Iată cele mai bune remedii pentru picioare reci!

Ultima actualizare:

Te-ai întrebat vreodată de ce ai picioarele reci? Ori nu ai purtat şosete când a trebuit, ori ai pus unele care ţi-au strangulat circulaţia periferică, însă poate fi vorba şi despre o problemă de sănătate nediagnosticată. Dacă situaţia persistă, mergi la medic! Până iei o hotărâre, poţi combate picioarele reci cu remedii naturiste.

Iată cele mai bune remedii pentru picioare reci!
Iată cele mai bune remedii pentru picioare reci!

Masaj cu ulei cald

Cea mai simplă şi eficientă metodă terapeutică de încălzire a picioarelor este masarea lor. Astfel, se stimulează circulaţia sangvină, iar dacă se foloseşte şi un ulei cald, senzaţia de încălzire va fi imediată. Încălzeşte puţin ulei de cocos sau de măsline şi masează-ţi ambele picioare, apoi pune-ţi o pereche de şosete din bumbac. Repetă operaţiunea în fiecare seară, iar senzaţia de picioare reci va fi combătută.

Hidroterapia

Metoda constă în folosirea atât a apei calde, cât şi a celei reci, cu scopul îmbunătăţirii circulaţiei sangvine şi a încălzirii picioarelor. Umple două ligheane: unul cu apă caldă, altul cu apă rece. Înmoaie-ţi picioarele în apa rece preţ de două minute, apoi scufundă picioarele în ligheanul cu apă caldă, unde le vei lăsa tot două minute. Repetă această operaţiune 15-20 de minute, apoi şterge-ţi picioarele şi încalţă-te cu şosete groase. Repetă procedura de câteva ori pe zi, timp de cel puţin o săptămână, iar senzaţia de picioare reci va fi îndepărtată.

Ghimbirul

Planta conţine compuşi care au un efect de încălzire asupra picioarelor şi care stimulează totodată circulaţia sangvină. Pune o lingură de ghimbir ras într-un ibric, toarnă două căni de apă şi ţine amestecul la fiert zece minute. Îndulceşte ceaiul obţinut cu puţină miere şi bea-l pe parcursul zilei, iar picioarele tale nu vor mai fi atât de reci.

Sarea Epsom

Dacă deficitul de magneziu poate cauza senzaţia de picioare reci, atunci o soluţie bună e sarea Epsom, care conţine cantităţi mari de magneziu. Înmoaie-ţi picioarele în apa caldă în care ai pus sare Epsom din belşug. Dacă faci seară de seară astfel de băi, ţi se vor încălzi picioarele.

Exerciţiile fizice

Exerciţiile fizice care îţi solicită musculatura tălpilor stimulează circulaţia sangvină la nivelul picioarelor şi înlătură senzaţia de picioare reci. Mergi cel puţin 10 minute, pe vârfuri. De asemenea, poţi face şi ridicări pe vârfuri în serii de câte 30 de ridicări, cu pauză de două-trei minute.

Ceaiul verde

Considerat un remediu eficient pentru combaterea picioarelor reci, acest ceai îmbunătăţeşte circulaţia sangvină. Fierbe o linguriţă de frunze de ceai într-o cană de apă, lasă la infuzat cinci minute, apoi strecoară, îndulceşte-l după gust şi consumă-l cald. Bea două-trei căni de ceai verde pe parcursul zilei.

Sticle cu apă caldă

Dacă senzaţia de picioare reci nu dispare nici după ce te bagi în pat, seara, poţi folosi două sticle umplute cu apă caldă, pentru a-ţi încălzi instantaneu picioarele, conform doc.ro.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net