Patru capre au ajuns pe o insulă nelocuită în 1889. Ce s-a întâmplat șase decenii mai târziu
Cu mai bine de un secol în urmă, patru capre au fost transportate pe o insulă izolată, la nord-vest de Noua Zeelandă. După zeci de ani, când oamenii au revenit în acest loc, au găsit un ecosistem cu totul diferit decât cel pe care îl știau.

În 1889, nu mai puțin de patru capre au fost eliberate pe insula Great Island, care astăzi este cunoscută și sub numele de Manawatāwhi. Acest loc izolat face parte din grupul Three Kings Islands, la nord-vest de Noua Zeelandă, iar cele patru animale au avut un impact uriaș asupra ecosistemului local.
Caprele aveau hrană din abundență pe această insulă și nici nu trebuiau să se îngrijoreze din cauza prădătorilor naturali. Astfel, caprele au început să se înmulțească rapid, iar, potrivit Blic, la începutul secolului XX deja existau câteva sute de exemplare pe insulă.
Totul a început cu patru capre
Pe măsură ce numărul de capre de pe insulă a devenit tot mai mare, ele s-au hrănit intens cu vegetația autohtonă, care nu era pregătită să reziste în fața acestor animale. Iar consecințele prezenței caprelor au fost severe.
În timp, vegetația a dispărut iar solul a fost bătătorit. O parte dintre speciile autohtone de animale au dispărut, iar flora insulei a fost, de asemenea, afectată puternic de caprele introduse pe insulă.
Autoritățile au fost nevoite să intervină
În perioada secolului al XIX-lea, marinarii lăsau animale domestice pe insule îndepărtate pentru a crea o rezervă de hrană de-a lungul rutelor pe care navigau. Dacă echipajul ar fi naufragiat sau avea dificultăți, putea consuma caprele lăsate aici.
În 1946 devenise clar că daunele cauzate de capre erau uriașe, iar autoritățile au început să îndepărteze animalele. În cadrul unei expediții de cinci săptămâni, undeva între 393 și 398 de animale au fost îndepărtate de pe insulă.
Chiar dacă vegetația a început să se refacă după dispariția caprelor, unele plante au dispărut complet.


































