Șoc total la Casa Regală! Prințul Harry a apelat la un medium ca să ia legătura cu Prințesa Diana

#Casa Regală a Marii Britanii

În cea mai mare parte a vieţii sale, Prinţul Harry a suferit din cauza traumei pierderii mamei la o vârstă fragedă. Avea doar 12 ani atunci când Prinţesa Diana a murit în tragicul accident din Paris, urmărită de paparazzi. În toate relatările pe care le face în cartea sa, „Rezervă”, cele mai mari suferinţe şi greşeli din perioada copilăriei şi adolescenţei sunt cauzate, spune chiar autorul, de această traumă, precum şi de răceala pe care el o simţea între părinţii săi şi hărţuirea presei. Click! îţi prezintă în serialul „Confesiunile Prinţului Harry” cele mai importante dezvăluiri făcute de fiul cel mic al actualului rege, Henry al III-lea, al Marii Britanii, în autobiografie.

Prinţul Harry mărturiseşte faptul că nu a putut crede că Prinţesa Diana a murit în tragicul accident
Prinţul Harry mărturiseşte faptul că nu a putut crede că Prinţesa Diana a murit în tragicul accident

A suferit toată copilăria şi adolescenţa din cauza faptului că este numit „Rezerva” şi considerat „o nulitate”, „umbra, sprijinul, Planul B”.

„Nu credeam că mama este în sicriu”

• Relatează în cartea sa că, deşi cele mai frumoase amintiri le are de la Castelul Balmoral, pe care îl consideră „paradisul copilăriei” sale, tot acolo a aflat şi cele mai triste veşti, precum cea a morţii mamei sale, la 31 august 1997. Descrie scena în care, atunci când avea 12 ani, tatăl său a venit să-l trezească din somn pentru a-i spune că Prinţesa Diana a pierit într-un tragic accident rutier în Paris. „Mi-a pus mâna pe genunchi şi mi-a zis: «Băiete drag, mama ta a avut un accident de maşină. (...) Mă tem că nu a supravieţuit»”. A rămas marcat foarte mulţi ani de această traumă şi relatează că, până la vârsta de 23 de ani, a tot sperat ca ea să revină. Povesteşte că a reuşit să plângă puţin doar la înmormântare: „Am plâns, dar nu credeam că mama este în sicriu”.

„Cât de mult i-ar fi plăcut să se afle aici”

• Povesteşte că a avut perioade în care imaginea mamei era prezentă pe tot parcursul zilei. Se trezea spunându-şi „Poate că asta-i ziua cea mare”. Iar după micul dejun: „Poate că o să reapară în dimineaţa asta”. Şi după prânz: „Poate că o să reapară în după-amiaza asta”. Obsesia sa nu înceta nici noaptea, când avea vise întortocheate, care se învârteau însă în jurul aceluiaşi subiect – felul în care mama sa avea să revină: fie orchestrându-şi o întoarcere triumfală, fie apărând incognito, deghizată, caz în care Harry o întreba, în vis: „Mami, tu eşti?”. Dar nu primea niciodată răspunsul pentru că, de fiecare dată, în acest moment se trezea.

A conştientizat că mama sa e într-adevăr moartă abia după ce a cerut să vadă dosarul realizat de poliţişti după accident şi după ce a traversat chiar el tunelul Pont d’Alma cu aceeaşi viteză pe care o avea maşina în care a murit mama sa. Dar chiar şi după asta, amintirea mamei a revenit recurent în gândurile sale, chiar şi în momente festive, cum a fost nunta fratelui său, William, cu Kate Middleton, în 2011. Atunci, în biserică, a fost copleşit de amintiri legate de înmormântarea mamei şi recunoaşte: „Îmi venea foarte greu să mă gândesc la mami ca fiind pe tărâmul morţii“. Ceva mai târziu, avea să facă o introducere amuzantă la toasturile cavalerilor de onoare, fluturând chiar un chiloţel tanga din blăniţă regală, de hermină. A încheiat însă discursul pe un ton serios, vorbind despre „mami“: „Cât de mult i-ar fi plăcut să se afle aici. Cât de mult ar fi iubit-o pe Kate şi cât de mult s-ar fi bucurat să vadă iubirea dintre voi doi“.

Prințul Harry a avut o relație specială cu mama sa, Prințesa Diana. Foto: Profimedia
Prințul Harry a avut o relație specială cu mama sa, Prințesa Diana. Foto: Profimedia

• De asemenea, relatează că a fost foarte afectat în copilărie de faptul că angajaţii Casei Regale şi inclusiv tatăl său făceau glume despre faptul că el ar fi „copil din flori”. Toate zvonurile, povesteşte prinţul Harry, au pornit de la faptul că maiorul James Hewitt, despre care s-a bănuit la un moment dat că ar fi fost unul dintre amanţii Pirnţesei Diana, avea un păr foarte roşcat, cu care semăna. „Mama l-a cunoscut după naşterea mea”, explică „Rezerva”, dorind astfel să închidă definitiv gurile rele. Harry dă de înţeles că a fost foarte afectat de acele glume, chiar şi dacă ar fi fost nevinovate...

• Mărturiseşte că a ­simţit toată copilăria, până la moartea mamei sale şi chiar şi în timp ce părinţii lor erau căsătoriţi, „lipsa de afecţiune” dintre părinţii săi. „Noi (el şi William, n.r.) nu înţelegeam ce se întâmplă între ei. Simţeam lipsa de afectivitate dintre ei şi a căldurii din cămin. William este primul care a înţeles că au probleme şi a suferit şi el foarte mult din cauza asta”, povesteşte Harry în cartea sa, „Rezervă”.

• Mai spune şi că pasiunea pentru armată se trage tot din copilărie, căci jucăriile sale preferate erau soldăţeii, cu care „proiecta bătălii”, şi jocurile de paintball, în care se implica 100%, de parcă ar fi fost lupte reale, cu muniţie adevărată.

„M-a făcut să mă simt diferit”

• Povesteşte că avea foarte multe porecle. Tatăl său şi fratele îi spun Harold, deşi numele oficial este Henry Charles Albert David. Cei mai mulţi prieteni îi spun H, alţii îi mai spun Baz, Bazza, Spike, Uscăţivul şi Bazzarooni, iar soţia îl strigă Haz.

• Spune că atunci când avea 17 ani i s-a oferit „o linie de cocaină” acasă la cineva şi a consumat acel drog în alte câteva ocazii, dar insistă că rapoartele din presă care sugerau că era dependent de droguri erau false. Şi neagă şi că a fost internat la dezintoxicare. A povestit şi despre cum a consumat cocaină, alcool în exces, precum şi altre droguri: „Nu a fost foarte distractiv şi nu m-a făcut să mă simt deosebit de fericit, dar m-a făcut să mă simt diferit şi acesta a fost obiectivul meu principal”, scrie el, potrivit reuters.com. A mai relatat, de asemenea, cum, în calitate de student la Colegiul Eton, obişnuia să fumeze canabis, împreună cu alţi colegi, într-o baie din instituţia cu pricina.

• A fost foarte impresionat de faptul că tatăl său nu l-a tras de urechi atunci când a aflat că ar consuma droguri şi spune că nici nu a stopat avalanşa de articole de presă despre asta, la vremea respectivă, pentru că aşa ar fi fost sfătuit de consilierul său de imagine. Harry insinuează în cartea sa că actualului Rege Henry al III-lea i se spusese că e mai avantajos ca opinia publică să-l perceapă ca pe „un părinte singur, cu probleme”.

• Tot în capitolele în care vorbeşte despre amintirile din adolescenţă, mărturiseşte că atunci când chiulea prefera să meargă pe terenul de golf, sau să bea bere şi să fumeze „ţifoi”.

Abia la înmormântare a putut plânge, dar nici atunci nu a crezut că mama sa nu mai trăiește
Abia la înmormântare a putut plânge, dar nici atunci nu a crezut că mama sa nu mai trăiește

• Nu s-a simţit niciodată la nivelul intelectual necesar pentru a urma cursurile Colegiului Eton şi povesteşte că a făcut cu greu faţă rigorilor şi ritmului de învăţătură de acolo. A solicitat de mai multe ori să fie în clase cu „începători”, mai ales la Franceză, pe care nu o putea învăţa. Îl enerva foarte mult şi ţinutele de acolo, frac negru şi cămaşă albă, pe care o considera „de înmormântare” şi care, din cauza asta, îi trezea amintirile neplăcute de la ceremonia funerară a mamei sale.

• Spune că a reuşit ceva ce crezuse că îi va fi imposibil, anume să finalizeze cursurile Colegiului Eton, şi recunoaşte că performanţa i-a fost facilitată de faptul că a făcut, pe lângă cursuri, şi foarte multe ore de meditaţii. La vremea respectivă, relatează că a fost acuzat în presă de faptul că a copiat, că e „mincinos şi trişor”, şi a dorit să susţină o conferinţă în care să nege informaţiile respective. Tatăl său l-ar fi sfătuit, însă, că nu este deloc bine să facă astfel, spunându-i să facă aşa cum a procedat şi el mereu: „Nu te plânge, nu oferi niciodată explicaţii şi treci cu vederea”.

• A fost marcat de faptul că nu a reuşit să-şi îmbrăţişeze bunica, pe Regina Elisabeta a II-a. Povesteşte detaliat una dintre ocaziile în care a încercat asta, descriind cum ea s-a retras şi el s-a simţit extrem de stânjenit, mai ales că scena nu s-a consumat într-un cadru intim sau doar în prezenţa celor din familie, ci în public.

• A povestit şi despre pierderea virginităţii, menţionând că a fost „un episod lipsit de glorie” – care s-a consumat pe iarbă, în spatele unui bar –, că partenera era mult mai în vârstă, o doamnă căreia îi plăceau foarte mult caii şi care, poate de asta, spune el, l-a tratat ca pe „un armăsar tânăr”.

«Mami nu a murit, se ascunde»

Prinţul Harry a dezvăluit că a căutat ajutorul unui medium pentru „a vorbi” cu mama sa după moartea acesteia. În timpul unei şedinţe de spiritism i s-a spus că Prinţesa Diana a fost foarte amuzată de momentul în care nepotul Archie a zdrobit un ornament de Crăciun al reginei şi că Harry „trăia viaţa pe care şi-o dorea” pentru tine.

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

De asemenea, recunoaşte în cartea sa că o visa foarte des şi, de la 12 până la 23 de ani, a tot sperat că Prinţesa Diana nu a murit, de fapt, ci trăieşte ascunsă şi va reveni la un moment dat în viaţa lor. Îşi tot repeta în minte „Mami nu a murit, se ascunde”.

Prima mare iubire, afectată de hărţuirea presei

Tot în cartea sa, Harry povesteşte că era mereu dezgustat atunci când vedea reacţiile celor care făceau cunoştinţă cu el, pentru că nu voia să se simtă o persoană specială sau să fie îndrăgit pentru titlul regal.

Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

„Voiam să cunosc o femeie care să nu facă ochii mari atunci când mă întâlnea”, spune el şi aşa o introduce pe Chelsy Davy, prima sa iubire, împreună cu care a avut o relaţie de şapte ani.

Cei doi au fost legaţi şi de pasiunea lor comună pentru Africa, ea fiind originară din Cape Town. Prinţul povesteşte că se gândise la oficializarea acestei relaţii, menţionând că „viitorii socri” îi plăceau foarte mult, dar că s-au despărţit în cele din urmă în mod principal din cauza faptului că ea nu a mai putut face faţă hărţuirii presei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
image
actualitate.net
image
actualitate.net