Cum putem include conopida mai des în meniu. Recomandările Mihaelei Bilic: „E de multe ori uitată”
Mihaela Bilic vine cu o recomandare pentru gospodinele care iubesc conopida, dar obișnuiesc să o consume mai ales sub formă de murături. Medicul nutriționist le îndeamnă să încerce și alte variante de preparare și le propune câteva idei simple și gustoase în care conopida este ingredientul principal.

Cunoscută pentru recomandările sale în materie de alimentație, dar și pentru rețetele pe care le împărtășește cu urmăritorii săi, Mihaela Bilic le-a sugerat acestora să nu se limiteze la conopida murată.
Mihaela Bilic: „Conopida poate fi delicioasă dacă este transformată în supă cremă”
Pe rețelele de socializare, specialista în nutriție a vorbit despre câteva dintre proprietățile acestei legume și a prezentat mai multe moduri în care poate fi preparată. Printre sugestiile sale se numără conopida gratinată, dar și supa cremă sau varianta pregătită la cuptor.
„Tuturor le place conopida murată, dar ce ziceți de varianta gratinată?
Inflorescențele de conopidă sunt ușor de gătit, ajunge să le opărești câteva minute în apă cu sare. Gustul este delicat și structura lejeră, diafană. Conopida are toate virtuțile familiei din care provine, este cea mai «înflorită» dintre crucifere și are aceleași beneficii pentru sănătate precum varza și broccoli.
Conopida e de multe ori uitată, o folosim de obicei ca decor în borcanele cu murături. Însă conopida poate fi delicioasă dacă este transformată în supă cremă și «decorată» cu bucățele de brânză cu mucegai albastru. Sau «îmbăiată» în sos alb, presărată cu parmezan și rumenită la cuptor. Autohtonă și de sezon, conopida merită inclusă în meniu mai des!”
Ce spune Mihaela Bilic despre parmezan și beneficiile sale
Despre parmezan, ingredientul pe care Bilic l-a recomandat și în rețeta de conopidă gratinată, medicul nutriționist a vorbit și în urmă cu ceva timp. Aceasta a explicat ce conține parmezanul, de ce este important în alimentație și cum poate fi folosit pentru a da mai mult gust preparatelor.
„Cine crede că parmezanul e doar o brânză uscată, se înșală. Parmezanul e mai mult decât o brânză, e un fel de esență de brânză sau un super produs din lapte.
De vreme ce o roată de parmezan se obține din jumătate de tonă de lapte și stă la maturat minimum un an. Parmezanul nu e un aliment, nu-l mâncăm cu suta de grame, ci un condiment. Are umami în mod natural și dă gust la orice mâncare. De la paste, pizza și orez, la legume, salate și carne”, susține Mihaela Bilic într-un video publicat pe Facebook.
Cât parmezan recomandă medicul nutriționist să consumăm
De asemenea, medicul nutriționist a amintit și despre aportul de grăsimi, proteine, sare și calciu al parmezanului, explicând și care este, în opinia sa, cantitatea potrivită pentru o porție.
„Parmezanul e concentrat nu doar în gust, dar și în grăsime, proteine, sare și calciu. O lingură de parmezan ras acoperă necesarul de un gram de calciu pe zi. Indiferent că îl cumpărați ca bucată întreagă sau deja ras, parmezanul este condimentul cu sare și calciu care nu trebuie să vă lipsească din meniu.
Și nu vă faceți griji pentru calorii. Porția corectă are 15 grame, adică o lingură cu vârf și doar 50 de calorii”, a conchis Mihaela Bilic.



































