S-au întâlnit vedetele în Thailanda! Poză de milioane cu Laura Cosoi, Vladimir Drăghia și familiile lor
Nu doar Smiley și Speak s-au întâlnit în vacanța petrecută recent în Seychelles, ci iată că și Laura Cosoi și Alice Cavaleru s-au distrat împreună cu familiile lor, în Thailanda. Povestea și pozele publicate de Laura, pe Instagram, sunt foarte haioase.
Laura Cosoi (40 de ani) trăiește un vis exotic de aproape o lună. Și-a propus să stea 30 de zile în Thailanda, alături de soțul ei și de fiicele lor, Vera și Rita, și iată că i-a ieșit. Actrița este însărcinată pentru a treia oară, tot cu fetiță, dar sarcina ușoară i-a permis să savureze din plin această aventură.
Recent, în albumul de fotografii de pe Instagram, pe care Laura le publică pentru fanii ei, i-am recunoscut pe Vladimir Drăghia (35 de ani) și pe Alice Cavaleru (30 de ani), dar și pe fiica lor, minunata Zora. Cele două familii s-au întâlnit în Thailanda și au avut parte de o super aventură, cu tuk-tuk-ul, acel mijloc de transport aparte, numit în Asia auto-ricșă. Laura a povestit, cu mult umor, și a atașat o poză "aglomerată". În imagine apar ea, soțul ei, fiicele lor, Alice Cavaleru, Vladimir Drăghia, fiica lor și șoferul.
Laura Cosoi, ipostază amuzantă, din Thailanda
"Se iau 7 spre 8 inși, se stabilește o ieșire pe insulă, se caută un mod de deplasare, se găsește un tuktuk, se înghesuie copiii, căruciorul, femeia însărcinată, încă o mămică și bărbații. Se lasă un loc modest șoferului. Așa se fac amintirile frumoase și capturile care par doar pentru poză, când de fapt ele sunt realitate! Să ne fi văzut noaptea, în aceeași formulă, în același tuktuk, dar luminat că o mică discotecă! Dacă ne mai și prindea ploaia era chiar de pomină, nu? Deși, dacă mă gândesc bine, nici cu plimbarea de noapte cu barcă de după nu îmi este rușine", a scris Laura Cosoi.
Vladimir Drăghia a folosit și el poza, pe pagina lui de Instagram. "După cum vedeți, ne facem repede prieteni pe aici. Mai ales eu", a scris fostul câștigător al emisiunii "Exatlon".
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!