Cum alegi cele mai bune afine din magazin. Detaliul pe care puțini cumpărători îl observă
Afinele sunt considerate a fi un adevărat superaliment, iar nutriționiștii din întreaga lume ne recomandă să le consumăm cât mai des cu putință. Însă, atunci când mergem la cumpărături este important să știm precis la ce să fim atenți, pentru a cumpăra afine de calitate.

În ciuda dimensiunilor mici, afinele se numără printre cele mai sănătoase fructe din întreaga lume. Indiferent dacă le servim simple sau le folosim ca ingredient în preparate mai complexe, afinele ne vor oferi nutrienți cruciali pentru buna funcționare a organismului.
Însă, deși se găsesc ușor în mai toate magazinele din țară, există unele detalii la care trebuie să fim atenți, atunci când cumpărăm afine. Iar aspectul estetic plăcut este mult mai important decât am crezut inițial.
„Caută afine care sunt ferme și de un albastru intens sau albastru-violet”, explică specialista Jessica Brantley-Lopez, conform EatingWell.
Cum alegi afinele perfecte în magazin
La fel de importantă este și pruina, adică acel strat protector fin, asemănător cu o pudră, care se găsește pe coaja anumitor fructe, cum sunt și afinele. Această ceară naturală ne va garanta că afinele chiar sunt proaspete.
„Din punctul meu de vedere, pruina (n.r: strat fin cu aspect ceros care acoperă ca o brumă suprafața unor fructe)de pe afine este o barieră protectoare care le ajută să-și păstreze umiditatea și să-și mențină calitatea”, spune și expertul Zach Semerikov.
În plus, este o idee bună să verificăm și data de valabilitate de pe ambalaj, pentru a ști precis cât de repede trebuie servite afinele. Atunci când deja observăm că pe unele fructe a apărut mucegaiul, nu trebuie să le mai cumpărăm.
„Afinele trebuie să fie uscate și să se miște liber în recipient, fără să se lipească între ele”, mai spune Brantley-Lopez.
Afinele sunt foarte bune pentru sănătate
Afinele sunt considerate a fi un adevărat superaliment, plin de vitamine și de nutrienți importanți. În plus, ele au foarte puține calorii, așa că sunt perfecte și pentru cei dintre noi care își doresc să scape de kilogramele în plus.
Afinele au și un conținut ridicat de antioxidanți, care ne vor proteja împotriva radicalilor liberi și a degradării celulelor. În plus, afinele pot contribui și la reducerea tensiunii arteriale, dacă sunt servite zilnic.



































