Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu, eliminate de la Asia Express! Dezvăluirile făcute de Loredana după competiție
Competiția Asia Express a ajuns la final pentru echipa formată din Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu. Cele două concurente nu au reușit să ajungă în marea finală, după ce Irina Fodor i-a anunțat pe participanți că eșarfa va fi roșie și că doar trei echipe vor intra în cursa finală pentru marele premiu.

În cursa pentru ultima șansă au pornit echipele Mirela și Oana, Torje și Alexuc, respectiv Loredana și Ana Maria, însă pentru cele două concurente parcursul s-a încheiat. După ce au aflat că sunt eliminate, Loredana Chivu a vorbit despre ultimele momente petrecute în competiție.
Ce a declarat Loredana Chivu după eliminarea de la Asia Express
Concurenta a mărturisit că știa că celelalte echipe aveau un avans considerabil și că șansele lor de a continua competiția erau destul de mici.
„Așa cum toate poveștile frumoase au și ele un final, un sfârșit, a venit și sfârșitul nostru. Știam că echipele celelalte sunt înaintea noastră. Cu băieții, cu Torje și cu Alexuc, nu ne-am întâlnit toată ziua deloc, deci este clar că ei au avut un avans foarte mare înaintea noastră, iar cu fetele, pe Mirela și pe Oana, le-am văzut o singură dată, când eram la carusel, când noi am avut acea penalizare să ne dăm de trei ori. Ne-au lăsat cu mult în spate ele pe noi”, a declarat Loredana Chivu.
Mirela Vaida: „Ne durea sufletul de fete, pentru că fetele au fost pentru noi niște prietene”
Pentru Mirela Vaida, eliminarea Loredanei Chivu și a Anei Maria Mocanu a fost atât un motiv de bucurie, cât și unul de tristețe. Prezentatoarea TV s-a bucurat că echipa sa a reușit să continue competiția, însă a recunoscut că se atașase de cele două concurente și că între ele se legase o frumoasă prietenie.
„Am simțit bucurie pentru noi că nu am plecat și chiar era o mare victorie că ajungem în stage-ul 10, ultimul stage al acestei competiții atât de grele. Ne durea sufletul de fete, pentru că fetele au fost pentru noi niște prietene, chiar niște prietene bune”, a spus Mirela Vaida.
Mesajul emoționant transmis de Loredana Chivu după eliminare
La scurt timp după ce a aflat că a fost eliminată, Loredana Chivu a revenit pe rețelele de socializare cu un mesaj emoționant, în care a vorbit despre experiența Asia Express și despre schimbările pe care această aventură le-a adus în viața sa.
Vedeta a mărturisit că, înainte de plecare, traversa una dintre cele mai dificile perioade, însă experiența din competiție a ajutat-o să își recapete bucuria de a trăi.
„Plâng de fericire și de nostalgie. Asia Express nu a fost doar o aventură. A fost o lecție despre viață, oameni, limite și despre ce înseamnă să fii o echipă.
Pentru mine, a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea. Înainte să plec, traversam una dintre cele mai întunecate perioade. Adunasem oboseală sufletească, dezamăgiri și uitasem, poate, să mă mai bucur cu adevărat de viață.
Am plecat cu un suflet obosit și m-am întors cu un suflet care învățase din nou să se bucure de viață.”
Cum i-a schimbat Asia Express perspectiva asupra vieții
Pentru Loredana Chivu, Asia Express a însemnat mult mai mult decât o cursă în care a fost nevoită să supraviețuiască și să facă față presiunii. Experiența a ajutat-o să își schimbe perspectiva asupra vieții și să învețe să prețuiască lucrurile simple.
Concurenta a vorbit și despre oamenii pe care i-a cunoscut în timpul competiției, mărturisind că a plecat din această aventură cu amintiri frumoase și prietenii pe care le va păstra în suflet.
„Asia Express mi-a schimbat perspectiva, m-a învățat să prețuiesc lucrurile simple și mi-a reamintit că fericirea se ascunde uneori într-un zâmbet, într-un gest de bunătate sau într-o mână întinsă atunci când simți că nu mai poți.
Am râs, am plâns, am obosit până la epuizare, dar am câștigat amintiri și oameni pe care îi vom purta mereu în suflet. Am cunoscut echipe minunate, alături de care am construit prietenii reale.
Am intrat în competiție alături de necunoscuți și am plecat cu prieteni de suflet.”
Ce a spus despre Ana Maria Mocanu, colega sa de echipă
Un loc special în mesajul transmis de Loredana Chivu l-a ocupat buna sa prietenă și coechipieră, Ana Maria Mocanu. Vedeta a mărturisit că aceasta a fost cea mai importantă persoană din aventura Asia Express, în ciuda conflictelor și a momentelor tensionate prin care au trecut împreună.
Loredana a recunoscut că nu au fost întotdeauna de acord și că au existat situații în care una dintre ele a fost mai puternică, iar cealaltă mai vulnerabilă. Cu toate acestea, a subliniat că prietenia lor a fost mai importantă decât orice competiție.
„Dar cel mai important om din această aventură a fost @ana_maria__mocanu. Au existat momente dificile, în care una dintre noi a fost mai puternică, iar cealaltă mai vulnerabilă. Nu am fost perfecte și nici nu am pretins asta. O echipă adevărată nu înseamnă să fii mereu cel mai bun sau cel mai puternic, ci să nu uiți că omul de lângă tine este mai important decât orice competiție.
Ana poate nu s-a descurcat în fiecare situație, așa cum nici eu nu am fost perfectă. Dar a avut ceva ce nu se poate învăța sau cumpăra: SUFLET. Și pentru mine asta a valorat enorm. Ne-am contrazis, am avut momente grele, dar nu am uitat niciodată cine suntem una pentru cealaltă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege-o din nou, cu toate lacrimile, râsetele și amintirile noastre.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din această poveste! Mulțumesc @americaexpressromania, mulțumesc colegilor mei, mulțumesc echipei de producție și mulțumesc Anei! Unele experiențe se câștigă la linia de sosire. Altele, prin oamenii cu care le trăiești. Iar eu simt că am câștigat deja.
Am plecat să descopăr lumea și, undeva pe drum, m-am regăsit pe mine.”



































