Profesorii nu au acceptat propunerile Guvernului. Greva continuă, iar elevii stau în continuare acasă

Ultima actualizare:

Greva profesorilor continuă. Dascălii nu au reușit să ajungă la niciun consens cu reprezentanții Guvernului și nici cu președintele Klaus Iohannis. Astăzi, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a anunțat că, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze nici un acord, „fie el și unul girat de președintele României. Greva continuă”.

Greva profesorilor continuă. Foto: Click.
Greva profesorilor continuă. Foto: Click.

Greva generală a profesorilor merge mai departe

Liderii de sindicat au declarat că, greva continuă și că au nevoie de majorarea salariului, nu de prime sau vouchere, referitor la propunerile pe care le-au primit din partea Guvernului. Astfel, protestele continuă și ele în toată țara.

Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, conform unor informații dintr-un comunicat de presă, semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor, liderii sindicali

Iohannis a chemat liderii Coaliției la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a chemat liderii Coaliției, la Cotroceni, la ora 12:00, pentru a discuta despre greva profesorilor și a încerca să găsească soluții care să-i mulțumească pe dascăli. Aceste discuții vin după ce ieri au avut loc negocier între președinte și sindicaliștii din Educație. Însă, din păcate, acestea au eșuat. Președintele le-a spus profesorilor că va gira un acord politic prin care, în Legea Salarizării, să fie respectate cerințele lor. Însă, sindicaliștii în educație rămân pe poziții și au transmis  că nu vor accepta oferta.

Guvernul a promis un memorandum care să stipuleze că leafa profesorului debutant va fi de 4200 de lei

Guvernul a oferit bonusuri de 4000 de lei pentru profesori și 1500 lei pentru personalul nedidactic. În plus, promite un memorandum care să stipuleze că leafa profesorului debutantului va fi de 4200 de lei și va fi referință pentru celelalte salarii din învățământ. 

Ce cer profesorii

Dascălii își doresc o mărire a lefei de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare. În plus, profesorii cer și emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net