Cheloo, dezvăluiri surprinzătoare după Asia Express: „Regretele sunt pentru morți”. De ce nu a plecat să câștige marele premiu
Cheloo (48 de ani) a acceptat provocarea Asia Express fără să plece la drum cu planuri mari, strategii sau obsesia de a pune mâna pe marele premiu.
Artistul recunoaște că nu știa aproape nimic despre ceea ce îl așteaptă. Nu cunoștea aproape pe nimeni și nici regulamentul nu îi era clar. Tocmai lipsa așteptărilor a făcut, însă, ca experiența să fie una aparte.
„Am plecat fără să știu ce fac. Nu cunoșteam aproape pe nimeni și nu știam regulamentul”, a povestit Cheloo.
Artistul crede că, dacă te pregătești prea mult pentru o asemenea aventură, riști să nu mai pleci deloc. „Dacă te pregătești prea mult, nu pleci”, adaugă el.
Cheloo nu a plecat cu gândul să câștige Asia Express
În timp ce pentru unii concurenți marele premiu reprezintă principalul obiectiv, Cheloo spune răspicat că el și partenerul său nu au pornit la drum cu gândul la trofeu.
„Noi nu am plecat, n-am venit aici să câștigăm”.
Întrebat de cine i-a fost cel mai teamă dintre concurenți, răspunsul este la fel de tranșant: „Nu ne-a fost teamă pentru că nu am venit să câștigăm Asia Express și n-am simțit nevoia de competiție decât 5% din timp”, a mai spus cunoscutul artist.
Pentru Cheloo, aventura a fost mai degrabă despre experiență decât despre lupta pentru primul loc.
Rucsacul, probele și lipsa confortului
Asia Express a însemnat, evident, și momente dificile: găsirea cazărilor, a transportului, probele și efortul fizic al drumului cu rucsacul în spate. Cu toate acestea, Cheloo nu descrie aventura drept una dramatică.
„Nu a fost nimic traumatizant, dramatic”, a concluzionat Cheloo.
Artistul spune că nu a avut nici măcar proiecții legate de ceea ce urma să se întâmple, pentru că el însuși nu cunoștea suficient de bine formatul.
„Eu m-am uitat pe bucăți, nu știam regulamentul și când te uiți pe bucăți, azi mă uit, mă mai uit peste două săptămâni, mă mai uit la anul și nu ai cum să percepi Asia Express pe adevărat”, mărturisește el.
Tocmai această lipsă de așteptări a fost, în opinia lui, farmecul experienței.
„Asta a fost farmecul pentru mine și a fost o mișcare foarte deșteaptă pentru că nu am avut așteptări”, mai spune Cheloo.
„Regretele sunt pentru morți”
A existat vreun moment în care să regrete participarea? Cheloo nu lasă loc de interpretări.„Regretele sunt pentru morți”, spune artistul.
Nici despre un moment în care să fi simțit că va claca nu vorbește. Chello ne-a spus pentru Click! că el și partenerul său erau obișnuiți cu situații dificile și nu s-au văzut puși în situația de a renunța.
„Nu ne-am construit să clacăm. Ne-am obișnuit cu chestii la fel, ca să nu zic mai grele decât Asia Express”. Iar dacă ar primi din nou propunerea de a participa, răspunsul său este „da”, din nou.
„Da, nu m-a speriat nimic”, a spus artistul, cu o singură observație făcută în stilul său ironic: o nouă participare la Asia Express ar putea deveni plictisitoare pentru cei de acasă.
Ce își mai dorește Cheloo
Poate cea mai interesantă parte a discuției apare atunci când l-am întrebat pe Cheloo ce își mai dorește pentru el și ce obiective mai are până la finalul anului.
Cheloo recunoaște că nu funcționează după planuri pe termen lung.
„Nu am planuri la termen”, ne-a spus artistul pentru Click!
Și nici nu simte nevoia să își stabilească acum o „mare provocare” sau o „mare reușită”. Cheloo mai spune că este deja obișnuit cu reușita și că, privind în urmă, viața i-a oferit mai mult decât ar fi îndrăznit să viseze în copilărie sau în tinerețe.
„Nu m-am gândit niciodată care ar fi cea mai mare provocare și nici care ar fi cea mai mare reușită, pentru că sunt obișnuit cu reușita și sunt obișnuit să reușesc în viață”, ne-a uimit Cheloo.
Mai mult, Cheloo spune că nici nu mai pune întotdeauna în balanță, la maximum, reușitele sau nereușitele.
„Cumva știu clar că nici măcar nu apreciez reușitele sau nereușitele la maxim”.
Iar când privește tot ce a realizat până acum, concluzia este una surprinzător de simplă:
„Până acum tot ce mi-am propus s-a realizat mult mai mult decât am visat și mi-am imaginat în tinerețe sau în copilărie, așa că restul e bonus!”.
Poate tocmai aici se află explicația pentru felul în care Cheloo a privit și Asia Express: fără presiunea de a demonstra ceva, fără frica de eșec și fără să transforme fiecare experiență într-o cursă pentru un trofeu. A plecat fără să știe exact ce face, a trăit drumul așa cum a venit și s-ar întoarce, dacă ar avea ocazia.
Pentru un om care spune că viața i-a oferit deja mai mult decât a visat, marele premiu nu pare să fi fost niciodată miza. Premiul a fost experiența.




































