Ce părere au turiștii români despre Bulgaria: „ Pentru mine, litoralul pare o țară complet diferită”
În fiecare vară, nenumărați români își petrec vacanța în Bulgaria, în stațiunile superbe de pe malul Mării Negre. Iar, odată întorși din vacanță, acești români vorbesc în mediul online despre impresiile pe care le au despre țara noastră vecină.

Bulgaria este deja o destinație de vacanță tradițională pentru turiștii români. Iar, odată întorși acasă, mulți români mărturisesc că au avut impresia că s-au aflat tot în România, în timpul vacanței petrecute în țara vecină. Potrivit adevarul.ro, un bulgar a dorit să afle părerea românilor despre țara sa, iar nenumărați internauți din țara noastră i-au răspuns.
„Ce cred românii despre Bulgaria și despre bulgari? Dacă ați fost în Bulgaria, care sunt impresiile voastre? Din perspectiva unui bulgar asupra României: România este, în general, mai bogată și mai dezvoltată decât Bulgaria; Transilvania este grozavă și foarte frumoasă; plajele și zonele de coastă sunt slab dezvoltate sau mai puțin dezvoltate; Sofia este văzută ca fiind mult mai bună decât Bucureștiul; România are drumuri mult mai bune; România este mult mai descentralizată decât Bulgaria, cu orașe mai mici, frumoase și dezvoltate; Bulgaria are un procent mult mai mare de absolvenți de studii universitare – peste 45%, față de peste 31% în România –, și totuși este mai săracă”, a scris bulgarul pe platforma Reddit.
Ce părere au românii despre Bulgaria
Sute de români au răspuns întrebării puse de internautul bulgar. Mulți internauți au vorbit despre asemănările dintre cele două țări, iar un internaut a menționat și faptul că ambele țări sunt nevoite să ajungă din urmă țările occidentale.
„Fraților, în toate statisticile UE suntem mereu împreună. Sper că nu aveți de gând să ne lăsați singuri la coada clasamentului”, a scris un internaut.
Un alt român chiar a spus că, atunci când tranzitează țara vecină, are impresia că încă se mai află în România.
„Când vizitez Bulgaria, am senzația ciudată că aș fi în România. Pentru mine, litoralul pare o țară complet diferită față de restul Bulgariei, mult mai vibrant și mai dezvoltat. În schimb, atunci când traversez Bulgaria spre Grecia, pe ruta Ruse–Makaza, mi se pare o țară boemă, melancolică și pustie. E ca amintirea cuiva despre o țară. Îmi plac foarte mult oamenii din Bulgaria. Sunt calzi, primitori și mai blânzi, nu la fel de exuberanți ca noi, românii. Bulgaria mi se pare o țară mai liniștită, în timp ce România este insuportabil de zgomotoasă”, a scris un internaut.
„Bulgaria mi se pare o țară mai liniștită”
Mulți români au lăudat litoralul bulgăresc și au remarcat faptul că acesta este mult mai dezvoltat în comparație cu cel românesc. În fiecare an, undeva în jur de patru milioane de turiști străini ajung în Bulgaria, această țară fiind cunoscută pentru stațiunile ieftine și condițiile de top pe care le oferă turiștilor.
„Sunt mândru de voi și, în același timp, puțin invidios că aveți graniță cu Grecia și că ați adoptat euro. Litoralul vostru este cu 100 de ani înaintea celui românesc”, a scris un internaut român.
Autoritățile din Bulgaria fac eforturi masive pentru a atrage tot mai mulți vizitatori din afara țării. Ilin Dimitrov, ministrul Turismului din această țară, spune că guvernul dorește ca, până în 2029, nu mai puțin de opt milioane de turiști străini să viziteze Bulgaria anual.
„Acest lucru ar avea un impact de 2% asupra produsului nostru intern brut. Datorită turismului și veniturilor generate de acesta, vom putea crește contribuția sa la economie”, a spus Dimitrov, potrivit bta.bg.

































