Un AVC i-a șters șapte ani din memorie. La 22 de ani, tânăra s-a trezit convinsă că are 5 ani: „Mă comportam foarte copilărește”

Un AVC i-a șters șapte ani din memorie. La 22 de ani, tânăra s-a trezit convinsă că are 5 ani: „Mă comportam foarte copilărește”

La numai o săptămână după ce a absolvit facultatea, viața lui Bethany Taylor a luat o turnură cu totul neașteptată. Tânăra în vârstă de numai 22 de ani la acel moment a suferit un accident vascular cerebral și a început să fie convinsă că are numai cinci ani.

A sufert un AVC la numai 22 de ani
A sufert un AVC la numai 22 de ani Foto: Metro

Până la acel moment, Bethany Taylor era o studentă obișnuită la Universitatea din Edinburgh și deja începuse să se gândească la o mutare în Londra, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă.

„Am aplicat pentru locuri de muncă în ultimul an de facultate, dar, din păcate, nu am reușit să obțin nimic, deoarece aveam nevoie să mai capăt ceva experiență. Așa că planul meu era să mă întorc acasă pentru un an, să-mi găsesc un loc de muncă temporar, iar apoi, la un moment dat, să mă mut la Londra și să-mi trăiesc viața acolo”, a spus tânăra, potrivit Metro.

Cu numai o lună înainte de a absolvi cursurile, Bethany a început să se confrunte cu dureri intense de cap, dar a crezut că totul se datorează stresului. Acum, la șapte ani după acest incident, tinerei încă nu-i vine să creadă prin ce a ajuns să treacă.

A început să creadă că are cinci ani

Durerile de cap nu au dispărut, iar tânăra a început să se simtă tot mai obosită și irascibilă. Iar în timp ce se afla acasă, mama lui Bethany a observat că ceva nu era în regulă.

„Mama a intrat în dormitorul meu și și-a dat imediat seama că ceva nu era în regulă cu mine. Mi-a spus că părea că sunt inconștientă, dar aveam ochii deschiși. Nu puteam să vorbesc și îmi curgea saliva pe o parte a feței”, a povestit Taylor.

Mama tinerei a chemat imediat ambulanța, iar Bethany a fost transportată la spital. Medicii au fost rezervați în privința șanselor ei de supraviețuire, dar, în cele din urmă, tânăra s-a trezit peste cinci zile.

Însă, după ce s-a trezit, tânăra s-a confruntat cu o altă problemă. Ea credea că are cinci ani.

Nu își amintește ce s-a întâmplat

Tânăra nu își amintește acest episod, însă prietenii și rudele ei i-au povestit ce s-a întâmplat.

„Au spus că eu credeam că am cinci ani. Probabil nici faptul că toți oamenii care veneau să mă vadă erau prieteni pe care îi aveam când eram mai mică nu a ajutat”, a spus Bethany.

„Se pare că, la un moment dat, eram convinsă că primisem un bilet de la unul dintre profesorii mei, pentru că eram încă elevă în școala primară. Chiar zilele trecute, tata mi-a spus că tot îi spuneam: „Este o cutie cu dinți sub patul meu. Poți să mi-i aduci, ca să-i pot mânca?” a mai spus Bethany.

Din fericire, în cele din urmă, ea și-a revenit.

„Mă comportam foarte copilărește și mă bucur că nu am amintiri despre acea perioadă. Cred că am început să-mi recapăt treptat conștiența. În fiecare zi, medicii și asistentele veneau și mă întrebau: «Cum te cheamă? Unde ești? Câți ani ai? Cine este prim-ministrul?» Toate acestea pentru a încerca să-mi reamintească faptul că mă aflam în prezent. În cele din urmă, a funcționat”, a spus Bethany.

Tânăra a mai petrecut două săptămâni în spital, timp în care a trebuit să reînvețe să citească și să scrie. În cele din urmă, la șapte ani de la acest moment terifiant, viața lui Bethany a fost schimbată complet.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
rio de janeiro brazilia pixabay jpg
Madonna
patronul dristor kebap arestat in turcia acuzat ca e sef intr o grupare criminala ar fi pus studenti romani sa care valize cu valuta 1105692 webp
image png
nepal bidur profimedia (2) jpg
asian criminal hood hacking server stealing data while committing online crime young hacker running illegal malicious software code computer screen cracking password jpg
0302a51b dcc1 4c71 9148 aea63c0918d8 jpg
image
image