Aceste alimente încetinesc metabolismul și pot da dieta peste cap. De ce trebuie evitate dacă vrei să slăbești ușor

Atunci când vrem să scăpăm de kilogramele în plus, devine foarte important să fim atenți la ce alimente ajung în dieta noastră. Iar unele dintre acestea pot să încetinească arderea grăsimilor, deși pot părea destul de inofensive.

Soia trebuie consumată cu moderație
Soia trebuie consumată cu moderație

Fără o dietă echilibrată și sănătoasă, indiferent de cât de mult timp am petrece în sala de sport, tot nu vom reuși să scăpăm de kilogramele în plus. Mulți dintre noi ne vom gândi imediat că, pentru o dietă sănătoasă, trebuie să renunțăm la produse de tip fast-food, la dulciuri și la chipsuri, sau alte preparate de acest fel.

Însă, există și unele alimente care pot părea sănătoase la prima vedere, dar care pot încetini arderea grăsimilor. De exemplu, în această categorie se află soia, care suprimă funcția tiroidiană și, astfel, încetinește metabolismul.

Alimentele care pot încetini metabolismul

Experții spun că efectul pe care soia îl are asupra tiroidei ar fi unul minim, de doar 1-2%. Cu toate acestea, cantitatea consumată contează, iar dacă soia este un aliment important în dieta noastră zilnică, putem începe să observăm efecte negative. Din acest motiv, ar trebui să avem grijă să consumăm soia cu moderație.

De asemenea, făina albă este un alt aliment surprinzător care poate da dieta peste cap. Ea este procesată foarte rapid în organism, dar nivelul zahărului din sânge va scădea, de asemenea, la fel de rapid. Acest lucru ne va provoca o senzație de foame, așa că ar trebui să optăm pentru cereale integrale.

Băuturile alcoolice vor da dieta peste cap

Desigur, există și unele alimente și băuturi despre care deja știm cu toții că pot da orice fel de dietă peste cap. De exemplu, alcoolul trebuie evitat deoarece ficatul se va concentra asupra acestuia, iar arderea grăsimilor poate încetini chiar și vreme de 24 de ore. Zahărul rafinat este, de asemenea, pericolos pentru dietă, deoarece poate să ne facă să resimțim pofte mult mai frecvente.

La fel de important este să avem grijă să evităm sucurile îndulcite cu zahăr, deoarece vor crește pofta de mâncare și ne vor da dieta peste cap. Iar pentru a slăbi cât mai ușor, este important să avem grijă să consumăm aceste alimente cu moderație, sau chiar să le eliminăm complet din dieta noastră.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
argos jpg
image png
epstein tana mexic jpg
ghiocei in zapada jpeg
Gandaci de bucatarie  jpg
judecatoarea ma suna lia inquam jpg
klimkin happy valentines day 1549399 1280 jpg
INSTANT CONFERINTA BOLOJAN 05 INQUAM Photos George Calin jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net