Marina, prietena Raisei, fetița ucisă de un polițist pe o trecere de pietoni din București, a fost audiată pentru prima oară de când s-a petrecut teribilul accident.
Președintele american Joe Biden s-a întâlnit, luni, cu cancelarul german Olaf Scholz la Casa Albă, iar discuțiile dintre cei doi au atins cel mai fierbinte subiect: criza din Ucraina și iminenta invazie a Rusiei.
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus se lansează marţi, 8 februarie, iar cine vrea să achiziționeze o mașină nouă sau o motocicletă, se poate adresa producătorilor sau dealerilor începând cu ora 10.00.
Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a explicat la ce trebuie să ne așteptăm cu toții începând de luni, 7 februarie în contextul ridicării anumitor măsuri și restricții anti Covid
Opt filme cu Bruce Willis vor concura în 2022 la Zmeura de Aur, trofeele anti-Oscar pe care le primesc cele mai proaste filme şi actorii cu cel mai slabe interpretări actoriceşti din ultimul an,
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, acuzat de USR că periclitează securitatea energetică a României, află, miercuri, dacă pleacă sau nu de la minister. Luni, se dezbate în Parlament moțiunea de cenzură depusă împotriva sa.
Celebrul medic pediatru Mihai Craiu a declarat, recent, că unul dintre cele mai periculoase efecte post Covid întâlnite la copii îl reprezintă diabetul.
Veste bună din partea meteorologilor care au emis prognoza meteo pentru luna februarie, dar și pentru prima săptămână din martie. Temperaturile vor crește, vremea se va încălzi iar noi ne vom bucura de o primăvară timpurie.
Cine va zbura de pe aeroportul Internațional din Ghimbav, care va deveni operațional la 1 noiembrie, va putea pleca spre destinații extrem de cunoscute și de căutate.
Au trăit momente de groază de care nu vor să-și mai amintească vreodată. Românii care călătoreau, miercuri, într-o aeronavă a companiei Wizz Air au fost martorii unui conflict spontan izbucnit între doi cetățeni pakistanezi.
Teatrul Național este în doliu! A murit Ioan Onisei, directorul general interimar. Anunțul a fost făcut de către ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pe pagina sa de Facebook.
S-a prelungit starea de alertă cu 30 de zile, însă primim și o veste bună: deși masca medicală sau cea de tip FFP2 rămâne obligatorie în toate spațiile publice, vom putea intra la mall fără a mai prezenta certificat verde.
Spitalele din București - 19 la număr - vor fi dotate cu bile extinctoare care se activează atunci când detectează flacără. Dispozitivele au capacitatea de a înăbuși instantaneu orice incendiu.
Directorul General Enel Energie și Enel Energie Muntenia, Marius Chiriac, a vorbit într-un interviu acordat Digi24, despre situația crizei energetice din România, despre riscul producerii unui blocaj major al sistemului energetic, dar și despre facturile astronomice pe care trebuie să le plătim.
Oana Roman trece prin momente dificile după ce a fost amenințată pe Instagram de un individ despre care, mai apoi, a aflat că este un infractor periculos.
Ne-a dat emoții Alexandru Arșinel, aseară, când am aflat cu toții că a ajuns cu ambulanța la spital. Din fericire, familia sa a putut răsufla ușurată, căci actorul este bine.