Copiii scapă de kilogramele în plus dormind

Copiii scapă de kilogramele în plus dormind

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă au descoperit că obezitatea juvenilă nu este cauzată doar de consumul de alimente de tip fast-food şi de băuturile răcoritoare îndulcite cu zahăr, la care se adaugă şi lipsa de exerciţii fizice.

Rezultatele studiilor arată că prea puţine ore de somn pot avea efecte dezastruoase asupra corpului unui copil, în sensul că devine vulnerabil în faţa obezităţii.

Una dintre cele mai simple căi de combatere a obezităţii, susţin cercetările clinice, constă în modificarea orei de culcare la copii. Cu cât cei mici adorm mai devreme, cu atât aceştia nu vor mai fi tentaţi să consume multe calorii. Astfel, greutatea corporală se va menţine la cote normale.

Specialiştii americani au efectuat experimente la care au participat 37 de copii, cu vârste cuprinse între opt şi unsprezece ani. Mai mult de un sfert din ei sunt supraponderali sau au fost diagnosticaţi cu obezitate juvenilă.

În prima săptămână de studiu, cercetătorii au aflat de la copii câte ore se odihnesc, în medie, pe noapte. În timpul celei de-a doua săptămâni, în mod aleatoriu, copiii au dormit mai mult sau mai puţin. Pe parcursul celei de-a treia săptămâni, copiii care au dormit mai mult în săptămâna precedentă s-au odihnit mai puţin în a treia şi invers, copiii care au dormit mai puţin în săptămâna a doua s-au odihnit mai mult în următoarea săptămână.

Ce au observat oamenii de ştiinţă din aceste experimente: când copiii beneficiază de mai mult somn, consumă ziua cu 134 de calorii mai puţin decât atunci când dorm mai mult. Acest efect îi ajută să piardă aproximativ jumătate de kilogram din greutatea corporală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
shutterstock 1550406647 jpg
image
image