Fuego tânjește după odihnă! Îndrăgitul artist își încarcă bateriile de Paște! „Mă văd cu prietenii pe care i-am neglijat cumva, din lipsă de timp, în ultimele luni”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Paul Surugiu alias Fuego (46 ani) va petrece Paștele acasă, în sânul familiei. Pentru că a avut multe evenimente și filmări, Fuego va profita de timpul petrecut în familie, pentru a se odihni și pentru a-și încărca bateriile pentru evenimentele viitoare. Vor urma apoi alte deplasări și concerte pentru care trebuie să fie pregătit.

Paul Surugiu este un adevărat gurmand, căruia îi place să gătească ori de câte ori are timp. Cu toate acestea, în acest an, de Paște, Fuego nu va găti. Motivul? Acesta va merge acasă, loc unde îl așteaptă preparate delicioase.

Anul acesta nu voi găti nimic de sărbători. Nu am nici starea necesară și nici motiv să o fac, pentru că se gătește unde merg și atunci nu mai e nevoie să o fac și eu. Sunt gurmand, așa-i, dar asta nu mă transformă deloc în chef în bucătărie. Că îmi place să gătesc și mă relaxează asta e una, dar a fi profesionist și a face preparatele ca la carte e cu totul altceva. Eu prefer să cânt mai bine!”, ne-a declarat Fuego pentru Click!

De Paște, îndrăgitul artist va acorda o mare importanță odihnei, având în vedere că în ultima perioadă nu a reușit să doarmă suficient. De asemenea, Fuego va picta, lăsându-se purtat de imaginație pentru a crea „vise și bucurii pe pânză”.  În același timp, artistul va citi și va compune noi linii melodice, dar se va uita și la seriale. 

Fuego: „E nevoie de foarte puțin ca să fii fericit”

„În primul rând, dincolo de orice activitate, dorm. Am un deficit mare de odihnă de la începutul anului și e perioada ideală să mă odihnesc. Mai apoi, dincolo de rezolvarea a multe probleme, pictez. Merg în atelier și mă las pradă imaginației pentru a crea vise și bucurii pe pânză. Pictura îmi aduce senzația că sunt util, că pot face mai mult decât fac deja și prin pasiunea mea ajut vise să meargă mai departe. Apoi citesc, compun noi linii melodice, mă văd cu prietenii pe care i-am neglijat cumva, din lipsă de timp, în ultimele luni. Mă uit la mai multe seriale, concomitent și încerc să le aduc pe toate la bun final, în așa fel încât să nu mai rămână ceva nevăzut. Sufletul meu se încarcă rapid cu fericire, din lucruri simple, asta pentru că, vorba cântecului lui Dinu Olărașu, e nevoie de foarte puțin ca să fii fericit, iar eu, în esență, sunt un om simplu!”, ne-a povestit Fuego despre ce și-a propus să facă în scurta vacanță pe care o are de Paște.

Ce ediții speciale a pregătit de  Paște pentru telespectatorii emisiunii „Drag de România mea”

Telespectatorii săi fideli îl vor putea urmări cu câteva ediții speciale de Paște la TVR2. În cadrul acestor ediții speciale, Fuego va avea invitați de marcă.

„Am început sezonul 10 aniversar acum câteva săptămâni, avem un platou nou, superb, elegant și fiecare gală este unică și specială. De Paște, într-adevăr, am pregătit ceva numai bun pentru o după-amiază în familie. Trei ore de spectacol inedit, o confruntare între două echipe muzicale, echipa de muzică ușoară și cea de muzică populară, cu invitați de seamă, care se vor duela, vor cânta, vor face schimb de roluri și vor face un show pe cinste, totul pe ritmuri aparte cu multă muzică diversă, șlagăre, surprize. Invitații galei, alături de mine, sunt Sofia Vicoveanca, Stela Enache, Anișoara Puică, Margareta Clipa, Raoul, Aneta Stan, Ileana Șipoteanu, Simona Florescu Dichiseanu, Andreea Haisan, Denis Ștefănescu, Paul Ananie, Oana Tomoiagă și Gabriel Dumitru. Așadar, zic eu că e de urmărit, mai ales că oferim un divertisment clasic, muzică bună, atent aleasă, spectacol TV de înaltă ținută!”, ne-a mărturisit Fuego.

I-ar plăcea un duet cu Delia sau Loredana

Pentru că are super succes la public, iar melodiile sale ajung direct la inimă, l-am întrebat pe Fuego dacă și-ar dori, la un moment dat, o colaborare cu unul dintre artiștii momentului cum ar fi Inna, Delia  Connect-R și Loredana. Paul Surugiu s-a gândit serios și ne-a declarat că s-ar bucura ca în viitor să ne ofere și alte surprize muzicale și, de ce nu, poate să ne ofere un duet cu Delia sau Loredana.

„Toți cei enumerați sunt talentați, sunt în trend, au piese bune și fac performanță. Fiecare e cu genul lui și uneori e interesant să combini stiluri, alteori nu. Deschis provocărilor sunt și nu aș răspunde niciodată negativ unei colaborări atipice. Trebuie să cred în piesă, să-mi placă ce cânt, să simt melodia, iar mai apoi se poate lega. Sigur că cel mai potrivit, dintre numele spuse de tine, ar fi să am un duet cu Loredana sau cu Delia. Pe ambele le admir, sunt nonconformiste, au acel ceva care magnetizează și au talent cu duiumul. Așa că poate, pe viitor, veți avea surprize!”, ne-a asigurat îndrăgitul artist.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net