Cum a ajuns o româncă din asistent medical una dintre cele mai apreciate grădinărese din Anglia:„Nu m-aș întoarce în România”
Atunci când a plecat din România, a crezut că nu va petrece decât un singur an peste hotare. De atunci, nu numai că au trecut opt ani, dar această fostă asistentă medicală și-a descoperit adevărata pasiune pentru grădinărit.

Originară din Brașov, Iulia Sorohan a crezut că nu va petrece decât un an în Anglia atunci când a plecat din țară. De atunci, nu numai că au trecut opt ani, dar fosta asistentă medicală și-a descoperit pasiunea pentru gătit și a devenit o creatoare de conținut faimoasă în mediul online.
Potrivit adevarul.ro, Iulia Sorohan este creatoarea paginii „Grădina din UK”, care este urmărită de aproximativ 60.000 de oameni. Ea a plecat din România în 2018, alături de soț și de fiica lor care, la acel moment, avea numai trei luni.
Românca și-a descoperit pasiunea pentru grădinărit
Familia româncei s-a îndrăgostit de viața din Marea Britanie.
„În 2018, am venit în Maidstone (sud-estul Angliei), împreună cu soțul meu și fetița noastră, care avea doar trei luni. Planul era să rămânem un singur an, apoi să ne întoarcem acasă. Însă, în scurt timp, perspectiva mea s-a schimbat complet. Am început să iubesc această țară și tot ceea ce oferă.
Am descoperit o altă mentalitate, oameni deschiși și numeroase oportunități de dezvoltare, atât pe plan personal, cât și profesional. Atunci am înțeles că aici vrem să ne construim viitorul”, a spus femeia, conform sursei citate.
„Nu m-aș întoarce în România pentru nimic în lume”
Românca a început să se ocupe de grădină atunci când a dorit să ofere o alimentație mai sănătoasă fiicei sale. Din acest motiv, ea a plantat câteva legume în curte, iar de aici a luat naștere o cu totul nouă carieră.
„Am aflat că în Marea Britanie poți închiria loturi de grădină (allotments), așa că am depus o cerere. După opt luni am primit primul lot, iar în anul următor am mai închiriat unul”, a mai spus românca.
La începutul acestui an, familia s-a mutat într-o zonă rurală din Anglia. Pentru Iulia, grădinăritul s-a transformat într-o adevărată pasiune și o carieră de succes. Ea oferă sfaturi pentru grădinărit în mediul online, iar mii de oameni îi urmăresc pagina.
„Privind în urmă, îmi dau seama că decizia de a rămâne în Marea Britanie a fost una dintre cele mai importante din viața noastră. (...) Nu m-aș întoarce în România pentru nimic în lume”, spune românca.
Desigur, pentru alți români, viața dincolo de hotare este mult mai dificilă. Un român stabilit în Germania a vorbit despre provocările pe care le întâmpină în această țară.
„Germania nu mai este loc de necalificați. Nu mai merge în 2026 dacă nu ai o calificare, dacă nu ai făcut aici o școală profesională sau o recalificare”, a spus Romeo, un român stabilit în Germania.


































