Trebuie să renunți la pâine dacă vrei să slăbești? Explicația Mihaelei Bilic
Pâinea este unul dintre primele alimente la care multe persoane aleg să renunțe atunci când încep o dietă. Considerată de numeroși oameni drept un obstacol în procesul de slăbire, aceasta ajunge deseori să fie exclusă complet din alimentație. Mihaela Bilic vine însă cu o altă perspectivă și explică faptul că pâinea nu ar trebui privită automat drept principalul vinovat pentru kilogramele în plus.

Nutriționistul face o comparație între aportul caloric al unei felii de pâine și cel al alimentelor care ajung, de obicei, să fie consumate alături de aceasta. Potrivit explicațiilor sale, o felie de pâine are aproximativ 80 de calorii, în timp ce o singură lingură de ulei ajunge la aproximativ 100 de calorii.
În acest context, Mihaela Bilic susține că atenția trebuie îndreptată nu doar către pâine, ci și către ceea ce este pus pe aceasta.
Ce alimente pot aduce mai multe calorii decât pâinea
Mihaela Bilic explică faptul că pâinea are între 220 și 240 de calorii la 100 de grame. În schimb, unele dintre alimentele consumate frecvent alături de pâine pot avea valori calorice mai ridicate.
Brânza și cașcavalul ajung, potrivit nutriționistului, la valori cuprinse între 250 și 350 de calorii la 100 de grame. Salamul de Sibiu are aproximativ 450 de calorii, în timp ce untul ajunge la 750 de calorii.
„Toată lumea spune că pâinea îngrașă. Eu zic că ce punem pe ea îngrașă mai tare”, spune Mihaela Bilic.
Aceeași explicație este valabilă, în opinia specialistului, și în cazul unor preparate care sunt consumate în mod obișnuit cu pâine. Printre acestea se numără icrele și salata de vinete, alimente despre care nutriționistul afirmă că pot avea de două sau de trei ori mai multe calorii decât pâinea.
O felie de pâine nu este același lucru cu o franzelă întreagă
Un alt aspect asupra căruia Mihaela Bilic atrage atenția este cantitatea consumată. Potrivit acesteia, diferența nu este doar în alegerea alimentului, ci și în porție.
„Țineți cont că o felie de pâine are 80 de calorii, iar o lingură de ulei are 100. Cu alte cuvinte, nu pâinea îngrașă, ci ceea ce mâncăm cu pâine. Și cantitatea face diferența. Una e să mănânci o felie de pâine și alta e să mănânci toată franzela”, explică nutriționistul.
Astfel, eliminarea completă a pâinii nu este prezentată de Mihaela Bilic drept o soluție obligatorie pentru persoanele care vor să slăbească. Din perspectiva sa, trebuie făcută diferența între o cură de slăbire și o alimentație sănătoasă.
„Trebuie să renunțăm la pâine? Nici vorbă”, afirmă aceasta.
De ce consideră Mihaela Bilic că pâinea poate face parte din alimentație
În explicația oferită, nutriționistul amintește și rolul pâinii în alimentație. Aceasta reprezintă o sursă de amidon, adică glucide lente din care organismul produce energie.
Mihaela Bilic susține că o alimentație echilibrată presupune existența tuturor categoriilor de nutrienți la fiecare masă și precizează că făinoasele fac parte dintr-un astfel de regim alimentar.
„Nu confundați cura de slăbire cu alimentația sănătoasă. Avem nevoie de toate categoriile de nutrienți la fiecare masă. O dietă echilibrată include obligatoriu făinoasele”, spune nutriționistul.
La final, Mihaela Bilic face referire și la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății privind consumul de pâine, menționând un interval de 300-500 de grame pe zi.




































