Mai trebuie udate plantele toamna? Ce spun experții în grădinărit
O scurtă privire în calendar ne va arăta că toamna deja începe să se apropie cu pași repezi, așa că devine tot mai important să știm precis cum trebuie să udăm corect plantele în perioada următoare.

În mijlocul verii, când temperaturile au ajuns la valori extreme, cei mai mulți dintre noi am udat plantele în fiecare zi, mai ales dacă locuim la curte. Însă, pe măsură ce vremea se va răci, udarea plantelor devine din ce în ce mai rară. Cu toate acestea, potrivit marthastewart.com, acest lucru nu înseamnă să nu mai udăm deloc plantele.
„Nu există cu adevărat un răspuns universal valabil, deoarece udarea plantelor toamna depinde foarte mult de zona în care locuiești și de clima locală. În zonele în care toamna sunt precipitații regulate, este posibil să nu fie nevoie să uzi plantele aproape deloc. Însă în climatele uscate, plantele pot avea nevoie de apă suplimentară pe tot parcursul toamnei și chiar până în timpul iernii”, a spus horticultorul și autorul Noelle Johnson.
Cât de des trebuie udate plantele toamna
În plus, experții mai spun că florile care de-abia au fost plantate vor avea nevoie de apă pe tot parcursul toamnei, iar același lucru este valabil și în cazul gazonului nou. Rădăcinile plantelor au nevoie în continuare de umiditate de-a lungul toamnei, mai ales dacă este vorba despre flori și arbuști tineri.
Cel mai bine este să udăm plantele dimineața și să verificăm solul înainte de a turna apa.
„În loc să urmezi un program rigid, verifică solul și ține cont de precipitațiile recente. Scopul este să asiguri suficientă umiditate pentru ca apa să ajungă în zona rădăcinilor, fără a menține solul în permanență îmbibat”, a spus expertul Jim Fucetola.
Când nu mai este nevoie de apă suplimentară
Mulți oameni nu-și mai udă grădinile după primul îngheț însă, în realitate, încă mai poate fi nevoie de apă chiar și după acest moment. Este important să verificăm dacă solul chiar a înghețat, iar nivelul de umiditate este și el crucial, pentru a ne da seama dacă mai este nevoie să udăm plantele.
„Odată ce solul este înghețat în mod constant, udarea suplimentară nu mai este, în general, utilă, deoarece apa nu mai este ușor accesibilă rădăcinilor plantelor”, mai spune Fucetola.



































