Crăciunul 2020 este, pentru mulți, unul atipic din toate punctele de vedere. Însă pentru frații Gogan, Andra (22 de ani) și Răzvan, va fi unul de poveste. Pentru că anul acesta de Crăciun se va lansa pe canalul de Youtube al Andrei o peliculă cu o poveste specială. Filmul se numește "Escape from Christmas" și e primul film de Crăciun făcut integral de adolescenți români, în limba engleză.
Andreea Ioana Moldovan (31 de ani) sau Ami, cum e cunoscută în showbizul românesc, a câștigat cel de-al 15 lea sezon din show-ul "Te cunoc de undeva" de la Antena 1. Solista ne-a povestit imediat după finalul show-ului în care a fost Britney Spears ce își dorește pentru următoarea perioadă și cât de greu a fost la emisiune, care i-a dat de lucru într-un an de pandemie în care concertele au fost anulate.
Finala X Factor 2020, sezonul 9, a fost un spectacol de emoție, culoare și neprevăzut. Câștigătoarea Andrada Precup ne-a lăsat muți de încântare în toate edițiile de până acum, iar în finală s-a întrecut pe sine. Andrada nu vede, însă are auz absolut și o voce ca o gură de Rai. Tehnica vocală i se datorează însă și Danei Bartzer, celebra solistă a anilor '90, care îi este Andradei profesoară de canto. Vă invităm să o cunoașteți pe Andrada așa cum nu ați văzut-o la televizor.
Mihai Alexandru (55 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți compozitori de la noi, are în continuare multă treabă și colaborează atât cu artiști de top, cât și cu tineri debutanți talentați. Artistul a avut un an plin, cu bune și rele, și ne-a povetit cum este să fie bunic tânăr, cum și-a anulat căsătoria cu Alina din cauza pandemiei și de ce a ajuns să se certe cu Nidia, fiica prietenului Horia Moculescu.
Puya, fost băiat de cartier, pe numele lui adevărat Dragoș Gărdescu (41 de ani), s-a reinventat de voie, de nevoie, după ce pandemia a pus muzica pe pauză.
Partenerul lui Teo Trandafir de la "Teo Show" și cel care învârte "Roata norocului" la Kanal D are un sfârșit de an plin de filmări. Bursucu, adică Adrian Cristea (33 de ani) pe numele lui real, a lipsit câteva zile de la filmările emisiunii cu Teo Tranndafir și toată lumea s-a îngrijorat.
Se apropie sărbătorile de iarnă, Crăciunul și Revelionul, și ne-am dorit să aflăm ce delicatese se pregătesc și prin alte părți ale lumii. De exemplu, la Chișinău, și am stat de vorbă cu nutriționista Nina Crăciun, care ne-a oferit o rețetă de Shuba, un preparat rusesc extrem de apreciat.
Zilele trecute, în mare secret, Ștefan Bănică (53 de ani) și familia sa au filmat un videoclip de Sărbătoare. Deși totul s-a desfășurat în mare secret, la Palatul Snagov, Click! a aflat câteva detalii interesante.
Chiar dacă s-a terminat reality-showul "Ferma: orășeni versus săteni" amintirile au rămas. Am povestit cu Elena Chiriac (18 ani), cea mai mică concurentă din reality-show-ul de la Pro TV, despre cearta cu Gabriel Toader, despre prietenia cu Augustin Viziru, planurile pentru 2021 și familie am povestit cu tânăra într-un interviu exclusiv.
România pare că a redevenit destinaţia regizorilor de la Hollywood! Pe străzile Bucureştiului calcă tot mai mulţi actori de top, iar pe unul dintre ei l-am surprins în acţiune, “cocoţat” pe acoperişul Athénée Palace Hilton. Este vorba despre Billy Zane (54 de ani), cunoscut pentru roluri în filme celebre precum “Titanic”, “Back to the future”, “Linişte apăsătoare” sau “Fantoma”. Celebrul actor s-a bucurat și de compania unei românce superbe, cu care este bun prieten.
Telespectatorii fideli ai showului muzical X Factor, de la Antena 1, au remarcat-o pe Alina Dincă (30 de ani), singura concurentă româncă din echipa Deliei. Joi seara, în etapa Duelurilor, a fost ca o forță și a emoționat juriul și publicul. Alina este un munte de ambiție și a dovedit-o după ce a slăbit 55 kg în 2 ani.
Teo Trandafir (52 de ani), prezentatoarea emisiunii "Teo Show" (Kanal D), ne-a povestit într-un interviu exclusiv ce va face la sfârșit de an împreună cu fiica ei, Maia, și ce își dorește pentru 2021. Îndrăgita vedetă ne-a mărturisit și bune, și rele despre cum a fost viața ei în televiziune anul acesta
Marți seară, în episodul din “Las Fierbinți”, difuzat de Pro TV, își face apariția în sat nimeni alta decât actrița și cântăreța Anca Țurcașiu (50 de ani), invitată specială de producători.
Miercuri, 9 decembrie, fermecătoarea gazdă a unor emisiuni precum "Chefi la cuțite" și "Asia Express" de la Antena 1, împlinește 40 de ani, motiv de bucurie pentru ea și de surprize pentru apropiații ei. Așa cum se întâmplă de câțiva ani încoace, Gina își petrece ziua la muncă, însă nu prin alte țări, ca de obicei, ci în București.
Cum este Mihai Bendeac dincolo de iUmor, dincolo de Teatrul de Comedie sau în afara rețelelor sociale, unde îl urmăresc peste 1,4 milioane de oameni? "Antisocial, extrem de singuratic, aproape sălbatic". Așa se descrie el într-un interviu pentru Click!, în care a vorbit pe nerăsuflate despre cele mai intime zone din viața sa, familia, mintea și sufletul, dar și despre cel mai nou și greu proiect: cartea "Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama". Volumul se va lansa pe 10 decembrie, iar încasăr
Denise Rifai a debutat pe 6 octombrie la Kanal D cu emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai” (35 de ani), iar de atunci i-au trecut prin platou nume grele din politică, sport sau divertisment. Marți, 8 decembrie, ea va fi față în față cu Victor Ponta, de la ora 23.00. Care invitat i-a dat cele mai mari emoții? Ce spune despre iubire, relații și copii? Ce își dorește de la 2021? Despre toate acestea ne-a vorbit într-un interviu exclusiv.
După festivalul online din primăvară, iată că organizatorii au pus la punct încă unul. De dată aceasta este vorba despre Festivalul Național "Portativul cu mini vedete" și va avea loc pe 18-20 decembrie Live, via Zoom. Din noul proiect vor face parte Aurelian Temișan și Monica Davidescu, dar și tenorul Oliver Popa, direct din Londra.
Veselie mare în casele vedetelor care au copii, duminică dimineața. Pentru că au fost cuminți, cei mici au primit o mulțime de cadouri, de la fructe și dulciuri până la hăinuțe și jucării. Fericirea lor a fost greu de descris în cuvinte, însă părinții au încercat să surprindă o mică parte din ea în fotografii postate pe rețelele sociale.
Câștigătoarea de la "Survivor - România" a reușit performanța nu numai de a-l face pe Giani Kiriță să cânte, dar a și filmat un videoclip împreună cu el. Iată cât de bine se descurcă fostul concurent de la "Exatlon".
Pe 3 și pe 4 decembrie, Dan Negru (49 de ani) a filmat "Revelionul starurilor 2021", de la Antena 1, reușind să adune în platou cele mai în vogă vedete, în ciuda temerilor pandemiei. Este al 21-lea Revelion pe care îl prezintă la Antena 1, cu toate de până acum fiind lider absolut de audiență. Dan Negru ne-a virbit întrun interviu spumos despre mersul televiziunii în aceste vremuri, despre familia lui, carieră, dar și despre intrigile din branșă.
Este supranumită Regina Youtube-ului sau cea mai sexy solistă de muzică de petrecere. Vlăduța Lupău a povestit, într-un interviu exclusiv pentru revista Taifasuri, câteva lucruri mai puțin știute despre ea. În perioada de dinainte de pandemie, când restricțiile nu îi afectaseră încă pe artiști, Vlăduța abia făcea față cântărilor. A rămas și acum una dintre cele mai căutate artiste pentru evenimente.
Joi seara, 3 decembrie, încă un sezon din reality-show-ul "Ferma: orășeni versus săteni" a ajuns la final. Câștigătorul premiului cel mare de 50.000 de euro este actorul Augustin Viziru (40 de ani). El și-a încercat norocul la această emisiune și acum cinci ani, dar din păcate s-a ales cu mâna tăiată într-o finală live de neuitat. În anul în care a făcut de toate și a devenit tată, anul de pandemie, s-a întors în ferma de la Cocani, județul Dâmbovița, și a câștigat concursul de la Pro TV.
Elena Matei s-a născut în Moldova, însă acum locuiește la New York, unde a pozat pentru cele mai cunoscute reviste și a făcut campanii de publicitate. Însă prima dragoste a Elenei a fost muzica și a colaborat cu Akcent (Adrian Sînă) în 2014, cu numele de scenă Liv. Acum își spune Mateia și a făcut un cover la piesa "Santa Baby", cu tot cu videoclip. Tânăra a terminat școala de muzică, dar dintr-o coincidență a început cariera de model și a ajuns pe cele mai mari podiumuri de modă. Iată povestea
Zilele trecute s-a lansat videoclipul piesei "Telemea", în care Lora cântă alături de actorii Cosmin Seleși, Văru Săndel și Alin Panc. Piesa face parte din coloana sonoră a filmului "Pup-o, mă 2: Mireasa nebună", care se va lansa anul viitor.
Interpretul simpaticului primar Ghiţă Șpăgoveanu din serialul de comedie "Moldovenii", de la Kanal D, este nu numai un actor de succes, dar și om de radio. Am vrut să știm mai multe despre Radu Țibulcă (24 de ani), iar interviul de mai jos vă ajută să-l descoperiți pe Radu așa cum nu îl vedeți la TV.
Prezentatorul emisiunilor "Vocea României" și "Românii au talent" revine pe 1 Decembrie la Pro TV cu ediția specială "Vocea: Reuniunea". Pavel Bartoș (45 de ani) ne-a vorbit într-un scurt interviu despre ultimii 25 de ani și proiectele pe care le-a avut la Pro TV.
1 Decembrie este ziua în care Pro TV împlinește 25 de ani de la lansare. Cu această ocazie, producătorii le-au pregătit telespectatorilor câteva surprize. Una dintre acestea este emisiunea "Vocea: Reuniunea" în care foști și actuali jurați au cântat pentru un act caritabil. Irina Rimes (29 de ani) ne-a povestit ce făcea la vârsta de 25 de ani.
Viaţa bate scenariul din “Las Fierbinţi”! Zilele acestea, Pro TV va difuza un episod special de 1 Decembrie din serialul “Las Fierbinţi”, însă puţini ştiu ce este în „spatele” filmărilor. Reporterii Click! au dat o fugă pînă în oraşul Fierbinţii de Sus, unde se petrece acţiunea, şi au aflat detalii din culisele celui mai îndrăgit şi urmărit serial de la Pro TV.
Prezența lui Carmen Târnoveanu în casele românilor din diaspora a devenit, în ultimii ani, o tradiție de vineri seară, de la ora 21.00. Emisiunea "Dăruiește Românie!" este provocarea pe care Carmen pariază la fiecare întâlnire cu artiștii care urcă pe scena emisiunii ei de la TVR Internațional.