Șoc în Ungaria! Președinta Katalin Novàk a demisionat din funcție

Președinta Ungariei, Katalin Novàk, tocmai și-a anunțat demisia! Aceasta se afla sub o presiune uriașă în Ungaria, datorită scandalului provocat de către decizia ei de a grația un condamnat dintr-un caz de pedofilie.

Președinta Ungariei a făcut un anunț de o importanță majoră pentru scena politică din țara noastră vecină. Katalin Novàk, apropiată a lui Viktor Orban, a anunțat că demisionează din funcția de președinte al Ungariei în urma controversei uriașe provocate de către decizia ei de a grația o persoană condamnată într-un caz de pedofilie.

Mai precis, se pare că întreaga poveste a început înainte de o vizită în Ungaria a Papei Francisc, în aprilie 2023. Cu această ocazie, președinta Katalin Novàk a decis să grațieze un număr de aproximativ 20 de persoane. Controversele s-au datorat faptului că, printre acestea, se număra și un fost director adjunct al al unui cămin pentru copii. Acesta se afla în spatele gratiilor din anul 2022, deoarece a tăinuit fapte comise de către șeful său.

În timp ce acesta din urmă a primit o sentință de 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieți, în perioada cuprinsă între 2004 – 2016, adjunctul său a primit doar 3 ani de închisoare, fiind grațiat de către Katalin Novàk.

A demisionat președinta Ungariei

Președinta Ungariei a demisionat
Președinta Ungariei a demisionat

Grațierea semnată de către Katalin Novàk a stârnit controverse majore în Ungaria, iar în cursul zilei de vineri, nu mai puțin de 1.000 de persoane au protestat în Budapesta, cerând demisia președintei. De asemenea, partidele de opoziție au cerut, de asemenea, demiterea acesteia din funcție, cât și a lui Judit Varga, fostul ministru al Justiției, care a și semnat grațierea de la care a pornit controversa.

Katalin Novàk a declarat că a semnat o grațiere ce ar fi provocat neliniște și nedumerire pentru mulți oameni și că a făcut o greșeală. În vârstă de 46 de ani, Katalin Novàk este prima femeie președinte din istoria Ungariei. Ea și-a anunțat demisia sâmbătă, într-un mesaj televizat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net