Cum e relația de prietenie dintre Smiley și Connect-R! Își mai dorește artistul un al doilea copil?

Ultima actualizare:

Smiley (38 ani) a fost invitat special aseară, la Berăria H, la concertul aniversar al lui Connect-R, organizat cu ocazia împlinirii celor 40 de ani ai artistului.

Ce relație de prietenie îi leagă pe cei doi artiști cărora le merge extrem de bine pe plan profesional, piesa lor, “Rita”, care rupe scena la nunți având deja peste 15 milioane de vizualizări pe youtube, dar și dacă fetele lor s-au cunoscut până acum sau nu, aflăm din interviul pe care Smiley ni l-a dat înainte de a urca pe scenă, lângă Connect-R, unde au făcut un show electrizant!

Citește și: Rutina adorabilă pe care o are Smiley cu fetița lui, în fiecare dimineață!

Smiley și Connect-R se completează pe scenă din priviri și asta e tot ce contează! Așa că tăticul micuței Josephine s-a asigurat că fetele lui sunt bine acasă și a plecat să își onoreze activitățile muzicale.

Click!: Andrei, cum e Relu? Ce îi urezi de ziua lui?

Smiley: Păi îi urez să se bucure că este și să continue să facă ce face el, că face foarte frumos, inspiră foarte mulți oameni și ce să zic, îi doresc să fie sănătos și inspirat tot timpul!

Voi vă faceți cadouri între voi?

Nu prea, nu!

Dar fetițele voastre la un moment dat se vor juca împreună?

Da, cred că e diferența destul de mare între ele, dar cu siguranță se vor cunoaște la un moment dat!

Citește și: Smiley, sărut pătimaș cu Gina Pistol în fața a 5.000 de oameni

Nu s-au cunoscut încă, nu?

Încă nu!

Ce mai pregătiți împreună, tu și Connect-R? Cum o să fie în seara asta?

Nu știu cum o să fie, o să văd! Nu am apucat să repetăm prea mult dar cred că va fi mișto momentul nostru.

Nu ai luat-o pe Gina cu tine în seara asta?

Gina a rămas acasă cu fata!

O să mergeți într-o vacanță împreună vara asta, deși știu că e aglomerată?

Eu am o vară foarte aglomerată, nu știu cum o să fie cu vacanța.

Ce îți place cel mai mult la "meseria" de tătic?

Totul îmi place! Absolut totul! Chiar și momentele și lucrurile mai grele îmi plac!

Care a fost cel mai greu moment de care te-ai lovit până acum?

Nu au fost foarte grele, de-astea uzuale. Schimbatul, călcatul, mă rog, nu călcatul, spălatul, bâzâie, mai plânge.

Cum te completezi cu Gina de când sunteți părinți?

Foarte bine, foarte bine!

Ai mai vrea un copil sau încă nu este momentul?

Nu sunt eu șeful în trei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net