De câte ori putem spune că nu am fost în situația de a ne trezi că ne-a reușit „performanța” de a prăji un preparat atât de bine, încât a devenit necomestibil? Ei bine, accidente se întâmplă mereu! Iar, din fericire, Click! vă aduce metoda perfectă pentru a curăța mâncarea arsă din tigaie!
Poate pe surprinderea unora din noi, deja putem vedea în calendar că am trecut și de sărbătoarea Rusaliilor. Însă, asta nu înseamnă neapărat că mulțimea de tradiții asociate acesteia s-au încheiat brusc! Lunea Rusaliilor vine și ea cu nenumărate obiceiuri.
Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre cei mai abili politicieni ai vremii, iar moștenirea pe care a lăsat-o în urmă a fost însăși România în sine, el fiind primul domnitor al Principatelor Unite. Însă, în ciuda talentului său politic, Cuza a avut și o mare slăbiciune.
Spațiul cosmic rămâne în continuare un subiect care fascinează intens oamenii de-a lungul globului. Iar datorită tehnologiei din ce în ce mai avansate, astăzi putem afla mai multe ca oricând despre sistemul solar din jurul planetei noastre.
Câți dintre noi pot spune că nu li s-a întâmplat niciodată să nu scape prea mult în mâncare dintr-un anumit ingredient. Din fericire, există un truc pe care doar foarte puține gospodine îl cunosc, care poate rezolva problema!
Președintele american Joe Biden a avut parte de un nou accident. La un discurs adresat tinerilor absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene, Biden s-a prăbușit după ce s-a împedicat de un sac de nisip, în timp ce părăsea scena.
Dacă observați ceva cunoscut la noua voce disponobila în aplicația Waze, să știți că nu vă joacă imaginația feste! Legendarul tenismen Roger Federer a devenit noua voce care vă poate dirija spre destinația dorită!
Unul dintre cei mai apreciați actori din lume se află în această perioadă în București, unde au început filmările peliculei „Cravata Galbenă”. Pelicula spune povestea unuia dintre cei mai celebri dirijori de pe continent, Sergiu Celibidache.
Un fenomen misterios petrecut în faimosul oraș de pe Riviera Franceză, Cannes, a uimit întreg continentul. Mai precis, în această săptămână, două cutremure au fost simțitea de-a lungul orașului, iar cauza acestora pare să fi stârnit o mulțime de controverse.
România este prima țară străină vizitată de către regele Charles după încoronarea sa pe tronul Marii Britanii. Iar întâlnirea sa cu Președintele Klaus Iohannis nu a trecut fără incidente. Află alături de Click! ce s-a întâmplat.
Dacă vă numărați printre românii care se uită cu îngrijorare la prețurile crescute din magazine, Click! vine cu vești bune! Lidl a început să ofere de astăzi reduceri mari la cele mai cumpărate alimente de către români! Produsele nu depășesc nici măcar 7 lei!
După ce anunțul de ieri de vreme rea a dat peste cap planurile de vacanță ale românilor, meteorologii vin acum cu vești și mai proaste! Două județe din țara noastră au intrat deja sub cod portocaliu! Se așteaptă descărcări electrice, ploi puternice, cât și vânt!
Deja ediția din acest an a „Survivor România” a ajuns la final, însă asta nu înseamnă că interestul românilor pentru aventurile din Republica Dominicană a scăzut. Iar dacă vă întrebați cum s-au descurcat fumătorii în timpul concursului, Ștefania Stănilă a răspuns la întrebare.
După ce mai multe nume sonore din tenisul mondial au anunțat că nu vor participa la ediția din acest an a Roland Garros, fanii tenisului au primit încă o vește șoc.
Deși se declară un pasionat de călătorit, sejurul de 5 luni în Republica Dominicană a testat, cu siguranță, limitele lui Dan Ursa. Câștigătorul din acest an de la „Survivor România” a vorbit despre experiența sa la emisiune, cât și care a fost primul lucru pe care l-a făcut atunci acasă.
Gina Pistol și Smiley au avut parte de o nuntă de vis, cu mai puțin de o săptămână în urmă. La ceremonie au fost undeva în jur de 300 de invitați, iar printre aceștia s-a numărat și tatăl vedetei, Emil Pistol. Iar despre prezența acestuia s-a speculat că ar fi făcut-o pe fiica lui să plângă.
Un nou proiect de lege ar putea deveni realitate, iar pentru unii părținți din țara noastră asta ar putea aduce o sumă de 2000 de lei. Află alături de Click! care sunt condițiile impuse de către autorități pentru a putea beneficia de acești bani.
Odată cu ziua de 1 iunie a sosit și o scurtă perioadă de mini-vacanță, iar românii nu au ezitat să se bucure de acest moment! Litoralul Mării Negre este plin de turiști dornici să se relaxeze alături de cei dragi! Se pare că undeva în jur de 70.000 de oameni au luat cu asalt hotelurile de la mare!
Din păcate, ziua de 1 iunie nu vine cu veștile cele mai bune, atunci când vine vorba despre prognoza meteo. Dimpotrivă, se pare că vom avea parte de o vreme atât de instabilă de-a lungul zilei, încât meteorologii au emis un cod galben pentru 17 județe din țară.
Odată cu încălzirea vremii, a sosit și momentul din an în care gândacii încep să apară prin casele noastre. Desigur, nimănui nu îi place să se confrunte cu acești „oaspeți”, așa că de cele mai multe ori călcăm pe ei, pentru a scăpa rapid de problemă. Însă, potrivit experților, nu este deloc indicat!
Deja nu este deloc ceva ieșit din comun ca personajele marcante de pe glob să fie înconjurate de o mulțime de teorii alternative. Iar despre un personaj marcant al istoriei se spune că s-a născut într-o toaletă. Însă, este adevărat?
Orice român care are la curte pui, sau orice alt animal, știe deja că îngrijitul acestora nu este deloc atât de ușor precum pare. Ei bine, un truc pentru a face lucrurile mai ușoare este albastrul de metilen! Află alături de Click! despre ce este vorba!
Avem lângă noi un pahar cu una dintre aceste 3 băuturi? Ei bine, dacă da, este posibil ca dieta noastră să fie, din start, sortită eșecului! Află alături de Click! care sunt băuturile banale care îngrașă foarte tare!
Fie că vorbim despre faimosul trifoi cu 4 foi, ori plante, există o mulțime de simboluri norocoase care fascinează oamenii, de-a lungul globului. Iar pietrele și cristalele sunt perfecte pentru a atrage norocul și energia în casa ta!
Potrivit estimărilor, aproape jumătate din populația țării noastre are măcar un animal de companie. Însă, câți dintre noi se pot mândri că au acasă cea mai rară felină domestică de pe glob?
Fiecare dintre noi are, deja, ceva experiență cu orezul. Din păcate, asta înseamnă că avem experiență și cu partea negativă a acestui aliment: modul în care se lipește de oală. Din fericire, există un truc simplu care vă va scăpa de probleme!
Este un obicei pe care ar trebui să îl învățăm de mici copii, însă poate că puțini dintre noi știu cât este de important. Spălatul pe dinți are un rol mult mai extins decât pentru simpla igienă dentară, iar potrivit experților, ne putem expune la riscuri de sănătate uriașe.
Dacă urmează să plecați din țară pentru o vacanță în timpul zilelor libere din această perioadă, autoritățile vin cu ceva vești proaste. Ministerul Afacerilor Externe a avertizat românii că pot avea ceva probleme în a ajunge fix în destinațiile lor de vacanță preferate!
Când vine vorba despre trucuri în bucătărie, deja fiecare dintre noi știm că există nenumărate posibilități de a devia de la „normă”. Însă câți dintre români știu cât de important este să încălzim farfuria înainte de a servi masa?
Există o mulțime de paraziți în natură, iar printre aceștia se numără și unii care pot fi extrem de periculoși pentru om. Deși nu mulți dintre noi sunt bine familiarizați cu aceste organisme, ele rămân un pericol la care ne putem expune fără să știm.