Două teste simple pe care le poți face acasă îți pot oferi indicii despre longevitate. Ce au descoperit cercetătorii
Atunci când vine vorba despre detalii care ne pot oferi un indiciu despre propria noastră longevitate, cei mai mulți dintre noi ne gândim la rezultatele diverselor analize și teste medicale la care suntem supuși. Însă, pe lângă acestea există și două lucruri mult mai simple care ne pot fi de ajutor.

Două teste aparent minore ne pot oferi un indiciu asupra propriei noastre longevități. Este vorba despre două teste de forță care pot fi făcute ușor chiar și acasă. Potrivit health.yahoo.com, experții au analizat sănătatea a 5.500 de femei cu vârste cuprinse între 63 și 99 de ani, vreme de 8,4 ani.
Iar, pe parcursul studiului, experții au dorit să verifice forța mâinii dominante, cât și ușurința cu care participantele la studiu se puteau ridica de pe scaun fără ajutor. Rezultatele de la finalul studiului au fost de-a dreptul neașteptate.
Descoperirea inedită făcută de oamenii de știință
Practic, femeile cu cea mai mare forță de strângere a mâinii dominante au avut un risc cu 33% mai mic de deces comparativ cu cele care au avut cea mai scăzută forță de strângere a mâinii. Mai mult decât atât, femeile care au finalizat cel mai rapid testul ridicării de pe scaun au avut un risc cu 37% mai mic de deces comparativ cu grupul care a efectuat testul cel mai lent.
Iar un detaliu pe care experții l-au considerat a fi pozitiv a fost faptul că beneficiile forței musculare asupra riscului de mortalitate au fost prezente chiar și în cazul femeilor care nu efectuau îndeajuns de multă activitate fizică.
Forța musculară este mult mai importantă decât s-a crezut
Practic, experții au ajuns la concluzia că, atunci când vine vorba despre determinarea longevității, forța musculară contează în mod independent. Ea nu este doar un indicator indirect al faptului că o persoană este, în general, activă din punct de vedere fizic.
Forța de prindere a mâinii este considerată a fi un indicator direct al forței musculare scheletice. În același timp, abilitatea de a te ridica rapid de pe scaun arată abilitatea organismului de a se coordona, dar și cât de bine rezistă la oboseală.
Pentru a efectua aceste teste acasă, trebuie să folosești un dinamometru de mână. Trebuie strâns tare cu mâna dominantă, de obicei de trei ori, iar cea mai mare valoare înregistrată este notată în kilograme. În acest studiu, femeile aflate în cel mai ridicat sfert al clasamentului au exercitat o forță de strângere de peste 24 kg.
Iar, pentru al doilea test, cineva trebuie să cronometreze cât de repede ne putem ridica de pe scaun de cinci ori. Ideal ar fi ca setul să fie efectuat în cel mult 11 secunde.



































