În 1982, opinia publică din Marea Britanie era uluită când s-a aflat faptul că regina Elisabeta a II-a a găsit un bărbat străin așezat pe patul ei, cum s-a trezit din somn.
Numărul mare de avioane care „brăzdează” cerul patriei, în ultima perioadă, a atras atenția mai multor români, subiectul degenerând în discuții legate de conspirații.
Hannah și Trey, doi tineri vloggeri din SUA, s-au căsătorit anul trecut, iar după nuntă și-au cumpărat bilete doar dus către Europa dorind să vadă cât mai mult din bătrânul continent. Și au ajuns și în România, la Cluj.
Un incendiu uriaș a izbucnit sâmbătă dimineață pe podul peste strâmtoarea Kerci, ce leagă Rusia de Peninsula Crimeea, sâmbătă, 8 octombrie, a doua zi după ce Vladimir Putin a împlinit 70 de ani.
Nici nu a venit iarna, dar facturile ce urmează să fie emise în sezonul rece dau de pe acum coșmaruri tuturor românilor, mai ales din cauza incertitudinii responsabililor din domeniul energiei.
Puțini români își mai aduc aminte despre Ion Șoricică, dar, în anii 90, fostul șef al Poliției Rutiere intra mereu în atenția presei. Acum, a intrat în atenția procurorilor DNA.
Două propuneri legislative ar putea să îi ajute pe șoferii care au permisul suspendat să obțină actul mai rapid. De asemenea, viitorii conducători auto ar putea să nu mai aștepte prea mult pentru a susține proba practică a examenului auto.
Siguranța națională a României a fost pusă în pericol, în condițiile în care mai multe aeronave de luptă MiG-21 Lancer s-au stricat după ce au fost alimentate cu combustibil neconform.
Toate contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică din blocuri vor trebui înlocuite, potrivit unei OUG publicate vineri în Monitorul Oficial.
Șoferii care încă mai au obieciul, deloc inspirat, de a agăța obiecte de oglinda retrovizoare centrală a mașinii riscă amenzi aspre. Obturarea vizibilității prin parbriz pune în pericol securitatea traficului rutier.
Românii ar putea plăti câte două-trei facturi deodată la energie electrică, pentru că furnizorii nu au avut timp să modifice softurile, având în vedere că OUG 119 a fost aprobată la 1 septembrie.
Primul proces din Romania cu tema „Deep Fake” a fost judecat la o instanță din județul Giurgiu. O elevă a fost obligată să achite o sumă importantă pentru că și-a bătut joc de un coleg de clasă.
Efectele pandemiei, războiul iscat în apropierea granițelor țării și perspectiva unui viitor economic instabil trimit tot mai mulți români în cabinetele specialiștilor.
Alexandru Arșinel avea un istoric medical încărcat cu probleme cronice care i-au șubrezit starea de sănătate, în ultimii ani. Actorul a decedat pe 29 septembrie, la 83 de ani.