Luna iunie se apropie cu pași repezi și pentru unii vine vacanța. Vacanța copiilor dar și a televiziunilor, căci multe pregătesc producțiile de toamnă. Iată că trei dintre cele mai îndrăgite producțîi de la Pro Tv, ”Survivor”, ”Clanul” și ”Românii au talent” se pregătesc de final.
Să fi actor înseamnă să joci tot felul de roluri, de la oameni obișnuiți la personaje importante istorice. Este cazul Elvirei Deatcu și al lui Claudiu Bleonț, care au intrat în pielea soților Ceaușescu pentru serialul ”Spy/Master” realizat de HBO Max ce va avea premiera luna aceasta.
Deși părea îndrăgostită de muzica populară și chiar a lansat o piesă de gen, iată că solista Mădălina Lungu și-a schimbat brusc direcția și a dat-o pe muzică dance, filmând chiar un videoclip în care a dat deoparte ia și costumul popular și a îmbrăcat haine moderne
Ziua de 1 mai este o zi specială pentru îndrăgita actriță Maia Morgenstern care tocmai a împlinit frumoasa vârstă de 61 de ani. Vedeta este mereu neobosită și pe drumuri, iar ziua ei a fost cu totul specială, căci a fost într-o continuă fugă, iar noi urmează să vă povestim cum a petrecut.
Săptămâna trecută l-am revăzut pe Denis Hanganu, interpretul lui Tudor Achim din „Clanul", la Premiile Gopo, unde a urcat din nou pe scenă, pentru a anunța câștigătorii unei categorii. Am profitat de întâlnire, și am încercat să aflăm noi detalii despre actorul iubit de mii de români.
Actriţa Ana Ularu a făcut confesiuni în exclusivitate pentru revista Formula AS. S-a măritat în secret şi a devenit mamă «Viața mea s-a schimbat major»
Duminică, pe Domeniul Regal Săvârșîn, în timpul festivalului Suflet de România, mii de persoane i-au cântat ”La mulți ani” lui Nicu Alifantis. Aplaudat la scenă deschisă, solistul și compozitorul a cântat câteva dintre hiturile care au însoțit mai multe generații în ultimele decenii
Fanii lui Tibor din Vlad știu că actorul George Piștereanu s-a însurat în Statele Unite ale Americii și a rămas acolo. Anul acesta a împlinit un an de căsnicie și iată că acesta are un proiect nou nouț despre care Click! vă spune mai multe.
Ne-am întâlnit zilele trecute cu Catalina Jojo Grama (42 de ani), Magda din Clanul, care era la braț cu partenerul ei, Paul Ipate. Pentru că ne place ce face în serialul de la Pro TV și nu numai, am stat de vorba cu ea despre rolul din producția Clanul, dar si despre familia ei frumoasă.
Sâmbătă, 29 aprilie, a fost o zi specială pentru Anca Dumitra din Las Fierbinți. Talentată actrița care o interpretează pe simpatică Geanina a făcut nuntă cu partenerul ei, austriacul Manfred Spendier.
Povestea celor trei băieți adoptați de Connect-R este cunoscută de cititorii Click!, însă cei trei, adică ”, Imre, Toto și Belea au revenit în atenția fanilor dar nu oricum. Ei au lansat un videoclip la piesă “Zippo”, în care invitați speciali au fost un crocodil și... Rita.
Pe Andreea Vasile (39 de ani) o știm cu toții fix de 20 de ani, de când a apărut în primul sezon din ”Big Brother”. Între timp viața ei a luat o altă traiectorie, a schimbat macazul devenind actriță, dar și mamă și soție, fiind partenera de viață a regizorului Tudor Giurgiu.
Smiley și Gina Pistol sunt din nou pe „banca mărturisirilor” pe care în urmă cu 2 ani și jumătate dezvăluiau că vor deveni părinți, de data aceasta, pentru a-și anunța urmăritorii că vor deveni soț și soție.
Adina Buzatu a avut o apariție spectaculoasă, luni seară, la decernarea premiilor Galei Gopo. Stilista a avut o ținută demnă de Hollywood, în cadrul galei organizată la Teatrul Național și puțini știu că l-a avut cu ea și pe Răzvan Ciobanu, prietenul ei drag.
Turcia a fost aleasă drept „destinația favorită din lume” la ceremonia de premiere a Galei RSVP, platformă de întâlnire pentru organizatorii de nunți de lux la nivel mondial.
Fosta vedetă din ”Mondenii” sau ”Atletico Textilă” a luat premiul pentru cea mai bună actriță a anului la Premiile Gopo, pentru rolul din pelicula ”#dogpoopgirl”. Andreea Grămoșteanu (44 de ani) a venit impreuna cu una dintre surori la eveniment și am vorbit cu ea la After Party
Cuplul de prezentatori format din Lia Bugnar și Marius Manole a încercat să fie la înălțime la Gala Premiilor Gopo 2023, care au avut loc marți seara la Teatrul Național București. Dar Lia Bugnar s-a bâlbâit toată seara.
Cunoscuta și îndrăgita actriță, Ana Ularu, revine în atenția telespectatorilor cu un nou rol, într-un serial de acțiune, "Spy/ Master". De data aceasta, interpretează rolul lui Carmen, o agentă KGB, care împreună cu colegul Laurențiu Bănescu îl urmărește pe personajul principal.
Veste bună pentru fanii producțiilor de acțiune! În curând va debuta, la HBO Max, serialul „Spy/Master", o poveste cu actori români, rolul principal aparținându-i lui Alec Secăreanu, devenit deja vedetă la Hollywood datorită rolului din „Tărâmul fericirii".
În ultimii ani, Adrian Sînă a fost mai mult tată și soț și mai puțin solist, căci pandemia i-a pus pe stop proiectele muzicale și concertele, mai ales cele internaționale. Dar iată că anul acesta au revenit evenimentele și se spune că trupa Akcent va reveni în vechea formulă.
Starul serialului „Tânăr și neliniștit", actorul Eric Braeden, se confruntă cu mari probleme de sănătate! Într-un videoclip publicat pe pagina lui de Facebook, actorul le-a mărturisit fanilor lui că suferă de o boală nemiloasă: cancer.
Telespectatorii care au urmărit sâmbătă emisiunea „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, au asistat la o scenă specială: Anca Țurcașiu s-a sărutat cu unul dintre dansatori în timpul numărul ei cu Jean Gavril. Click! îți spune cine este acesta și de unde îl mai știți.
Soare, aer curat și multă liniște. De asta au avut parte cele trei vedete sâmbătă, 22 aprilie, la Râmnicu Vâlcea, pe Platoul Fețeni. Pentru că Liana Stanciu, Nick Nnd și Johny Romano au acceptat invitația de a aduce un strop de culoare și de a pregăti locul pentru cel mai tare festival al verii!
Carmen Brumă lansează în premieră în România un program/ghid de slăbire, nutriție, mișcare și informare pentru femeile care vor să învețe cum să facă față trecerii prin etapa de vârstă 35-69 ani!
De câteva săptămâni, Andrei Paraschiv prezintă emisiunea online „Dansează și Punct”, pentru cei ce iubesc să se miște pe ritmuri muzicale. Ajutoarele sale sunt cunoscutii Emanuel Neagu - ex Survivor și Roberto Iancu, doi experți în dansuri, care s-au făcut deja remarcați.
La sud de Istanbul, în Marea Marmara, Insulele Prinților oferă un peisaj demn de admirat. Odată ajunși aici, vizitatorii se pot bucura de experiențe unice prin care pot să se plimbe pe plaje, străzi, să admire arhitectura locală și să se bucure de celebrele rețete turcești.