Internațional
Pagina 223

William și Harry, reuniți de moartea reginei Elisabetei a II-a, dar nici vorbă de împăcare
Cea mai așteptată reuniune a fost aceea dintre Prințul William de Wales și fratele său Harry, duce de Sussex, care erau certați de ceva vreme la momentul în care suverana Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani.
Internațional
Charles al III-lea a fost proclamat rege, dar când va fi încoronat? Ce coroană și-a ales noul monarh!
Numirea lui Charles în fruntea Casei Regale a Marii Britanii a avut loc imediat după decesul reginei Elisabeta a II-a, dar ceremonia de încoronare urmează să fie organizată.
Internațional
Ți se frânge inima! Prințesa Charlotte a izbucnit în lacrimi la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a are în total 12 strănepoți, însă cea mai apropiată legătură a avut-o cu prințesa Charlotte, în vârstă de șapte ani, fiica lui Kate Middleton și a prințului William
Internațional
Regina Letizia a Spaniei, înmărmurită de durere la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Între Casa Regală britanică și familia regală a Spaniei a existat dintotdeauna un profund respect.
Internațional
Meghan Markle, eleganță și sobrietate, la funeraliile reginei! A purtat un cadou primit de la suverană
Meghan Markle, elegantă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. A purtat cerceii pe care i-a primit în dar de la suverană.
Internațional
Despărțirea este sfâșietoare! Meghan Markle, cu lacrimi în ochi, la înmormântarea reginei Elisabeta
Meghan Merkle a bifat o apariție sobră, la Westminster Abbey, la slujba religioasă din cadrul funeraliilor reginei Elisabeta. Soția lui Harry a îmbrăcat o rochie neagră la care a accesorizat o pălărie cu boruri largi.
Internațional
Povestea impresionantă a coroanei, a sceptrului și a globului de pe sicriul reginei Elisabeta a II-a
O serie de bijuterii de patrimoniu au atras atenția tuturor, după ce au fost așezate pe sicriul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, pe întreaga durată a funeraliilor.
Internațional
Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată! De ce a trebuit mutat sicriul Prințului Philip?
Cortegiul funerar cu sicriul reginei Elisabeta a II-a a pornit spre Abația Westminster, unde va fi organizată slujba religioasă.
Internațional
Prințul Louis nu înțelege moartea reginei. Ce întreabă fiul cel mic al lui William și Kate
Strănepoții reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, fiind la vârste fragede, încearcă să asimileze momentul tragic. Cel mai dificil îi este prințului Louis, în vârstă de patru ani.
Internațional
Regina Elisabeta a II-a, dusă pe ultimul drum! Programul ceremoniilor de înmormântare
Regina Elisabeta a II-a, înmormântată azi, 19 septembrie, iar programul funeraliilor este unul foarte bine pus la punct.
Internațional
Prințul George și prințesa Charlotte, prezenți la înmormântarea reginei Elisabeta a-II-a
Prințul George și prințesa Charlotte vor participa la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a.
Internațional
Emmanuel și Brigitte Macron, în ghete sport la priveghiul reginei! Liderii lumii, reuniți la Londra
Zeci de lideri ai statelor de pe întreg mapamondul s-au reunit, la Londra, pentru a-i aduce un omagiu regretatei regine Elisabeta a II-a.
Internațional
Regele Charles al III-lea e milionar! Aceasta e afacerea care îi umflă conturile
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii chiar nu duce grija zilei de mâine, din punct de vedere financiar.
Internațional
VIDEO Regele Charles, luat la rost de un britanic: «Plătim pentru paradă și ne chinuim să ne încălzim casele!»
Regele Charles al III-lea a avut parte de un incident în timpul vizitei în Țara Galilor, unde a a călătorit alături de soția sa, regina consoartă, Camilla.
Internațional
Tragic: O întreagă familie, găsită într-o groapă comună. Rușii i-au lăsat să agonizeze până la moarte
Recent, în orașul Izium, de lângă Harkov, a fost descoperită o groapă comună ce conținea peste 400 de trupuri neînsuflețite ale cetățenilor ucraineni
Internațional
Charles al III-lea, interdicție pentru Harry și prințul Andrew, la funeraliile Elisabetei a II-a: «A fost umilitor»
Harry și prințul Andrew au avut aceeași interdicție categorică din partea regelui Charles al III-lea, la funeraliile ce au avut loc miercuri.
Internațional
Principesa Margareta, prezentă la Palatul Buckingham, la invitația lui Charles al III-lea, pentru funeraliile reginei
Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns sâmbătă seară la Londra.
Internațional
Premieră istorică la Londra: toți cei opt nepoți ai reginei Elisabeta a-II-a, prezenți la priveghiul suveranului, la Westminster Hall
Momente emoționante, la priveghiul reginei Elisabeta a II-a. Nepoții, din partea celor patru copii ai suveranei au venit la priveghiul bunicii.
Internațional
Imagini îngrijorătoare cu prințesa Kate la catafalcul reginei Elisabeta a II-a, dărâmată de durere
Un clip surprins la priveghiul reginei Elisabeta a II-a arată imagini îngrijorătoare cu prințesa Kate, soția lui William, dărâmată de durere.
Internațional
Clipe de panică! Un bărbat a încercat să dezvelească sicriul reginei Elisabeta a II-a
Întreaga scenă s-a desfășurat foarte rapid, sub privirile îngrozite ale participanților.
Internațional
Meghan Markle și Kate Middleton, la cuțite? Gesturile care trădează antipatia dintre ele
Chiar dacă cei doi prinți și-au lăsat disensiunile deoparte pentru a onora memoria bunicii lor, regina Elisabeta a II-a, Kate și Meghan nu sunt dispuse să le urmeze exemplul.
Internațional
Regina Elisabeta a II-a are un urmaș secret? Detaliul care aruncă în aer monarhia britanică
Sora reginei Elisabeta a II-a, prințesa Margaret, ar fi dat naștere în secret unui fiu, în urma unei aventuri scandaloase cu un angajat al Casei Regale.
Internațional
Meghan Markle, gest viral în fața sicriului reginei Elisabeta a II-a! Harry a izbucnit în lacrimi
Miercuri, sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost depus la Palatul Parlamentului, unde Meghan Markle și prințul Harry au venit pentru a oferi un ultim omagi
Internațional
Arma care poate trimite economia Rusiei în Evul Mediu! Strategia care spulberă Federația Rusă!
Acest lucru ar afecta multe ramuri industriale din Rusia, cum ar fi domeniul auto
Internațional
Accesul la catafalcul reginei, suspendat de Guvernul britanic! Ce se întâmplă acum în Londra
Guvernul britanic a luat decizia de a stopa temporat persoanelor venite pentru a-și llua adio de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Internațional
Ororile războiului ies la iveală: 400 de cadavre, găsite într-o groapă comună din oraşul ucrainean Izium
Ororile războiului dintre Rusia și Ucraina încep să iasă la suprafață. Ce au descoperit soldații ucraineni în orașul Izium
Internațional
Propaganda rusă, jignire maximă la adresa reginei Elisabeta a II-a! Fake-news-ul inventat de oamenii lui Putin
Televiziunea propagandei ruse a difuzat o filmare, făcută cu zeci de ani înainte de nașterea Elisabetei a II-a
Internațional
Prințul William, confesiuni sfâșietoare despre Prințesa Diana, la omagierea reginei Elisabeta a II-a
Prințul William a fost deosebit de copleșit de emoție în timp ce privea omagiile aduse bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, la Sandringham
Internațional
Ce moștenire a primit «fiica de suflet» a Reginei Elisabeta a II-a?: «Decizia suveranei reflectă...»
Sophie de Wessex și Elisabeta a II-a aveau o viziune comună în ceea ce privește etica profesională și împărtășeau mai multe pasiuni.
Internațional
Kate Middleton, gest emoționant pentru o fetiță. Detaliul care a înduioșat-o pe prințesa de Wales
Printre cei strânși în fața reședinței regale se afla și o fetiță, care a dorit să depună la palat o jucărie de pluș ce reprezenta un cățeluș corgi, cunoscut fiind devotamentul Maiestății Sale pentru dragii ei patrupezi.
Internațional