Când vor ieși legumicultorii cu primele roșii românești pe piață. Prețul unui kilogram de tomate a crescut față de anul trecut

Roșiile românești ar putea apărea curând pe piață, astfel că majoritatea oamenilor se întreabă cât va fi prețul unui kilogram. Legumicultorii au dezvăluit ce se întâmplă cu recolta și care sunt costurile de producție.

Roșii / Foto: istock
Roșii / Foto: istock

Unii fermieri din România abia acum plantează răsadurile de roșii, iar alții vor să iasă deja cu ele la vânzare. Se pare că prețurile s-au cam modificat anul acesta, costurile de producție fiind destul de mari. Un legumicultor a mărturisit că la finalul lunii februarie va ieși cu tomatele pe piață.

„Prețurile de producție s-au modificat puțin, cel puțin la încălzire, că noi avem încălzire pe peleți, însă la ambalaje, caserole de carton, am văzut că nu s-a modificat prețul. La îngrășăminte prețurile erau deja foarte mari, au tot crescut din 2022, iar micile modificări nici măcar nu le mai monitorizez.

Având în vedere toate acestea, prețurile la primele tomate vor fi cam la fel ca anul trecut, așa estimez eu. Peleții pentru încălzire i-am luat anul trecut cu 700-760 de lei și anul acesta 860 de lei tona, cu 100 de lei mai mult pe tonă, noi consumăm undeva la 450 de tone, deci o să dăun undeva mai bine de 45.000 de lei în plus față de anul trecut. La noi prețurile dacă vor crește cu un 5%, vom vedea și ce spune ți retailul, căci noi avem contracte cu aproape toate supermarketurile, nu avem noi producție să le dăm tuturor”, a spus legumicultorul pentru Agrointel.

Ce preț vor avea roșiile

Prețurile pentru o caserolă de roșii cherry pot varia între 9 și 13 lei, în funcție de cantitate și tipul de tomate pe care îl vor alege cumpărătorii.

 „Noi intenționăm să ieșim cu primele roșii la final de lună februarie. Avem roșii Cherry, Cocktail și Prunișoară mare. Anul trecut am vândut roții cherry la 250 de grame cu 9-10 lei caserola și cred că anul acesta va fi la fel, ciorchinele va fi mai scump de 11 lei, după vreo săptămână, chiar două. La Cocktail era undeva la 12 – 13 lei pentru 500 de grame”, a mai spus acesta pentru sursa citată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
turmeric jpg
lactate shutter jpg
image png
Ce infuzie previne dezvoltarea tartrului dentar  Sursa foto shutterstock 2089700806 jpg
constipatie jpg
Mesajul lui Volodimir Zelensky pentru Trump, foto Shutterstock jpg
tattoo 3268988 1280 jpg
Călin Georgescu Foto Captură video Călin Georgescu    Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net