Dovada că Shakira nu l-a uitat pe Pique! Artista, fotografiată într-o stare deplorabilă

Ultima actualizare:

Gerard Pique (36 de ani) și Shakira (46 de ani) s-au despărțit cu scandal, după o relație de 12 ani. Deși toată lumea a crezut că artista a reușit să depășească acest episod negativ din viața ei, cântăreața a fost văzută, recent, într-o stare jalnică și cu ochii în lacrimi.

Gerard Pique (36 de ani) și Shakira (46 de ani) au fost împreună 12 ani. Foto: Getty
Gerard Pique (36 de ani) și Shakira (46 de ani) au fost împreună 12 ani. Foto: Getty

Cântăreața Shakira a stârnit  reacții la nivel mondial după ce a lansat o melodie în care îi atacă pe fostul său partener de viață, Gerard Pique și pe noua iubită a acestuia, Clara Chia Marti (23 de ani).

 „Am avut parte de un an foarte greu după despărțire. Faptul că am scris melodia asta a fost foarte important pentru mine. A fost o manieră sănătoasă de a-mi canaliza emoțiile. Sunt multe femei care au trecut prin aceleași lucruri prin care am trecut și eu, care gândesc cum gândesc și eu, care simt cum simt și eu și care au fost nevoite să îndure mizeriile pe care le-am îndurat și eu. Am scris această melodie pentru mine, dar simt că este destinată tuturor femeilor care au nevoie de o voce care să le reprezinte”, a declarat Shakira, pentru Mundo Deportivo.

„Simt că nu trebuie să mai vorbesc despre acest subiect"

Gerard Pique a venit cu o replică la declarațiile fostei sale partenere de viață. „Nu aș vrea să vorbesc (n.r. – despre melodia Shakirei). Avem o responsabilitate, noi, cei care suntem părinți, să ne protejăm copiii. Fiecare e responsabil pentru deciziile lui. Simt că nu trebuie să mai vorbesc despre acest subiect. Vreau doar să fie bine copiii mei. Am avut mereu o relație apropiată cu băieții mei. Eu încerc să iau cele mai bune decizii pentru mine și copiii mei. Sunt bine, sunt fericit”, a spus Gerard Pique, într-un interviu.

Cântăreața, cu lacrimi în ochi

Deși se părea că artista a reușit să treacă peste despărțirea de fostul jucător de fotbal al Barcelonei, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Cântăreața a fost văzută într-un mall din New York într-o stare jalnică. Ba mai mult, Shakira avea ochii în lacrimi și vorbea cu o prietenă, cel mai probabil despre situația actuală din viața ei, care se pare că a copleșit-o total. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Roxana Ostroveanu jpeg
Banner Dan Negru
anca turcasiu colaj instagram jpg
BeFunky collage (31) jpg
jude law hKG2 0334 ewrC6Pl3 N2UKvDIV 20230407034312 jpeg
banner irinel columbeanu png
toma cuzin jpeg
Banner 70+
image
actualitate.net
image
actualitate.net