Adi Sînă, pus la punct în direct de Anca Serea: „Oprim discuția aici”

Ultima actualizare:

Anca Serea și Adi Sînă au fost invitați recent în emisiunea lui Cătălin Măruță și au vorbit despre viața lor de familie și provocările cu care se confruntă în gestionarea unei familii numeroase. Anca și Adi au șase copii, dintre care patru sunt copiii lor, iar ceilalți doi sunt copii din relații anterioare.

Adi Sînă, pus la punct în direct de Anca Serea / foto: arhiva Click!
Adi Sînă, pus la punct în direct de Anca Serea / foto: arhiva Click!

În cadrul emisiunii „La Măruță”, Anca Serea și Adi Sînă au vorbit despre provocările cu care se confruntă în creșterea celor șase copii ai lor. În timpul absenței bonei, mama lui Anca a preluat îngrijirea copiilor, iar cei doi și-au putut continua activitățile profesionale.

Cu toate că apariția lor a fost colorată de momente zâmbitoare și de afecțiune, au existat și câteva momente tensionate în studio. Adi Sînă a făcut o remarcă prin care și-a surprins soția. Ceea ce ar fi putut părea o simplă glumă sau o dorință sinceră pentru viitor, remarca a provocat o reacție imediată din partea Ancăi Serea. Vedeta și-a întrerupt imediat soțul și i-a cerut să nu continue subiectul.

Întrebată de Cătălin Măruță cu cine și-a lăsat copiii pentru că bona lor a trebuit să plece în țară, Anca Serea a răspuns că a avut mari emoții.

„Oprim dicuția aici”

Anca Serea:Aoleu, nu îmi mai aduce aminte, Cătălin! Am avut emoții mari cu plecarea asta. I-am lăsat cu mama. Mulțumim, mama și pe această cale. Doamne ajută, să îți dea Dumnezeu multă sănătate și multă putere”.

Adi Sînă:Și mulți nepoți”.

Anca Serea:Nu, nu, nu, ne oprim. Oprim dicuția aici.(…) Așa, au rămas cu mama pentru că bona noastră a fost nevoită să plece din țară şi asta este situaţia. Deocamdată ne descurcăm așa”.

Comentariile lui Adi Sînă sugerează că acesta dorește să aibă mai mulți copii, dar Anca nu pare să împărtășească această dorință în acest moment. Cei doi sunt împreună de 16 ani și au trecut prin multe încercări în acest timp.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
index webp
banner mihai traistariu jpg
image jpeg
image jpeg
image png
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Damaris Lupu, captura video jpg
AAAAQe9SMbjUQcMR3a DFlNaLbul0xh7Wyp pgsXS6nf xvsg7he7oeHm24iS5VJE  xcX8Fgya4q3qgkBLhm DZ0jBNR2Jug0Q7cOyqkk8i4lc24HrjxpuTJP4YuEtCRHB 0uUUoo0LJUkEkA0MdSCc8RE6IOE jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net