Ministrul Educației, prima reacție legată de cazul elevului violat într-o școală din București: „Nu am fost informați, am aflat din presă”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a reacţionat prompt în urma cazului elevului abuzat într-o şcoală din Bucureşti, subliniind că această situaţie este inacceptabilă şi necesită o abordare fermă.

Elevul avea doar 8 ani când a fost agresat prima dată / foto: Pixabay
Elevul avea doar 8 ani când a fost agresat prima dată / foto: Pixabay

Deca a anunţat că a luat măsuri imediate, trimiţând Corpul de Control al Ministerului Educației la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Bucureşti şi la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru a investiga incidentul.

Torelanță zero pentru violență în școli

„Este esenţial să adoptăm o poziţie de intoleranţă totală faţă de violenţa în şcoli. Conducerea şcolii are responsabilitatea principală de a asigura un mediu sigur atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice”, a subliniat ministrul.

„Apreciem eforturile Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a efectuat un control la faţa locului şi ne-a furnizat un raport în această dimineaţă. În plus, am decis să trimit şi Corpul de Control al Ministerului Educaţiei pentru a obţine o perspectivă suplimentară şi obiectivă asupra situaţiei, pentru a ne asigura că toate procedurile legate de prevenirea şi gestionarea violenţei în şcoli sunt respectate”, a adăugat Deca.

Lipsa de informare duce la tragedii

Referindu-se la raportul preliminar primit, Deca a explicat că acesta evidenţiază lipsa de informare a unor entităţi esenţiale, cum ar fi consiliul de administraţie al şcolii sau comisia responsabilă cu cazurile de violenţă.

Într-o remarcă importantă, ministrul a dezvăluit că Ministerul Educaţiei nu a fost informat oficial despre incident, ci a aflat despre acesta din presă.

„E important să investigăm nu doar ce s-a întâmplat în şcoală, ci şi cum au gestionat şcoala şi alte entităţi responsabile, precum poliţia, DGASPC sau alte instituţii, comunicarea şi implicarea lor în acest caz”, a subliniat ministrul Educaţiei.

Mama băiatului a făcut declarații cutremurătoare

Mama băiatului a acuzat conducererea școlii că nu a alertat imediat Poliția și că a întârziat să raporteze incidentul, făcând-o abia pe 10 iunie, în timpul vacanței.

„În anul 2022 copilul meu a fost abuzat în toaletă școlii. Noi am aflat prea târziu, într-o joi seară am văzut comportamentului copilului, am sunat-o pe psiholoaga copilului. Am aflat totul prin joacă, ne-a povestit cum băiatul s-a dus după școală, înainte de after school, la toaletă și a intrat peste el un băiețel, i-a zis să tacă din gură. Restul vă închipuiți ce s-a făcut.

A doua zi am venit la doamna directoare și i-am zis și dânsa a zis că e data de 10 iunie și că e vacanță și că de ce nu am venit imediat. Noi am aflat după 3 săptămâni după ce s-a întâmplat.

M-am dus la Poliție. Doamna directoare nu a sunat poliția. Noi am sunat poliția de acasă. Doamna directoare când am venit în septembrie să cer o hârtie dacă s-a făcut o anchetă, dânsa mi-a zis că nu s-a făcut o anchetă. Agresorul e clasa a opta. Copilul meu e clasa a doua acum”, a declarat mama copilului agresat.

Elevul, care era elev la Școala Nicolae Titulescu din București, a fost victima a două incidente de abuz, ambele având loc în toaleta școlii. Informațiile despre aceste evenimente au ajuns la Inspectoratul Școlar București abia în dimineața zilei de luni, când școala a depus o sesizare oficială. Primul incident de abuz a avut loc în anul 2022, ceea ce a dus la deschiderea unui dosar penal.

Supus de două ori la perversiuni

Potrivit informațiilor furnizate de surse din cadrul poliției, în momentul primei agresiuni, victima avea doar 8 ani. Mai târziu, el a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru examinare, iar o plângere a fost înregistrată la secția 4 de Poliție.

Cu toate acestea, dosarul a fost ulterior clasat, deoarece presupusul agresor, care avea 11 ani, era considerat prea tânăr pentru a fi tras la răspundere penală.

Un al doilea incident similar a avut loc în decembrie 2023, când aceeași victimă a fost din nou supusă unui abuz, de această dată din partea unui alt coleg, conform acelorași surse. Acest al doilea incident a determinat deschiderea unui nou dosar penal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net