Doctoriță de la Spitalul Alexandria, prinsă băută la volan înainte de gardă. Soțul a încercat să o scape, deși nu era în mașină

Doctoriță de la Spitalul Alexandria, prinsă băută la volan înainte de gardă. Soțul a încercat să o scape, deși nu era în mașină

Ultima actualizare:

O doctoriță angajată la Spitalul Județean din Alexandria a fost implicată într-un accident rutier chiar în timp ce se îndrepta spre serviciu, unde urma să intre de gardă la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). 

Doctoriță băută la volan înainte de gardă
Doctoriță băută la volan înainte de gardă Foto: facebook

Drumul femeii s-a oprit însă într-o intersecție, iar testarea efectuată de echipajele de poliție sosite la fața locului a indicat o alcoolemie semnificativă în aerul expirat.

Accident în intersecție din cauza nerespectării indicatorului STOP

Coliziunea a avut loc la intersecția străzilor 1 Mai și Alexandru Ghica din municipiul Alexandria. Medicul Mirela Mirea se afla la volanul autoturismului personal în momentul în care a intrat în impact cu o autoutilitară, după ce nu ar fi acordat prioritate și ar fi ignorat semnul de STOP.

Din fericire, impactul s-a soldat doar cu pagube materiale, niciunul dintre conducătorii auto nefiind rănit, potrivit liberinteleorman. 

La scurt timp după tamponare, la fața locului a sosit soțul doctoriței, care a încercat să își asume el fapta. Bărbatul a încercat să-l convingă pe celălalt șofer să mușamalizeze situația, motivând că soția sa este medic la Urgențe, că întârzie la serviciu și că trebuie să ajungă urgent la spital pentru a prelua garda. Demersul a eșuat rapid, martorii oculari confirmând fără dubiu în fața polițiștilor că la volan se aflase chiar medicul.

Alcoolemie de 0,71 mg/l în aerul expirat

Polițiștii rutieri i-au supus pe ambii participanți la trafic testării cu aparatul etilotest. Dacă în cazul șoferului autoutilitarei rezultatul a fost zero, pentru Mirela Mirea aparatul a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma acestui rezultat, cadrul medical a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei, polițiștii deschizând o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Sursa Facebook


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Prințul Harry și Meghan Markle FOTO Getty Images
andrea gerrit coetzee profimedia jpg
semafor istock jpg
Gest student
clădire jpg
image png
Violență domestică - abuz femei - femeie agresata - batuta - violentă FOTO Shutterstock
Diana Șoșoacă FOTO Mediafax / Andreea Alexandru
image
image