Rețeta de ciorbă de cartofi cu afumătură. Ingredientul care face diferența

Rețeta de ciorbă de cartofi cu afumătură. Ingredientul care face diferența

Rețeta de ciorbă de cartofi cu afumătură care va strânge toată familia la masă. Aceasta este una dintre rețetele care rămân nelipsite din meniul românilor. Care este ingredientul care vine cu o aromă specială.

Rețeta de ciorbă de cartofi cu afumătură.
Rețeta de ciorbă de cartofi cu afumătură. Foto: retete-culinare-cu-dana-valery.ro

Românii iubesc ciorba de cartofi cu afumătură. Combinația de cartofi, borș, leuștean și carne afumată îi oferă preparatului un gust tradițional românesc, în timp ce dresul cu smântână și gălbenușuri îi dă o textură cremoasă. Care este secretul.

Ingredientele de care ai nevoie pentru ciorba de cartofi cu afumătură

Afumătura se poate alege în funcție de preferințe, însă rețeta este cu ciolan de porc cu os și costiță afumată. Pentru o oală de ciorbă e nevoie de 1 ciolan mic de porc cu os, 300 de grame de costiță afumată, 700 de grame de cartofi, doi morcovi, două rădăcini de păstârnac, o jumătate de țelină mică, o ceapă mai mare sau două mai mici, aproximativ doi litri de apă și o lingură de bulion, un pahar de borș.

De asemenea, mai este nevoie de trei gălbenușuri, 150 de grame de smântână de gătit, 2-3 linguri de ulei, leuștean proaspăt și sare, după gust, scrie csid.ro.

Cum se prepară

În primul rând, trebuie să ne apucăm de afumătură. Carnea se taie în bucăți și se pune într-o oală cu puțin ulei încălzit. Se rumenște puțin, cât să-și lase grăsimea în oală, apoi trecem la legume.

Morcovii, păstârnacul și țelina pot fi date pe răzătoare, iar ceapa se toacă fin. Se adaugă peste carne și se lasă câteva minute la foc moderat, în timp ce amestecăm, până totul se înmoaie. 

Ulterior, se toarnă apa și se lasă la fiert timp de aproximativ 20 de minute.  Între timp, cartofii se curăță și se taie în cuburi. Se adaugă în oală și ciorba continuă să fiarbă până când aceștia devin moi. La finalul fierberii se pune bulionul, iar sarea se adaugă cu atenție, deoarece afumătura poate fi deja sărată. Borșul se toarnă treptat, până când este obținut nivelul de acreală dorit. Ciorba mai trebuie lăsată câteva minute pe foc pentru ca aromele să se omogenizeze.

Ingredientul care îi dă o aromă specială

Dresul este extrem de important în acastă rețetă. Gălbenușurile se amestecă bine cu smântâna, iar compoziția trebuie adusă treptat la temperatura ciorbei. Astfel, peste acest amestec se adaugă puțin câte puțin câteva polonice de zeamă fierbinte și se amestecă permanent.

Este important să evitați coagularea oului. După ce se oprește focul, dresul se toarnă în oala cu ciorbă și se amestecă ușor. Ulterior, se adaugă leușteanul proaspăt tocat, fiind un ingredient important pentru a da ciorbei un gust special, iar preparatul este gata de consum. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
lasagna de linte rosie jpg
salată jpg
mihaela bilic
salata calda jpg
tocana png
carrtofi ducli piept pui shutterstock1 jpeg
ciorba de raci colaj instagram jpg
adelina pestritu jpg
image
image