Se știe urmașul lui Klopp la Liverpool. Cine continuă misiunea „cormoranilor”

După ce Jürgen Klopp a anunțat că vrea să se retragă de la Liverpool FC, „cormoranii” ar fi decis deja cine să le continue misiunea pe banca tehnică. Astfel, Xabi Alonso ar fi cel ales să revigoreze situația la formația de pe Anfield

Jürgen Klopp vrea să părăsească Liverpool, la finele sezonului (FOTO: EPA)
Jürgen Klopp vrea să părăsească Liverpool, la finele sezonului (FOTO: EPA)

Potrivit „Football Insider”, Xabi Alonso, care o pregăteşte în prezent pe Bayer Levekusen, ar urma să facă echipă și cu Simon Rolfes, actualul director sportiv al liderului campionatului Germaniei şi unul dintre artizanii succesului grupării din Bundesliga. Acesta din urma l-ar înlocuit pe Jörg Schmadtke, care s-a despărțit de Liverpool FC, la finele lunii ianuarie.
Sub îndrumarea lui Xabi Alonso, Bayer Leverkusen domină actuala ediţie actuala ediție a campionatului nemțesc, având un avans considerabil față de campioana en-titre, de opt puncte şi reuşind o serie impresionantă, de 32 de meciuri fără înfrângere, în toate competiţiile, de la debutul sezonului. De altfel, fotbaliștii antrenați de Xabi Alonso sunt calificaţi în semifinalele Cupei Germaniei, dar și în optimile de finală ale Ligii Europa. Echipa din Leverkusen a trecut printr-o adevărată „reformă”, de la sosirea fostului internaţional spaniol, în toamna anului 2022, când Bayer ocupa abia penultimul loc în clasament.

Liverpool FC „se bate” cu Real Madrid și Bayern München

Întoarcerea lui Xabi Alonso în rândul lui Liverpool ar fi o chestiune firească, dat fiind faptul că există o conexiune fără doar și poate între cele două părți: tehnicianul a scris istorie și ca jucător la gruparea din Anglia, unde a evoluat între 2004 şi 2009, câştigând Liga Campionilor în 2005.
Cu toate că înțelegerea sa cu Leverkusen expiră abia în 2026, lucrurile nu ar fi deloc imposibile. Totuși, tehnicianul de 42 de ani se află și în vizorul lui lui Real Madrid, deși formația de pe „Santiago Bernabéu” i-a prelungit, recent, contractul lui Carlos Ancelotti până în 2026, dar şi al formaţiei Bayern München, rivala lui Leverkusen din Bundesliga, unde antrenorul Thomas Tuchel se află sub o mare presiune, după rezultatele negative din ultima perioadă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net