Ruxandra Rădulescu este redactor cu o experiență de peste 2 ani în presa online. Și-a început cariera la Mediafax ca redactor de știri externe, a colaborat cu Antena 3, dar și cu alte publicații independente. Este absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Hyperion.
Marele regizor de la Hollywood, Tim Burton, nu mai vrea să aibă de-a face cu România, după ce studiourile Icons Films ar fi încercat să-l fure la bani.
Teodora Stoica, managerului FCSB, Meme Stoica, a mărturisit, pe contul personal de socializare, că în urmă cu trei ani a descoperit că suferă de o problemă de sănătate foarte gravă, care a afectat-o foarte mult și în plan emoțional.
Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu au divorțat, în sfârșit, după trei ani de discuții interminabile pe tema custodiei celor doi copii, dar și a faptului că afaceristului s-a împărțit între Bianca Drăgușanu și fosta soție, cum bine spune o vorbă din popor: «Una-i mama la copii, alta, pofta inimii.»
Liz Truss, fostul lider al conservatorilor, a fost numită premier al Marii Britanii, pe 6 septembrie, cu doar două zile înainte de moartea Reginei Elisabeta a II-a. La 44 de zile, după ce a preluat funcția de premier, ea și-a anunțat demisia pe 20 octombrie.
Citește horoscopul zilnic din 19 octombrie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele pentru ziua de miercuri, 19 octombrie!
Criticul literar Eugen Simion era imobilizat la pat, iar ultimele clipe de viață le-a petrecut pe patul de spital, a informat președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
Soția lui Nosfe, Mădălina Crețan, era teribil de îndurerată, cu toate acestea a transmis un mesaj emoționant, în ziua în care l-a condus pe ultimul drum celui care a fost sufletul ei pereche.
Consiliul Uniunii Europene ar trebui să implementeze o serie de măsuri ce ar permite intrarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen, până sfârșitul anului.
În plină criză economică, 220.000 de români cu o situație materială precară vor beneficia de un ajutor din partea statului, în valoare de 4.000 de lei.
Speak a decis să arunce în aer culisele industriei muzicale din România! Artistul consideră că nu are nimic de pierdut prin expunerea anumitor «secrete de culise»
Tavi Clonda consideră că cel mai important element într-un cuplu este comunicarea, dar câteodată el și Gabriela Cristea uită să acorde atenție relației de cuplu.
Ultimele clipe de viață ale fetiței, descoperită moartă într-o valiză, în centrul Parisului, au fost surprinse de camerele de supraveghere din blocul în care aceasta locuia
Sfânta Parascheva 2022 prima zi de pelerinaj. Moment important pentru orașul Iași, care timp de trei zile se transformă în Capitala ortodoxiei, căci peste 170.000 de credincioși au venit cu mic cu mare în dimineața de vineri 14 octombrie.
Fiul vitreg al lui Codin Maticiuc, Mario, are o atitudine foarte protectoare asupra micuței și o înconjoară cu dragostea unui frate mai mare, încântat de noua membră a familiei.
O adevărată pasionată de modă, Camelia Șucu reușește întotdeauna să îmbine rafinamentul clasic cu look-ul modern. Afacerista a dat pe spate audiența purtând «cununa succesului», la propriu, la un eveniment foarte important.
Brittney Griner se teme că va fi forțată să-și execute integral pedeapsa de nouă ani în închisorile din Rusia, după ce autoritățile au depistat asupra ei un gram de ulei de canabis medicinal.