Cauza ascunsă din spatele căderii părului și a senzației de oboseală. Când trebuie să ceri opinia unui medic

Cauza ascunsă din spatele căderii părului și a senzației de oboseală. Când trebuie să ceri opinia unui medic

Mulți oameni se confruntă cu probleme precum căderea părului, oboseală constantă și cu dificultăți de concentrare. De multe ori, astfel de simptome sunt puse pe seama oboselii și a lipsei somnului. Însă, nivelul de feritină din sânge poate explica prezența acestor probleme.

Poate fi o cauză comună pentru căderea părului
Poate fi o cauză comună pentru căderea părului Foto: Arhivă

Feritina este o proteină din organismul nostru care are ca rol principal depozitarea fierului. Fierul ajută organismul să producă hemoglobină, proteina din globulele roșii care transportă oxigenul. Practic, feritina stochează fierul în interiorul celulelor, oferind organismului o rezervă la care poate apela atunci când are nevoie.

În mod normal, organismul nostru va obține fier din alimentație și se bazează pe capacitatea intestinului de a-l absorbi pentru a-și reface rezervele. Dacă nu ne asigurăm o cantitate suficientă de fier, ori îl pierdem prin sângerări, organismul începe să consume din rezervele sale. Acest lucru explică de ce hemoleucograma poate indica valori normale chiar și atunci când depozitele de fier din organism sunt în scădere.

Fierul este crucial pentru organism

Un detaliu important pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere este faptul că deficitul de fier și anemia feriprivă nu sunt același lucru. Practic, putem avea rezervele de fier epuizate fără să suferim de anemie. Aceasta din urmă se dezvoltă atunci când organismul nu dispune de suficient fier pentru a susține producția normală de hemoglobină.

Mai mult decât atât, nu este obligatoriu să ajungem în stadiul de anemie pentru a observa că organismul nostru nu mai funcționează eficient. Medicii pot recomanda o analiză pentru măsurarea feritinei atunci când pacienții se plâng de căderea părului, oboseală sau dificultăți, conform Real Simple.

Când trebuie să ceri opinia unui medic

Desigur, nu trebuie să ne gândim că, de fiecare dată când ne simțim obosiți, organismul nostru ne atrage atenția asupra faptului că avem un nivel de feritină scăzut. Însă, atunci când simptomele persistă, poate fi nevoie să solicităm medicului nostru de familie analize.

Un posibil semnal de alarmă atunci când vine vorba despre un nivel de feritină scăzut este căderea părului.

„Clienții observă că scalpul devine mai vizibil, iar calitatea părului se schimbă: firele devin mai subțiri, mai slabe și mai fragile”, spune medicul Shab Caspara, conform sursei citate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
autobuz vecteezy jpg
salariu pixabay png
Grădinărit ecologic  Sursa Pixabay com jpg
macara adobestock jpg
Japonezi in Bucegi jpeg
muncitori renovare foto pexels jpeg
Regizor Felix Alexa Foto Florin Ghioca jpg
castelul Peles jpg
image
image