La 20 de ani, Antonio Pican își face casă de peste 400.000 euro în Domnești! „Visul meu e să construiesc un bloc…”

#Exclusiv Click!

Este unul dintre cei mai populari artiști, vloggeri și compozitori ai momentului, este tânăr, este pe val și își trăiește viața din plin.

La cei 20 de ani ai săi, Antonio Pican știe ce vrea și deja se remarcă pe toate planurile. Este într-o continuă schimbare și  se pare că îi priește de minune. Își face o super casă în care investește tot ce a pus deoparte în ultima vreme și este tare mândru de asta, Antonio Pican vine tare din urmă și se pare că l-a cam prins și pe el microbul imobiliarelor.

Antonio Pican: „Construiesc pe propriile mele puteri”

Estimează că într-un an de zile se va muta în vila lui somptuoasă pe care și-o construiește acolo și care va costa o avere la propriu. Ambițios din fire, Pican e de părere că va avea una dintre cele mai frumoase case din România. Și așa cum îi stă bine unui vlogger și unui adevărat youtuber, artistul își va arăta casa chiar într-un episod special filmat pe canalul său de youtube. Până atunci însă se asigură că lucrările la casa lui merg așa cum își dorește și visează să construiască la un moment dat chiar un bloc întreg.

Te-ai mutat în Domnești?

Nu încă!

Îți iei casă de la Dorian Popa?

Nu, nu, îmi construiesc eu, pe propriile mele puteri. Am terminat-o deja la roșu, urmează să ne apucăm de casă la gri și după, finisaje și tot ce trebuie făcut. Dar m-am mutat într-o altă chirie momentan pentru că eu mai aproximez așa că mai durează un an până termin casa și am zis  că vreau să stau în alt loc până mă mut, într-un loc mai confortabil care să îmi ofere mai multă energie.

Dar cumva te-ai mutat către el!

Cumva stau mai aproape de Domnești pentru că am vrut să fiu mai aproape de șantier, să mai verificăm lucrurile cum merg, să ne mișcăm.

„O să vreau să investesc și în imobiliare”

Asta înseamnă că dacă îți construiești casă acum singur, la un moment dat te gândești să investești în imobiliare?

Da, o să vreau să investesc și în imobiliare, o să vreau să mai și construiesc alte căsuțe, nu știu. Visul meu pe partea asta de imobiliare este și îmi  doresc să construiesc un bloc la un moment dat, dar vedem, toate la timpul lor! Sunt cam tânăr să mă gândesc la lucrurile astea dar nici nu vreau să zic "Am timp", că spunem "Am timp, am timp, am timp" și ne trezim  că avem 50 de ani…

Ai făcut o investiție destul de mare!

Exact! buzunarul plânge dar noi să fim sănătoși. Măcar să iasă ceva frumos! Asta vreau! Nu vreau să exagerez dar cred că e una dintre cele mai frumoase case din România!

Cam la cât te duce?

Păi, nu știu! Eu sper să nu trec de 400.000 de euro dar știți cum e, socoteala de acasă, nu e ca aia din târg și, na, probabil o să depășim bugetul puțintel dar nu mă interesează. E casă mea, e locul în care o să îmi petrec cel mai mult timp și merită!

Ce o să pui în ea așa de special, dacă investiția e destul de mare?

Păi, casa are undeva la spre 400 de metri pătrați utili care costă ceva să îi construiești, după care, fiecare camera în parte, o mobilă mai exclusivistă, centrale, am niște geamuri extraordinar de mari la casă, și toate lucrurile astea adunate generează niște costuri destul de măricele! Dar nu contează banii, contează să fiu eu fericit, să iasă bine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oana roman mioara roman jpg
oana roman webp
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net