Povestea incredibilă a unei scrisori din Marea Britanie! A fost livrată după 27 de ani
Poate că multora dintre noi ni s-a întâmplat să primim o scrisoare cu întârziere, însă un adevărat record negativ a fost realizat în Marea Britanie. O femeie din această țară a primit o scrisoare după o întârziere de 27 de ani! Nimeni nu își poate explica unde a fost pierdută scrisoarea, de-a lungul acestei perioade uriașe.
Alphie Meleyal are acum vârsta de 60 de ani, iar de abia după 27 de ani, Royal Mail i-a livrat scrisoarea. Cu toate acestea, pentru ca lucrurile să fie și mai bizare, nu se poate spune cu precizie unde a fost rătăcită scrisoarea și cum a fost posibil ca ea să ajungă la destinație după aproape trei decenii. Royal Mail a livrat, în cele din urmă, scrisoarea, la adresa anterioară a femeii, în luna martie, conform BBC.
Scrisoare adresată lui Alphie Meleyal fusese scrisă de către mama fostei sale partenere de la acea vreme, Mandy, după ce cele două s-au despărțit. Mama lui Mandy, Eileen, a scris această scrisoare pentru a-și exprima tristețea față de despărțirea tinerelor. De asemenea, aceasta spera că cele două vor rămâne, măcar, prietene.
Scrisoarea a fost livrată după 27 de ani
Alphie Meleyal a spus că i se pare „uimitor” faptul că această scrisoare a rezistat undeva prin poștă atâtea decenii, iar, în cele din urmă, a și fost livrată. „La început am crezut că este o glumă, dar când am primit scrisoarea am fost emoționată. Sunt atât de fericită că am primit-o”, a spus aceasta, conform sursei citate.
Prezența scrisorii a reprezentat o surpriză de proporții și pentru Jackie Hill, actualul rezident de la adresa unde poșta din Marea Britanie a livrat scrisoarea. Inițial, aceasta nici nu a observat că scrisoarea fusese datată în 1997.
Iar în ce le privește pe Alphie Meleyal și Mandy, chiar și la atât de mulți ani după ce scrisoarea a fost trimisă, cele două încă sunt în contact. Cel puțin odată pe an, cele două se mai întâlnesc, iar, astfel, conținutul scrisorii s-a adeverit.