Filmele de groază sunt menite să fie, ei bine, exact asta: îngrozitoare. Asta e toată ideea. Dar se pare că există unul care a fost interzis în aproape 50 de țări, pentru că nu este un film de groază obișnuit, iar directorul unui festival de film chiar a fost arestat pentru difuzarea peliculei.
În 1980, povestea lui Jean Hilliard, o tânără care și-a revenit complet după ce a fost găsită înghețată, în zăpadă, a șocat o lume întreagă. Femeia, pe atunci în vârstă de 19 ani, a fost înghețată la -30° Celsius, timp de 6 ore, dar a supravieţuit.
O româncă, studentă la o facultate din Japonia, a devenit virală pe TikTok, după ce a publicat un videoclip în care a arătat ce produse a cumpărat dintr-un supermarket cu doar 50 de euro (aproximativ 250 de lei). Ea a prezentat pe rând fiecare produs.
Înainte de sărbătorile pascale, mii de români vor beneficia de noi ajutoare din partea statului român. Află care este orașul din România unde persoanele neajutorate vor primi tichete speciale.
Principele Nicolae, fiul regelui Ferdinand și al reginei Maria, unchiul regelui Mihai I, care a murit în 1978 și a fost înmormântat în Elveția, la Lausanne, va fi reînhumat, vineri, 29 martie 2024, la Curtea de Argeș. Anunțul a fost făcut de Familia Regală a României.
Lumea presei este în lacrimi! Un cunoscut jurnalist sportiv s-a stins din viață la nici 50 de ani! Andrei Dicu a murit în urma unui stop cardiorespirator, sâmbătă, 23 martie. În luna aprilie, el ar fi împlinit vârsta de 49 de ani.
Probabil ai observat, în fotografii sau în timpul plimbărilor prin porturi, că o navă maritimă are culoarea roșie sub linia de plutire. Te-ai întrebat, însă, vreodată care este motivul pentru care fundul navelor are aceasră culoare?
Dacă ajungi prin Pietroșița din Dâmbovița, situată la jumătatea distanței dintre Târgoviște și Sinaia, vei fi întâmpinat e o străduță aflată în dreapta podului peste râul Ialomița de casa unei fete de boier pe care un dascăl a făcut-o muzeu.
La începutul lunii decembrie 2005, o crimă înfiorătoare avea să îngrozească Bucureștiul. Când toată țara era în sărbătoare, „Spintecătoarea din Drumul Taberei", aşa cum a fost numită de presă, şi-a ucis cu bestialitate iubitul, l-a tranşat şi i-a scos intestinele.
O braziliancă în vârstă de 81 ani, pe nume Daniela Vera, s-a stins din viață, în urma unei intervenții chirugicale efectuate pentru înlăturarea unui făt calcificat ce se afla în interiorul ei de mai bine de 50 de ani.
Este una dintre cele mai populare mașini românești din toate timpurile, deși nu se mai produce în România de 20 de ani. Și se pare că nu doar românii au fost și rămân impresionați de Dacia 1300, cât și străinii. Ce spun americanii despre mașina românească?
Este în funcție din 1989, încă de la Revoluție, a câștigat un mandat la alegerile locale din anul 2020 și va candida în iunie pentru un nou mandat în fruntea localității. Gheorghiţă Boţârcă este în prezent cel mai longeviv primar de oraș din România
Orașul Vâlcov a făcut parte din România, din judeţul Ismail, între anii 1918-1940 şi 1941-1944, în perioada României Mari. Ce mulți nu știu este faptul că această localitate a devenit cunoscută, în special, după cel de-al Doilea Război Mondial, când ajunsese să fie singurul loc din Europa unde se gă
Cu siguranță majoritatea ne gândim la Arabia Saudită atunci când pronunțăm cuvântul „cămilă”. Și totuși, știai că acest animal a existat cândva în Dobrogea, una dintre cele mai vechi regiuni ale României? Iată fotografia care demonstrează acest lucru!
În urmă cu câțiva ani, pe malurile râului Kolmya din Siberia, acolo unde cercetătorii obișnuiesc să caute schelete de mamut, oamenii de știință din Rusia au descoperit cel mai „vechi lucru în viaţă” de pe Pământ. Mai exact, este vorba despre semințele unui fruct, depozitate de veverițe în permafrost
Știm deja că fructele sunt mari, mici, mai dulci, mai puțin dulci, colorate în fel și chip, unele frumos mirositoare, altele mai puțin, însă, există un fruct ale cărui semințe nu cresc pe interior ci pe exterior. Tu știi despre ce fruct este vorba?
Te-ai întrebat vreodată cine și cum au fost inventate conservele? Ei bine, ideea de conservare a mâncării, altfel decât prin sărare sau afumare, i-a aparţinut bucătarului francez Nicolas Appert, fiind primul care a reuşit să conserve carne şi legume la borcan, în 1810.
Știai că în Europa există un oraș unic în lume format doar din castele în miniatură în stil Disneyland? Din păcate, însă, a fost abandonat. Era menit să fie o stațiune de lux pentru bogați, însă proiectul a eșuat. Localizat în apropiere de Mudurnu, în nord-vestul Turciei, aproximativ la jumătatea di
Un videoclip cu o femeie de 30 de ani din Indonezia în care primește pe stradă un buchețel de flori, de 1 Martie, a devenit rapid viral, ajungând să adune peste 1.5 milioane de vizualizări pe platforma TikTok. Tânăra este admirată pentru modestia ei și pentru sinceritatea cu care vorbește, dar i-a u
Îl așteptăm în fiecare an, să vină în zbor, cu sania trasă de reni și să pună, sub bradul de Crăciun, cadouri. Puțini sunt cei care cunosc cu adevărat povestea din spatele identității lui Moș Crăciun. Care este originea lui? Ei bine, imaginea personajul cheie al sărbătorilor de iarnă a fost creată d
Elvis Presley a fost găsit fără suflare pe 16 august 1977, înecat cu propria vomă, în baie, în reşedinţa lui din Graceland. Deși la autopsie s-au găsit 14 substanţe interzise în corpul său, care proveneau de la medicamentele pe care doctorul personal al megastarului i le administra, el a negat cu tă
Iris Apfel a fost o legendă vie a modei. Recunoscută ca el mai vârstnic fotomodel din lume, subiect de expoziţii şi vedetă în mediul online, supranumita „starletă geriatrică” s-a stins din viață vineri, 1 martie, la venerabila vârstă de 102 ani. Vestea a fost confirmată pe conturile sale de pe rețel
Un nou clip din viitorul documentar al Channel 5 „The Titan Sub Disaster: Minute by Minute” scoate la iveală noi detalii legate de tragedia Titanului, submersibilul pierdut în adâncurile oceanului în urmă cu câteva luni. Producția scoate la lumină înregistrări audio cu zgomotele detectate în timpul
Femeile din România au fost considerate mereu frumoase. Și totuși, deși majoritatea avem poze cu bunicile noastre din tinerețe, tot ne întrebăm cu arătau femeile în urmă cu 52 de ani. Ei bine, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat, recent, un videoclip pe rețelele de socializare cu primele
Momente de senzație în cea de-a treia ediție din sezonul 14 al emisiunii „Românii au talent”. O nouă concurentă a reușit să îi impresioneze pe jurați cu numărul său artistic, mai ales pe Andi Moisescu. Este vorba despre Aleksandra Kiedrowicz. Cu talentul său impresionant, ea a câștigat cea de-a 8-a
Pe urmele lui Pablo Escobar! O bunicuță de 87 de ani din Ialomița a devenit traficantă de droguri. Pensionara ar fi vândut cantități importante de cocaină și canabis cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacție. Bătrâna, care probabil este cea mai în vârstă persoană care a practicat vreodată această a
Concurență pentru Netflix și HBO! În România a fost lansat Megogo, un serviciu media internațional pentru întreaga familie, care are un abonament mult mai ieftin, astfel că cele două platforme de streaming sunt în pericolul de a pierde clienți.
La sfârșitul mileniului al III-lea î.Hr., au apărut primele texte de lege scrise. Codul lui Hammurabi a fost descoperit în Iran, în 1901, este săpat în piatră, datează din anul 1760 înainte de Hristos și este cel mai vechi set de legi cunoscut în zilele noastre.
În urmă cu 46 de ani de ani, un important om politic italian, prim-ministru în perioada 1963-1968 și 1974-1976 și lider al Partidului Creștin Democrat, Aldo Moro, a fost asasinat. Cadavrul lui a fost găsit în portbagajul unei mașini, ciuruit de gloanțe, în centrul Romei, la 9 mai 1978. Decesul lui r
Dacă ar fi să ne întrebăm cine este cel mai bogat sportiv din istorie, probabil că în minte ne-ar veni nume precum Michael Jordan, Michael Schumacher, sau chiar Cristiano Ronaldo, ori Messi. Și totuși, clasamentul se bazează pe sportivi din epoca modernă, astfel că istoricii au scos în evidență fapt