Ruxandra Rădulescu este redactor cu o experiență de peste 2 ani în presa online. Și-a început cariera la Mediafax ca redactor de știri externe, a colaborat cu Antena 3, dar și cu alte publicații independente. Este absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Hyperion.
Kanye West și-a atacat de luni de zile fosta soție, Kim Kardashian, pe rețelele de socializare, criticându-i abilitățile ei de mamă, dar și alegerea ei de a începe o relație cu actorul Pete Davidson. Kanye i-a făcut o nouă promisiune lui Kim în privința comportamentului său.
Fiecare femeie îți dorește să aibă un machiaj impecabil, care îi pune în evidență trăsăturile și este în concordanță cu tonul pielii ei și culoarea ochilor. Există câteva reguli care trebuie neapărat urmate atunci când vă machiați pentru a obține un rezultat spectaculos.
După ce l-a pălmuit pe prezentatorul Chris Rock pe scenă la Premiile Academiei de weekendul trecut, Will Smith a anunțat într-o declarație vineri că și-a dat demisia din Academia de Arte și Științe Cinematografice.
Lidia Buble și-a îngrijorat fanii cu ultimul mesaj pe care l-a postat pe rețelele de socializare în care vedeta mărturisește cu o voce foarte răgușită că este bolnavă. Artista se pare că suferă de o afecțiune sezonieră, care nu-i dă pace.
Actorul Ron Perlman s-a revoltat împotriva guvernatorului de Florida, Ron DeSantis, care a dat o lege ce interzice educația în școli cu privire la orientarea sexuală. Artistul consideră ca proiectul legislativ încalcă dreptul la liberă exprimare.
Actorul Elliot Page a dat o veste emoționantă fanilor serialului Umbrella Academy în care interpretează un rol feminin. Page a anunțat că personajul său va fi prezentat ca fiind un bărbat transgender.
Recent, îndrăgitul actor Bruce Willis a fost diagnosticat cu o boală cumplită numită afazie, care i-a furat capacitatea de mai comunica normal, motiv pentru care artistul a fost nevoit să se retragă din cinematografie.
Românii vor avea parte de scumpiri cu 30% la carne, lapte, legume şi fructe, din cauza costurilor de producție care au devenit copleșitoare pentru fermieri.
Actorul Paul Herman, care a încântat publicul din România cu rolul său din serialul Sopranos, a murit la vârsta de 76 de ani, pe 29 martie, chiar când ar fi trebuit să-și celebreze ziua sa de naștere.
Un incendiu violent a izbucnit în județul Ilfov, la un centru Remat pentru colectarea şi reciclarea deșeurilor în Glina. Cetățenii au primit mesaj prin RO-ALERT, în care sunt sfătuiți să evacueze zona.
Ruxi de la ,,Bravo, ai stil! a fost pusă pe glume azi, căci a postat pe Instagram o imagine menită să le reprezinte pe prietenele ei Ramona Olaru și Ioana Filimon, într-o postură deocheată, deoarece poza respectivă făcea referință la un site pentru adulți.
Andreea Bănică a uimit fanii cu o nouă apariție pe Instagram unde a arătat tuturor un scurt clip în care poartă un sutien minuscul ce îi pune în evidență bustul voluptos.
Ediția din această seară de la Survivor 2022 a pus concurenții într-o ipostază total neobișnuită, aceștia au avut parte de un răsfăț regal la petrecerea unificării, unde au avut ocazia să se îmbrace în hainele lor de party și să se distreze la o petrecere de zile mari.
Concurenții de la Survivor 2022 au primit o recompensă total neașteptată, după luni de zile în care au trăit ca-n junglă. Ei au făcut pentru prima dată duș, au avut parte de produse cosmetice cum ar fi șampon sau creme și au avut parte de o transformare din partea stiliștilor.
Beyonce a strălucit în noaptea Oscarului și asta deoarece vedeta în vârstă de 40 de ani a purtat bijuterii cu diamante în valoare de 9 milioane de dolari.
Concurenții de la Survivor 2022 au avut parte de o nouă provocare, Faimoșii și Războinicii au fost nevoiți să-și pună orgoliile deoparte și să lupte împreună într-un meci de fotbal împotriva echipei de producție a show-ului.
Cătălin Zmărăndescu a fost invitat la show-ul lui Măruță, unde a vorbit, despre experiența Survivor 2022, pe care o consideră una ce l-a transformat radical, atât fizic cât și psihic.
Will Smith este acuzat de ipocrizie după ce pe Twitter a apărut un filmuleț dintr-un show de televiziune, în care starul glumește pe seama unei persoane care suferă de alopecie, aceeași afecțiune pe care o are și soția sa, Jada Pinkett.
Cuplul de români, arestați în Danemarca pe motiv că și-ar fi maltratat bebelușul în vârstă de numai o lună, au fost eliberați însă autoritățile continuă cercetarea lor în stare de libertate.
Anca Țurcașiu a fost invitată la Teo Show!, unde a vorbit despre noua sa colecție de haine, pe care a lansat-o recent și ce se adresează femeilor ce vor să fie feminine și senzuale la orice vârstă. Solista a dezvăluit ce vedetă din lumea modei a ajutat-o în această inițiativă.
Cătălina Grama, pe numele de scenă Jojo, a postat recent pe Instagram câteva imagini dintr-un pictorial alături de iubitul ei Paul Ipate, iar vedeta pare a fi complet transformată.
Beyonce, 40 de ani, nu se uită la bani atunci când vine vorba de fericirea soțului ei Jay-Z, 52 de ani. Celebra cântăreață i-a făcut cadou soțului ei, un avion în valoare de 40 de milioane de dolari.
Click! îţi aduce bilanţul coronavirus România pentru ziua de 29 martie. Grupul de Comunicare Strategică anunță în fiecare zi la ora 11.00 bilanțul cazurilor de Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore, urmând ca la ora 13.00 să fie transmise detalii cu privire la evoluția pandemiei.
Clipe emoţionante pe Arena O2 din Londra, Marea Britanie! La finalul concertului, trupa Genesis alcătuită din Phil Collins, 71 de ani, Mike Rutherford, 71 de ani şi Tony Banks, 72 de ani, a făcut sâmbătă ultima plecăciune în faţa spectatorilor.
Will Smith, în vârstă de 53 de ani, a agitat spiritele la premiile Oscar de anul acesta când a urcat pe scenă și l-a pocnit din senin pe Chris Rock. Actorul a luat cu asalt petrecerea de după evenimentul Academiei Americane de Film.
Heidi Klum, 48 de ani, și-a etalat sânii pe Instagram, într-o imagine care a încins internetul. Fanii celebrului fotomodel au rămas cu gura căscată, după ce vedeta a publicat poza care face parte dintr-un nou pictorial pentru un brand de bijuterii de lux.
Sexul în aer liber este considerat de mulți un subiect tabu, dar adevarul este că poate fi o experiență extrem de plăcută pentru ambii parteneri dacă țineți cont, desigur, de câteva aspecte esențiale.