Majoritatea oamenilor trebuie să mănânce mai multe cereale integrale. De ce le recomandă medicii
Mai multe studii efectuate de-a lungul ultimilor ani au arătat faptul că dietele bogate în cereale integrale sunt asociate cu un risc mai scăzut de a dezvolta boli cardiovasculare, hipertensiune, diabet de tip doi și pot contribui la ținerea sub control a greutății.

Într-o nouă analiză, oamenii de știință au verificat cu atenție zeci de studii anterioare, în încercarea de a stabili cât mai precis cum contribuie cerealele integrale la sănătatea sistemului cardiovascular. Mai mult decât atât, potrivit CNN, specialiștii au încercat să determine ce cantitate de cereale integrale trebuie consumată pentru a proteja organismul cât mai eficient.
Rezultatele au fost publicate în „European Heart Journal”, iar potrivit analizei efectuate de specialiști, beneficiile cerealelor integrale încep să se observe dacă este consumată o cantitate de cel puțin 90 de grame pe zi, adică aproximativ trei porții.
Cerealele integrale sunt foarte sănătoase
Experții au descoperit faptul că persoanele care consumau între trei și șase porții de cereale integrale pe zi pentru perioade cuprinse între două săptămâni și doi ani aveau rezultate ușor mai bune la analize.
Aceste persoane aveau o tensiune arterială mai bună, un nivel mai mic de colesterol, o greutate mai mică și, desigur, datorită acestor factori, un risc mai mic de a dezvolta boli cardiovasculare.
Medicii recomandă alimentele din cereale integrale
Alimentele din cereale integrale, cum ar fi fulgii de ovăz, orezul brun, pâinea integrală, farro, popcornul și quinoa includ toate componentele unei cereale, așa cum se găsesc acestea în natură. Astfel de alimente sunt recomandate mai mult, în comparație cu cele din cerealele rafinate.
Printre acestea se numără orezul alb și orice produs preparat din făină albă; acestea sunt procesate pentru a îndepărta părțile mai puțin plăcute la gust, care sunt, de asemenea, cele în care se găsesc cele mai multe fibre și alți nutrienți.
Desigur, tipul alimentului și celelalte ingrediente din el contează la fel de mult.
„Dacă mănânci un rulou cu scorțișoară făcut din cereale integrale, în locul unuia făcut din cereale rafinate, nu sunt sigur că vei observa vreun beneficiu”, a spus profesoara Alice Lichtenstein.



































