În ziua de astăzi, mașina de spălat este un obiect absolut crucial în casa noastră, fără de care ne-ar fi extrem de greu să ne menținem hainele la fel de curate ca până acum. Și după cum știm deja cu toții, este foarte important să ne asigurăm că mașina de spălat rămâne cât mai curată!
Mai mult ca sigur că tutuor ni s-a întâmplat să încercăm să lipim ceva cu superglue, însă lipiciul a reșușit, cumva, să ajungă pe degetele noastre. Din fericire, există o metodă foarte simplă care ne va putea ajuta să ne dezlipim degetele!
Cu toții avem momente în care ne dorim să scăpăm de rutina zilnică. Indiferent cât de repede am face duș, ne-am spăla pe dinți, sau am face curat prin casă, fiecare dintre noi am prefera să existe un buton care să rezolve aceste lucruri pe loc.
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne aflăm pe data de 12 august, iar românii din toata țară așeatpă cu nerăbdare zilele libere pe care le vor avea în perioada următoare! Mai precis, salariații din țara noastră urmează să se bucure de o minivacanță de 4 zile, între 15 și 18 august.
Ministerul Muncii pregătește o nouă schimbare pentru angajați! Autoritățile din țara noastră propun acordarea unor noi beneficii pentru angajați. Acestea ar veni sub forma unor tichete valorice oferite de către angajator.
Cu toții ne dorim să putem călători mai mult, însă, de cele mai multe ori, bugetul restrâns ne forțează să rămânem acasă. Însă, un bărbat a reușit să câștige aproape 10.000 de euro printr-o metodă ingenioasă, iar acum folosește banii pentru a călători de-a lungul globului!
Un trend devenit popular pe rețelele de socializare ne spune că apa combinată cu bicarbonat de sodiu poate îmbunătăți performanța fizică, cât și nivelul de energie, pritnre alte beneficii pentru sănătate.
Cei dintre noi care avem propria grădină probabil că deja știm faptul că roșiile nu sunt printre cele mai dificile produse de cultivat. Cu toate acestea, există câteva trucuri pe care trebuie să le știm dacă vrem să ne facem viața mai ușoară!
Autoritățile din Brazilia sunt în alertă după ce un accident aviatic a lăsat întreaga țară fără cuvinte. Chiar în cursul zilei de vineri, un avion ce avea la bord 62 de persoane s-a prăbușit s-a prăbușit în Vinhedo.
Vești bune pentru locuitorii din Capitală! Una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din București urmează să fie renovată și să își recapete frumusețea de altă dată! Mai precis, este vorba despre blocul interbelic Aro, care deja a fost expertizat folosindu-se cea mai modernă tehnologie.
Este un detaliu la care deja nici nu ne mai gândim, deoarece ni se pare ceva evident! La munte este mai frig și ninge mai des decât la șes! În ziua de astăzi, acest lucru este atât de banal încât pare o adevărată regulă nescrisă a naturii.
Țara noastră este plină de locuri incredibile, iar de-a lungul acestui an, zeci de mii de turiști au venit pe litoral, pentru a explora stațiunile superbe de aici. Însă, nu foarte mulți români știu că există doar o singură plajă în țara noastră unde turiștii pot beneficia de umbrele gratuite!
Numai 2% dintre oameni reușesc să rezolve acest test de inteligență! Poate că pentru cei din Mensa aceste întrebări nu sunt foarte dificile, însă pentru cei mai mulți, ele vor fi o adevărată provocare! Iar dacă puteți să le rezolvați, înseamnă că puteți avea o inteligență peste medie!
Ar fi trebuit să fie o experiență de vis, despre care să vorbească cu drag to restul anului. Din păcate, o vacanță petrecută în Creta s-a transformat rapid într-u coșmar, pentru o familie de români.
Decizia unui tânăr în vârstă de numai 18 ani a făcut înconjurul lumii, după ce a refuzat să primească un premiu important câștigat la Loto! Familia acestuia a aflat despre ce s-a întâmplat în timpul unei emisiuni TV!
Zece persoane și-au pierdut viața în urma unui grav accident de autocar pe o șosea din Turcia. Alte 26 de oameni au fost răniți, după ce atuobuzul în care se aflau a lovit un picior de pod în timp ce conducea pe o șosea din Ankara.
O întâmplare cu totul neașteptată a avut loc chiar în țara noastră, în satul ieșean Sârca. În timp ce rudele unei femei de 94 de ani, aparent decedată, se pregăteau să o înmormânteze, femeia a deschis ochii și a început să își miște mâinile, chiar în timpul priveghiului!
Un grup format din 11 români au plecat fără să plătească după ce au mâncat pe săturate la o tavernă din Grecia. Acum, proprietarul localului a cerut ajutor pe Facebook pentru a afla cine sunt aceste persoane.
Lumea muzicii din țara noastră se află din nou în doliu! Marinel Petreuș a murit la vârsta de numai 57 de ani, iar anunțul tragic a fost făcut chiar de către soția acestuia.
Dieta poate afecta serios calitatea somnului nostru, iar deși pot părea a fi băuturi destul de banale la prima vedere, unele sucuri și energizante bogate în zahăr ne pot face să dormim mult mai prost decât în mod normal.
Japonia a fost lovită din nou de un cutremur puternic, de această dată în zona de sud-vest a țării. Se pare că seismul a avut o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, iar autoritățile deja au emis o alertă de tsunami.
Cu toții am fost nevoiți să suportăm temperaturile extreme din țara noastră în această vară, iar, din păcate, meteorologii ne anunță că vom continua să ne confruntăm cu vremea caldă.
Din nefericire, boala Alzheimer este o afecțiune care afectează mulți oameni de-a lungul globului, iar specialiștii spun că undeva în jur de 75% din toate cazurile de demență sunt reprezentate de această boală.
Din păcate, prețurile tot mai mari de pe litoral transformă concediul tradițional de vară într-un adevărat efort financiar, pentru tot mai mulți români. Cu toate acestea, există și vești bune! La o stațiune faimoasă din țara noastră, turiștii spun că pot lua masa doar cu 28 de lei!
Un incident de-a dreptul bizar a lăsat fără cuvinte autoritățile din Bulgaria. În timpul unor inspecții pentru tăierea ilegală a copacilor în Sofia, chair în apropiere de mai multe blocuri de apartamente, autoritățile au dat peste un crocodil de peste un metru!
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja înaintăm tot mai mult în luna august, iar românii care încă nu au apucat să meargă în vacanță poate deja se tem că vor rata complet concediul de anul acesta.
Începând cu data de 15 august, undeva în jur de 5 milioane de pensionari vor urma să își primească înștiințările de recalculare a pensiilor, până la finalul lunii.
Sute de milioane de oameni de-a lungul globului folosesc platforma de streaming Netflix, însă gigantul media vine cu vești proaste pentru utilizatori. După ce deja s-a decis limitarea posibilității de a împărți același abonament, Netflix pregătește și scumpirea abonamentelor.
O tânără în vârstă de numai 16 ani a suferit mai multe arsuri miercuri seara, după ce s-a urcat pe un vagon de tren pentru a-și face un selfie. Din păcate, s-a produs un arc electric la 27 de mii de volți, iar adolescenta a ajuns la spital cu arsuri pe 40% din suprafața corpului.