Internațional
Pagina 251

Va reuşi Charles al III-lea să ţină Regatul Unit?
Mai multe state nu îl vor pe Charles şi iau în calcul renunţarea la monarhie pentru a deveni republici
Internațional
Ucisă pentru că nu și-a acoperit părul! Iranianca Mahsa Amini a fost bătută cu bestialitate de polițiști
Mahsa Amini, o tânără în vârstă de 22 de ani, a murit după ce a fost arestată de poliția iraniană pentru că ar fi încălcat reguli stricte privind hijabul
Internațional
Prințul William și Harry au un frate și o soră vitregă! Au fost surprinși la înmormântarea reginei
Unele dintre cele mai puțin cunoscute personaje ale Casei Regale a Marii Britanii sunt fratele și sora vitregă a prinților William și Harry.
Internațional
Nepoatele reginei Elisabeta a II-a, mesaj de adio copleșitor: «Lumea te plânge, buni!»
Nepoatele suveranei Eugenie și Beatrice au fost copleșite de tristețe și au simțit nevoia să-și împărtășească emoțiile prin intermediul unui mesaj foarte emoționat pe social-media
Internațional
Scandalos! Justin Trudeau a cântat și a petrecut la Londra, înainte de înmormântarea reginei Elisabeta
Justin Trudeau nu este cel mai popular politician în Canada și, acum, a reușit să îi înfurie și pe britanici.
Internațional
Primul test pe care trebuie să îl treacă Charles în calitate de rege
Având în vedere că moartea Reginei le-a adus aminte tuturor cât de importantă este unitatea în familie, Charles speră că Meghan și Harry vor renunta la atacul asupra monarhiei.
Internațional
Valeri Poliakov a murit. Cosmonautul deținea recordul pentru cea mai lungă misiune în spațiu
Valeri Poliakov a murit la 80 de ani.
Internațional
Elisabeta a II-a, funeralii ca la Regina Victoria
Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată în aceeaşi tradiţie ca Regina Victoria.
Internațional
Au descoperit accidental o peşteră de pe vremea faraonilor
Peştera a fost găsită după ce un tractor a lovit o stâncă în timpul unor lucrări, relatează Agerpres
Internațional
Funeralii record pentru regina Elisabeta a II-a! Prințul George: «Mami, nu ştiam că buni a fost aşa importantă!»
Regina Elisabeta a II-a bătut recorduri atât în timpul vieţii, cât şi după ce murit. Înmormântarea sa a fost cel mai urmărit eveniment tv din istorie.
Internațional
Cea mai izolată mănăstire din lume! Turiștii nu au voie să viziteze
Mănăstirea a fost construită între secolele VI-VIII de aşa-numiţii „stâlpnici” sau „călugării stâlpilor”.
Internațional
Unde va fi depus sicriul Reginei Elisabeta a II-a, după ceremonia de înmormântare
Sicriul reginei Elisabeta a II-a va fi transportat pentru a fi depus alături de prințul Philip, părinții suveranei și sora sa, prințesa Margareta.
Internațional
Ipoteza SUA: Rusia ar putea ataca centre de aprovizionare NATO, inclusiv România!
Oficialii de la Casa Albă, Departamentul de Stat, Pentagon, sunt extrem de îngrijorați de o posibilă răzbunare a lui Vladimir Putin, după retragerea trupelor ruse din regiunea Harkov
Internațional
El e românul care luptă în armata ucraineană împotriva rușilor: «Mi-au spus că sunt inconștient»
Tony este porecla unui bărbat din Cugir, județul Laba, care a fost impresionat de tragedia poporului ucrainean, așa că a decis să dea o mână de ajutor
Internațional
William și Harry, reuniți de moartea reginei Elisabetei a II-a, dar nici vorbă de împăcare
Cea mai așteptată reuniune a fost aceea dintre Prințul William de Wales și fratele său Harry, duce de Sussex, care erau certați de ceva vreme la momentul în care suverana Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani.
Internațional
Charles al III-lea a fost proclamat rege, dar când va fi încoronat? Ce coroană și-a ales noul monarh!
Numirea lui Charles în fruntea Casei Regale a Marii Britanii a avut loc imediat după decesul reginei Elisabeta a II-a, dar ceremonia de încoronare urmează să fie organizată.
Internațional
Ți se frânge inima! Prințesa Charlotte a izbucnit în lacrimi la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a are în total 12 strănepoți, însă cea mai apropiată legătură a avut-o cu prințesa Charlotte, în vârstă de șapte ani, fiica lui Kate Middleton și a prințului William
Internațional
Regina Letizia a Spaniei, înmărmurită de durere la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Între Casa Regală britanică și familia regală a Spaniei a existat dintotdeauna un profund respect.
Internațional
Meghan Markle, eleganță și sobrietate, la funeraliile reginei! A purtat un cadou primit de la suverană
Meghan Markle, elegantă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. A purtat cerceii pe care i-a primit în dar de la suverană.
Internațional
Despărțirea este sfâșietoare! Meghan Markle, cu lacrimi în ochi, la înmormântarea reginei Elisabeta
Meghan Merkle a bifat o apariție sobră, la Westminster Abbey, la slujba religioasă din cadrul funeraliilor reginei Elisabeta. Soția lui Harry a îmbrăcat o rochie neagră la care a accesorizat o pălărie cu boruri largi.
Internațional
Povestea impresionantă a coroanei, a sceptrului și a globului de pe sicriul reginei Elisabeta a II-a
O serie de bijuterii de patrimoniu au atras atenția tuturor, după ce au fost așezate pe sicriul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, pe întreaga durată a funeraliilor.
Internațional
Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată! De ce a trebuit mutat sicriul Prințului Philip?
Cortegiul funerar cu sicriul reginei Elisabeta a II-a a pornit spre Abația Westminster, unde va fi organizată slujba religioasă.
Internațional
Prințul Louis nu înțelege moartea reginei. Ce întreabă fiul cel mic al lui William și Kate
Strănepoții reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fiind la vârste fragede, încearcă să asimileze momentul tragic. Cel mai dificil îi este prințului Louis, în vârstă de patru ani.
Internațional
Regina Elisabeta a II-a, dusă pe ultimul drum! Programul ceremoniilor de înmormântare
Regina Elisabeta a II-a, înmormântată azi, 19 septembrie, iar programul funeraliilor este unul foarte bine pus la punct.
Internațional
Prințul George și prințesa Charlotte, prezenți la înmormântarea reginei Elisabeta a-II-a
Prințul George și prințesa Charlotte vor participa la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a.
Internațional
Emmanuel și Brigitte Macron, în ghete sport la priveghiul reginei! Liderii lumii, reuniți la Londra
Zeci de lideri ai statelor de pe întreg mapamondul s-au reunit, la Londra, pentru a-i aduce un omagiu regretatei regine Elisabeta a II-a.
Internațional
Regele Charles al III-lea e milionar! Aceasta e afacerea care îi umflă conturile
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii chiar nu duce grija zilei de mâine, din punct de vedere financiar.
Internațional
VIDEO Regele Charles, luat la rost de un britanic: «Plătim pentru paradă și ne chinuim să ne încălzim casele!»
Regele Charles al III-lea a avut parte de un incident în timpul vizitei în Țara Galilor, unde a a călătorit alături de soția sa, regina consoartă, Camilla.
Internațional
Tragic: O întreagă familie, găsită într-o groapă comună. Rușii i-au lăsat să agonizeze până la moarte
Recent, în orașul Izium, de lângă Harkov, a fost descoperită o groapă comună ce conținea peste 400 de trupuri neînsuflețite ale cetățenilor ucraineni
Internațional
Charles al III-lea, interdicție pentru Harry și prințul Andrew, la funeraliile Elisabetei a II-a: «A fost umilitor»
Harry și prințul Andrew au avut aceeași interdicție categorică din partea regelui Charles al III-lea, la funeraliile ce au avut loc miercuri.
Internațional