Ruxandra Rădulescu este redactor cu o experiență de peste 2 ani în presa online. Și-a început cariera la Mediafax ca redactor de știri externe, a colaborat cu Antena 3, dar și cu alte publicații independente. Este absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Hyperion.
Salman Khan este fără îndoială a legendă a Bollywood-ului, iar pagina sa de Instagram are peste 29 de milioane de urmăritori. Cine i-ar putea face concurență? Mama sa, Salma, în vârstă de 76 de ani, care tocmai și-a creat primul cont de Instagram și într-un timp record a adunat o mulțime de fani.
Milioane de telefoane iPhone vor deveni periculoase, din cauză ca platforma Apple nu va mai susține actualizările de securitate pentru modelele foarte vechi.
Relația din Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson, care și-a dat recent demisia din funcția de premier al marii Britanii, a fost una deosebit de interesantă, iar în ciuda criticilor aduse politicianului, Maiestatea Sa a manifestat în mod surprinzător o anumită simpatie față de acesta.
În sezonul cald, magazinele sunt din nou pline cu o gamă largă de produse cu protecție solară (SPF) care ne ajută să ne îngrijim pielea în zilele însorite.
Dacă simți că viața ta sexuală are nevoie de ceva nou și incitant care să te ajute să te conectezi mai bine cu partenerul tău, atunci ai putea să încerci arta bondage-ului, sau ,,shibari”, așa cum este cunoscută această practică în cultura japoneza.
Călin Geambașu și fosta sa parteneră, Angelica Cadar, mama copilului său s-au judecat ani de zile prin tribunale pentru custodia fiului. Acum artistul i-a dat lovitura finală celei pe care a iubit-o odată, căci Geambașu a executat-o silit.
Puțini turiști își închipuie pericolele care pândesc în apele limpezi din zona Turciei sau ale Greciei și nu își închipuie că apele turcoaz și ademenitoare ale Mării Meditarene adăpostesc creaturi marine ce pot fi fatale oamenilor.
Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” va bucura din nou publicul român, în perioada 3-9 iulie, după o pauză de doi ani. Evenimentul, ajuns la cea de XLVII-a ediție, este organizat de Centrul pentru Arte și Cultură „Carmen Saeculare” și finanțat de Consiliul Județean Neamț.
Betty Salam a fost mai sinceră ca niciodată în cadrul podcastului Fiță cu Adiță, unde a vorbit despre relația cu celebrul ei tată, dar și despre motivul conflictului cu Roxana Dobre. Artista nu a evitat să facă și o dezvăluire picantă și total neașteptată cu privire la o fantezie erotică.
Vince McMahon, directorul executiv al WWE (rețea de televiziune din SUA, dedicată wrestling-ului) este acuzat că a plătit 12 milioane de dolari pentru a reduce la tăcerea patru femei pe care le-a agresat sexual.
Iubitul Lorei, Ionuț Ghenu, a răbufnit pe social-media după ce o postare cu o notă de plată în valoare de peste 1.200 de lei de la o terasă de pe litoral a devenit virală
Imagini incredibile au fost postate pe TikTok cu un bărbat și o tânără, ambii de origine americană, care au început să se certe ca la ușa cortului pentru locul unde pasagerii își pun de regulă bagajele de mână.
Un urs care s-a abătut pe o autostradă din zona Breaza a fost lovit de un șofer neatent care circula cu mașina. Impactul a fost unul foarte puternic, iar din imagini putem vedea că animalul a fost grav rănit.
Fostul director al UNIFARM, Adrian Ionel, a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, pentru că a luat o mită în valoare 760.000 de euro în perioada pandemiei. Decizia judecătorilor nu este definitivă, iar inculptatul poate face apel.
Românii care au ales să viziteze recent litoralul românesc au observat că prețurile au explodat pe litoral mai ceva ca în anii trecuți. Ultima dovadă în acest sens este o notă de plată fulminantă în valoarea de peste 1.200 de lei de la o terasă de la malul mării.
Mohammad Munaf a fost condamnat în 2008 la 10 de ani de închisoare pentru terorism, fiind complicele lui Omar Hayssam, în 2005, la răpirea celor trei jurnaliști români în Irak. Munaf ar fi trebuit să iasă din închisoare abia în 2025, însă judecătorii i-au acceptat cererea de eliberare condiționată.
George Burcea s-a bucurat de clipe magice alături de micuțele sale, Ella și Clara Maria și le-a dus pe fetițe în satul unde a copilărit pentru a-și întâlni bunica din partea tatălui. Imaginile împărtășite de actor, în care fiicele sale se joacă alături bunică, sunt de-a dreptul idilice.
David Popovici a spulberat concurența de la Campionatele Europene de Juniori, unde azi după-amiază a obținut medalia de aur la proba de 200 de metri liber, cu un timp de 1,45.45 minute.
Kim Kardashian, Nicole Kidman, Dua Lipa și legendara Naomi Campbell au surprins audiența la defilarea de modă de la Paris a brandului Balenciaga, când au pășit pe podium în cele mai inovatoare creații.
Sfântul Sisoe este sărbătorit de creștini ortodocși la data de 6 iulie, iar numele său a devenit, în timp, utilizat și ca o expresie pentru a manifesta uimirea. Puțini știu că tradițiile și obiceiurile care se practică în această zi protejează copiii și alungă relele.
Vești încurajatoare pentru părinții copiilor ce suferă de un handicap grav! Potrivit unei prevederi publicate recent în Monitorul Oficial, copiii vor primi în premieră certificat de handicap valabil până la 18 ani, fără să se mai prezinte periodic în fața comisiilor de evaluare.
Fericita mămică a împărtășit azi prima filmare alături decopilă, un videoclip înduioșător în care se poate vedea miraculoasa conexiune între mamă și fiică.
Peter Imre, fostul director general de la Adevarul Holding, s-a stins din viaţă, vineri seară, după o lungă luptă cu cancerul. Afaceristul a devenit, în 2010, director general la Adevărul Holding.
Ziua de 1 iulie, este un moment deosebit de emoționant și copleșitor pentru William și Harry, căci mama lor, Prințesa Diana ar fi împlinit azi 61 de ani. «Prințesa Inimilor», așa cum a fost supranumită Diana, a fost omagiată, de cei doi fii ai ei, în cadrul unui eveniment special.
Andreea Bănică, 44 de ani, face furori pe litoralul românesc, unde a plecat alături de frumoasa ei familie. Blondina, mamă a doi copii, și-a etalat trupul superb și perfect tonifiat, dovedind că rămâne o adevărată divă.
Cele mai râvnite dive din SUA, Kendal Jenner și Emily Ratajkowski, profită din plin de sezonul cald, așa că au renunțat la haine și au început să facă plajă în resorturi de lux, sau în locuri total neașteptate care au stârnit amuzamentul internauților.
Este grea viața de influenceriță, iar Oana Roman a aflat pe pielea ei ce consecințe poate avea expunerea vieții personale pe social-media. O tânără a acuzat-o pe fiica fostului premier al României că ar trăi din banii tatălui ei, ceea ce a înfuriat-o la culme pe Oana Roman.