Cel mai mare dosar deschis vreodată în România pentru uzurparea identității unor vedete și folosirea falsurilor în scopuri necinstite a ajuns la sentința finală. Cele mai cunoscute personaje prinse fără voia lor în dosar sunt Teo Trandafir și Andreea Marin
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan a semnat contractele pentru organizarea concertelor trupelor Guns’n Roses şi Depeche Mode pe Arena Naţională.
La Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați - Tulcea au început, astăzi, testele de încercare a suprastructurii podului, La încercări participă 60 de camioane încărcate la capacitate maximă
PSD nu mai are răbdare cu preluarea mandatului de premier și s-a înțeles cu PNL ca Nicolae Ciucă să-și dea demisia luni. Rotativa la guvernare este în pericol deoarece sindicaliștii duin învățământ au respins oferta iar UDMR nu acceptă posturile oferite
De luni 12 iunie creștinii intră în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, al treilea ca mărime din calendarul bisericesc. Acesta are o durată de 17 zile.
În orașul brăilean Făurei există unul dintre cele patru poligoane europene de încercat locomotive și pe 8 iunie, un vehicul de la CFR Călători a bătut recordul național de viteză.
„Întorsura Fest!”, festivalul oamenilor „altfel” are loc în perioada 23-25 iunie 2023 cu muzică bună, parade moto și zone de aventură unde îndemânarea va fi testată la maximum.
Prohibiția pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoate acvatice vii în România a fost ridicată pe data de 7 iunie 2023.
Senatul a adoptat miercuri proiectul de lege care prevede acordarea de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei pe an și salariaților din sectorul privat.
Sinucidere, crimă urmată de sinucidere sau accident. Două femei, mamă și fiică, au fost găsite moarte în apartamentul în care locuiau împreună iar potrivit martorilor una dintre ele avea trasă o pungă pe cap
Un blindat Piranha 3 care participa la respingerea unor debarcări simulate de forțe ostile în zona ialomițeană Bordușani a intrat în apă și nu a mai ieșit.
Sute de copii reprezentând 12 federații sportive și-au petrecut ziua de 1 iunie pe cel mai cochet stadion al Capitalei, cel de la Arcul de Triumf. Fiecare sport a venit cu vedetele lui, de la sportivi încă în activitate la VIP-uri care s-au luptat în reality show-uri.
Ucraina nu renunță la adâncirea canalului Bâstroe și vrea să îl aducă la cotele canalului Sulina. Un ministru al țării vecine a anunțat că Ucraina încearcă să convingă Uniunea Europeană să permită lucrări ample în zonă.
Sărbătorirea zilei de 1 iunie a început de miercuri, MAI fiind fruntaș în a încerca să umple timpul celor mici. Joi, în aproape toată România copiii vor fi la putere, autoritățile întrecându-se în festivaluri și petreceri tematice
S-a stabilit în sfârșit când vine regele Charles al III-lea al Marii Britanii în România. Sosirea pe aeroportul Otopeni este programată vineri, 2 iunie.
Surpriză mare pentru călătorii aflați în această dimineață în aeroportul Suceava. Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a apărut îmbrăcat în negru, cu hanorac, trening, căciulă, cămașă neagră și pantofi sport.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu, pe care statul român se chinuie să îl aducă în țară pentru a ispăși o condamnare de 7 ani, a obținut rejudecarea dosarului.
În timp ce mii de salariați din învățământ au ieșit în stradă de foame, Klaus Iohannis a glumit ieri pe seama grevei iar Marcel Ciolacu, președintele PSD și cel care va deveni premier până la 1 iunie s-a certat cu protestatarii.
Primul aeroport internațional construit în România după Revoluție va fi inaugurat pe 15 iunie.Este vorba de Aeroportul Internațional Brașov, ridicat la Ghimbav, la 12 kilometri de municipiu.
Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare de autoritățile române s-a predat la o secţie de Poliţie din Napoli.
Cel mai mare pasaj rutier peste Șoseaua de Centură a Capitalei, Pasajul Olteniței - Popești Leordeni este gata și va fi dat în trafic în acest sfârșit de săptămână, mai precis pe 27 mai.