Un nou organ a fost descoperit în corpul uman! Unde se află și ce rol are acesta

O descoperire extrem de surprinzătoare a fost făcută de către medicii olandezi de la Institutul Cancerului din Țările de Jos. Este vorba despre un nou organ, pe care medicii l-au depistat în mod întâmplător!

Descoperirea a fost făcută accidental / foto: IStock
Descoperirea a fost făcută accidental / foto: IStock

După mii de ani în care oamenii au studiat intens secretele corpului uman, cât și ale medicinei, poate că mulți dintre noi ne-am gândi că organismul nostru nu mai ascunde chiar atât de multe secrete. Cel puțin, nu atât de mari încât astăzi să vorbim despre un nou organ, descoperit accidental.

Cu toate acestea, specialiștii din Olanda și-au dat seama că au descoperit o nouă glandă salivară, care s-ar găsi în spațiul unde gâtul și cavitatea nazală se unesc. Deși specialiștii încercau să cerceteze cancerul, eforturile lor au luat-o pe o cale complet neașteptată, rezultând în descoperirea unui organ cu totul nou, în organismul nostru.

Un nou organ a fost descoperit în corpul uman

Cercetătorii din Olanda încercau să înțeleagă mai bine cancerul de prostată, dar, spre surprinderea tuturor, ei au reușit să identifice un organ nou, aflat în partea cealaltă a corpului. Experții de la Institutul Cancerului din Țările de Jos au efectuat scanări CT și PET asupra unor pacienți ce aveau injectată în corp glucoză radioactivă.

Această substanță specială permite specialiștilor să depisteze mai ușor tumorile, doarece proteina PSMA, găsită adesea în cancerul de prostată, le va face să strălucească.

Descoperirea a fost făcută accidental

Această proteină nu se află doar în cancerul de prostată, iar ea poate să lumineze și glandele salivare. Din acest motiv, specialiștii au reușit să identifice noul organ, în mod complet întâmplător.

Acest nou organ a fost denumit de către specialiști drept „glanda salivară tubulară”, iar la acest moment se bănuiește că rolul ei ar fi de a umezi partea superioară a gâtului, chiar în spatele nasului și a gurii. Investigații suplimentare au fost făcute asupra a 100 de alți pacienți, iar fiecare dintre aceștia avea noua glandă descoperită. Alte trei glande salivare majore deja sunt cunoscute în corpul uman, la nivelul capului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
Avocado FOTO Shutterstock jpg
BeFunky collage   2026 03 16T211622 037 jpg
mongolia instagram hihuiin2 png
BeFunky collage   2026 03 16T200408 295 jpg
pexels woman 1283228 1280 jpg
image
image