La 35 de ani de la execuția soților Elena și Nicolae Ceaușescu, urmașii acestora cer în instanță rejudecarea procesului. Primul termen a avut deja loc miercuri, 18 septembrie,
A început deja goana după rezervări pentru sărbătorile de iarnă, iar stațiunile din România se întreg în oferte. Poiana Brașov iese în evidență cu prețuri astronomice.
O investiție importantă va schimba radical fața uneia dintre cele mai pitorești zone din România. Este vorba despre localitatea natală a marelui talent Constantin Brâncuși.
În Budapesta, nivelul Dunării a crescut continuu, iar în acest moment străzile sunt inundate. Autoritățile maghiare anunță că nivelurile apei Dunării sunt în creștere
Portulaca, o plantă adesea considerată o buruiană, poate fi de fapt o resursă extrem de valoroasă pentru sănătate și mediu. Planta a fost studiată cu mare atenție
A apărut o nouă atracție turistică pentru iubitorii de natură. A fost lansat „Drumul Urșilor”, un traseu turistic-istoric care măsoară 25 de kilometri.
Polonia este una din țările afectate de inundațiile masive provocate de ciclonul Boris. România, Austria, Cehia, Slovacia sunt țările care au cunoscut dezastrul
Casa de licitaţii Sotheby's International Realty are la vânzare pe siteul dedicat României foarte multe proprietăţi unele istorice, altele contemporane.
Publicația americană Forbes clasează România pe primul loc în topul țărilor din Europa în care americanii ar putea să se mute la pensie. Topul include cinci țări,
Fostul ministru al turismului, Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare cu executare pentru corupţie, aşteaptă azi decizia Înaltei Curţi de Casaţie
1970 este anul în care șapte județe din România au fost acoperite de ape. Inundațiile de atunci au fost cele mai grave de pe teritoriul țării noastre provocate vreodată de natura dezlănțuită.
Prima dezbatere Trump-Harris a avut loc marți noapte. Atacurile dintre cei doi candidați și schimburi dure de replici au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori.
Este cea mai mare cetate din spațiul extracarpatic și a intrat în istorie ca singura necucerită vreodată. A fost construită în perioada de glorie a Moldovei medievale
Una dintre cele mai mari dorințe din viața unui om este aceea de a avea casa lui. Mutatul într-o casă nouă este un moment de mare importanță pentru oricine devine proprietar.
Poliția Rurieră din România se modernizează. Tehnologia avansată va înlocui metodele vechi folosite la locul accidentelor. Concret, agenții de la Poliţia Rutieră
O linie imaginară misterioasă leagă șapte mănăstiri din Irlanda până în Israel. Aceste șapte sanctuare sunt foarte departe unul de celălalt și totuși sunt perfect aliniate