Cum poți să vezi toate informațiile pe care Google le are despre utilizatorii lor, de la istoricul căutărilor, până la toate locațiile pe care aceștia le-au vizitat
Telescopul James Webb a surprins cea mai clară imagine a Universului de până acum, fiind un moment istoric în care putem vedea cum arăta, de fapt, cerul acum miliarde de ani
Cât de periculoasă este tehnologia bluetooth pentru utilizatorul de rând, cum funcționează și, cel mai important, de ce nu vom renunța niciodată la bluetooth
Alexia Ioana Tatu, campioana de la Wimbledon Under 14, a revenit în România, după ce a reușit să câștige prima ediție a acestui competiții pentru juniori
Daniela Gyorfi a răspuns întrebărilor ce au aproape 30 ani, mai exact, despre scandalul pe care aceasta l-ar fi avut cu Carmen Harra, din cauza unui bărbat
Cântăreața Doja Cat a avut un moment în care a fost plină de nervi pe un live de pe Instagram, în care a dorit să clarifice situația pusă de Noah Schnapp
Facebook și Instagram s-ar putea ca în săptămânile următoare să se retragă de pe piața europeană, deoarece nu se pot adapta legilor din Uniunea Europeană
Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, s-a stins în timp ce se afla sub observația medicilor, asta după ce a fost împușcat în timpul unui discurs din orașul Nara.
Etapa a treia a programului rabla pentru electrocasnice a început pe 8 iulie, iar cetățenii ce doresc un voucher pentru aparatele de aer condiționat, dar și alte electrocasnice se pot înregistra pe site-ul AFM.
De ce sunt atât de prezente reclamele la jocuri de noroc, cât de importante sunt ele, de fapt, și cât de problematice o să ajungă să fie aceste tipuri de „pariuri” pentru România
Novak Djokovic a fost surprins făcând un gest bizar cu sticla sa, în timpul competiției de la Wimbledon, mulți acuzându-l pe sportiv că ar apela la substanțe anabolizante
Federația Română de Rugby a publicat un comunicat de presă în care afirmă că poziția Ministerului Sportului de a prelua și administra baza sportivă Arcul de Triumf este una dezastruoasă
Elon Musk se pare că este tatăl unei perechi de gemeni ce s-a născut în luna noiembrie 2021, mama celor doi fiind chiar o persoană responsabilă pentru coordonarea uneia dintre companiile lui
Aceste activități zilnice îți reduc considerabil durata de viață a bateriei, fără ca tu să-ți dai seama sau să fii pus în temă de către Apple sau alt producător
Marie Helvin s-a lăsat de viața ei plină de petreceri și a decis să revină la un stil de viață mai greu, în care trebuie să supraviețuiască cu un job de casier la supermarket
Cu doar două clickuri, poți să vezi cu exactitate toate informațiile pe care WhatsApp și, implicit, Facebook le are despre tine. Foarte mulți utilizatori au renunțat la aplicație după ce au citit raportul