Ce pomi fructiferi se plantează în luna noiembrie. Secretul pe care orice grădinar trebuie să-l știe

Timpul pare să treacă din ce în ce mai repede în ultima perioadă, iar poate că nici nu ne-am dat seama când am intrat, deja, în ultima lună de toamnă. Cu toate acestea, deja ne găsim în noiembrie, iar dacă avem norocul de a ne număra printre românii care stau la curte, exită câteva lucruri la care trebuie să avem grijă!

Exită câteva trucuri perfecte pentru grădină / foto: Freepik
Exită câteva trucuri perfecte pentru grădină / foto: Freepik

După cum putem recunoaște cu toții, putem avea impresia că timpul a început să treacă din ce în ce mai repede în ultima perioadă. Iar, în ciuda faptului că poate nici nu ne-am dat seama când am intrat, deja, în ultima lună de toamnă, adevărul este că deja suntem la început de lună noiembrie. Iar dacă avem norocul de a ne număra printre românii care stau la curte, exită câteva lucruri la care trebuie să avem grijă!

Mai precis, există o listă mică de sfaturi pe care ni le oferă specialiștii pentru această perioadă, pentru a ne putea bucura de o grădină sănătoasă și frumoasă! Primul lucru de pe această listă poate părea evident, însă multă lume ignoră: curățarea grădinii! Este foarte important să scăpăm de frunzele căzute, cât și de lăstarii uscați, din grădina noastră! Iar tot ce colectați din grădina voastră poate fi folosit, apoi, pentru a face compost!

Ce pomi fructiferi se plantează în luna noiembrie

Această perioadă din an este una perfectă pentru a planta unii pomi fructiferi în grădina noastră! Iar mai mult decât atât, nu doar pomii fructiferi sunt ideali pentru a fi plantați în această perioadă, ci și arbuștii! Dacă aveți oportunitatea, puteți pune în grădina voastră arbuști precum zmeura, sau coacăzul!

Iar atunci când vine vorba despre pomi fructiferi, nu uitați să aveți grijă și de curățarea acestora! Căpșunii, cât și merii și perii, trebuie curățați atent în această perioadă, pentru a rămâne cât mai sănătoși de-a lungul iernii. Cu toate acestea, evitați să curățați prunii, deoarece ei vor fi vulnerabili în sezonul rece!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net