Conținut scris de Ruxandra Rădulescu
Ruxandra Rădulescu este redactor cu o experiență de peste 2 ani în presa online. Și-a început cariera la Mediafax ca redactor de știri externe, a colaborat cu Antena 3, dar și cu alte publicații independente. Este absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Hyperion.
Pagina 12































Principesa Margareta, prezentă la Palatul Buckingham, la invitația lui Charles al III-lea, pentru funeraliile reginei
Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns sâmbătă seară la Londra.
Internațional
Ce este «Boala regilor»? Charles al III-lea ar fi prezentat aceleași simptome
Încă din perioada Antichității, guta a fost considerată una dintre bolile asociate meselor îmbelșugate.
Sănătate
Povestea fabuloasă a teologului român, devenit creator de ceasuri de lux!
A confecționat primul ceas automatic în urmă cu 12 ani, cu ajutorul unui tutorial pe YouTube
Fapt divers
Bijuteriile în care va fi înmormântată Regina Elisabeta a II-a, o ultimă dovadă de iubire față de prințul Philip
Regreta regină Elisabeta a II-a a planificat încă din timpul domniei detaliile cu privire la funeraliile sale
Fapt divers
Robbie Williams, artistul britanic care l-a detronat pe Elvis!
Robbie Williams, în vârstă de 48 de ani, a înregistrat un record în Marea Britanie, detronându-l pe cel supranumit «regele rock'n'roll-ului» Elvis Presley.
Vedete internaționale
Care este piatra ta astrologică și cum îți influențează personalitatea
Hai să vedem care sunt pietrele astrologice pentru fiecare dintre cele 12 semne zodiacale.
Horoscop
Giselle Bundchen și Tom Brady, la un pas de divorț! Trăiesc separat de șase săptămâni
Supermodelul Gisele Bundchen și jucătorul de fotbal american Tom Brady au petrecut foarte mult timp departe unul de celălalt în ultimele șase săptămâni
Vedete internaționale
Clipe de panică! Un bărbat a încercat să dezvelească sicriul reginei Elisabeta a II-a
Întreaga scenă s-a desfășurat foarte rapid, sub privirile îngrozite ale participanților.
Internațional
Brooklyn Beckham și Nicola Peltz, pasiune la cote maxime, în locuri publice
Tinerii însurăței sunt considerați unul dintre cele mai cool cupluri din peisajul monden internațional
Vedete internaționale
Fiul Dianei Șoșoacă s-a urcat băut la volan! Urmărire ca-n filme cu polițiștii, pe DN1
Băiatul Dianei Șoșoacă a avut probleme cu lege chiar în prima parte a zilei, când s-a urcat la volan, deși consumase alcoo
Național
Te topești după ea! Clipul cu fetița lui Nicole Cherry a făcut aproape 6 milioane de vizualizări pe TikTok
Cântăreața a dat naștere la sfârșitul anului trecut unei fiice pe nume Anastasia, iar Nicole a demonstrat până la acest moment că se descurcă de minune, în rolul de mămică tânără.
Vedete românești
Meghan Markle și Kate Middleton, la cuțite? Gesturile care trădează antipatia dintre ele
Chiar dacă cei doi prinți și-au lăsat disensiunile deoparte pentru a onora memoria bunicii lor, regina Elisabeta a II-a, Kate și Meghan nu sunt dispuse să le urmeze exemplul.
Internațional
Iubita lui David Popovici, avalanșă de gesturi pasionale!
Tânăra a împărtășit pe Instagram o fotografie alături de David Popovici, în care l-a felicitat într-o manieră adorabilă
Sport
Care este de fapt semnificația viselor tale erotice? Iată ce soluții nebănuite ascund
Ai visat vreodată că faci sex cu șeful tău sau mai rău...cu fostul iubit? Nu te speria, îți spunem noi ce înseamnă de fapt aceste vise.
Dragoste și sex
Regina Elisabeta a II-a are un urmaș secret? Detaliul care aruncă în aer monarhia britanică
Sora reginei Elisabeta a II-a, prințesa Margaret, ar fi dat naștere în secret unui fiu, în urma unei aventuri scandaloase cu un angajat al Casei Regale.
Internațional
Meghan Markle, gest viral în fața sicriului reginei Elisabeta a II-a! Harry a izbucnit în lacrimi
Miercuri, sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost depus la Palatul Parlamentului, unde Meghan Markle și prințul Harry au venit pentru a oferi un ultim omagi
Internațional
iPhone a creat o funcție care-ți poate salva viața! Activeaz-o acum
Află cum te ajută noua funcție creată de Apple pentru a te proteja de hărțuirea cibernetică.
Tehnologie
Arma care poate trimite economia Rusiei în Evul Mediu! Strategia care spulberă Federația Rusă!
Acest lucru ar afecta multe ramuri industriale din Rusia, cum ar fi domeniul auto
Internațional
Propaganda rusă, jignire maximă la adresa reginei Elisabeta a II-a! Fake-news-ul inventat de oamenii lui Putin
Televiziunea propagandei ruse a difuzat o filmare, făcută cu zeci de ani înainte de nașterea Elisabetei a II-a
Internațional
Care a fost reacția Enel, la factura de 6.000 de lei a lui Mihai Șora
Furnizorul de energie Enel Muntenia i-a transmis lui Mihai Șora un răspuns cu privire la factura în valoare de 6.000 de lei.
Național
Alexandra Ungureanu, cu sânii la vedere pe covorul roșu! Nu mai este o fată cuminte
Alexandra Ungureanu a făcut furori la Elle New Media Awards, eveniment ce s-a desfășurat cu mare fast, pe 15 septembrie
Paparazzii Click!
Prințul William, confesiuni sfâșietoare despre Prințesa Diana, la omagierea reginei Elisabeta a II-a
Prințul William a fost deosebit de copleșit de emoție în timp ce privea omagiile aduse bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, la Sandringham
Internațional
Ce moștenire a primit «fiica de suflet» a Reginei Elisabeta a II-a?: «Decizia suveranei reflectă...»
Sophie de Wessex și Elisabeta a II-a aveau o viziune comună în ceea ce privește etica profesională și împărtășeau mai multe pasiuni.
Internațional
Kate Middleton, gest emoționant pentru o fetiță. Detaliul care a înduioșat-o pe prințesa de Wales
Printre cei strânși în fața reședinței regale se afla și o fetiță, care a dorit să depună la palat o jucărie de pluș ce reprezenta un cățeluș corgi, cunoscut fiind devotamentul Maiestății Sale pentru dragii ei patrupezi.
Internațional
Charlene de Monaco, eleganță sobră la omagierea reginei Elisabeta a II-a. Cât a costat ținuta prințesei
Charlene de Monaco, 44 de ani, a luat parte alături de soțul ei, Prințul Albert și de diplomatul britanic Menna Rawlings la o slujbă în memoria suveranei Elisabeta a II-a.
Internațional
Propaganda rusă, culmea penibilului! Publică materiale false cu atacurile armatei lui Putin
Propaganda rusă a publicat materiale video false cu presupuse atacuri ale forțelor militare ale lui Putin.
Internațional
Jaf ca-n filme! Un român și iubita sa, Miss Mexic, captură de 1,6 milioane de euro
Constantin Gabriel Dumitru și iubita sa, Miss Miss Earth Mexic 2016, au comis un jaf demn de filmele cu Bonnie și Clyde
Internațional
Situație critică pentru ruși! Au rămas fără muniție și mâncare: «Trupele care se retrag vor fi ucise»
Mulți dintre soldații ruși au pierit în luptă și se estimează că trupele invadatorilor funcționează la jumătate din capacitate.
Internațional
«Comoara» din curtea casei! O femeie din Dolj, factură de 20.000 de euro la gaz. Flacăra măsoară cinci metri și arde neîncetat
Într-o perioadă în care Europa se confruntă cu o criză a resurselor de gaze, o femeie din Dolj a dat peste o adevărată «comoară» în timp ce săpa un puț în spatele casei.
Național
Marius Manole, factură colosală la energie electrică: «Cred că plătesc pentru Casa Poporului»
Marius Manole a avut o surpriză extrem de neplăcută, în momentul în care a văzut că factura la energie electrică pe luna august este foarte mare.
Vedete românești