Gigi Becali este conștient că fără Dumnezeu nu reușea să facă nimic în viață! Așa că în semn de recunoștință patronul de la FCSB s-a gândit în urmă cu 13 ani să ridice o biserică.
Biencuța din telenovela de succes „Numai iubirea” a ajuns acum o femeie în toată firea. Actrița s-a cununant religios, weekend-ul trecut cu alesul inimii sale, Alin, un tânăr cu care se iubește de zece ani, în taină.
Dorian Popa (35 de ani) trece printr-o mare cumpănă! Simpaticul influencer a fost recent prins drogat la volan, de către polițiști, în urma testului un aparatul DrugTest, pe care organele de lege au decis să îl facă atunci când l-au tras pe dreapta.
Victor Pițurcă (67 de ani) a vorbit în cadrul podcastului „Ameritat cu Nasrin” faptul că nu i-a placut nicio femeie cu care s-a iubit fiul său Alex (39 de ani).
Paula Rad (34 de ani), supranumită și „soprana” – femeie de serviciu de la „Românii au Talent”, de acum șase ani, merge și cântă pe gratis doar pentru a fi remarcată de cineva!
Maria și Antonia, câștigătorii celui de-al șaptelea sezon al emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1, și-au spus adio? Pozele de pe rețelele sociale pe care nu le mai au împreună, dar și ultimul mesaj postat de șatena pe contul său de Instagram ne duc cu gândul la o adevărată ruptură.
Oana Mizil (47 de ani) are pe cine se baza la greu! Pe fiica sa, Maria, de opt anișori, care este permanent cu ea, oriunde merge și știe deja ce își dorește de la viață.
Dana Roba (31 de ani) și momentan actualul soț, Daniel Balaciu sunt la cuțite! După ce a fost bătută cu bestialitate de către bărbatul cu care este căsătorită de șapte ani și cu care are două fetițe, șatena lansează noi acuzații grave la adresa acestuia.
Dinu Maxer (49 de ani) și actuala iubită, Magdalena Chihaia se bucură de o iubire adolescentină fără griji și probleme. Cei doi petrec foarte mult timp împreună, însă se pare că momentan nu au gânduri nici de însurătoare, dar nici de a deveni părinți.
Bunica Gherghina, pe numele său real Bereghianu Gherghina (74 de ani), a ajuns cea mai virală bunică de pe TikTok. Însă, în spatele acestui succes din mediul online se ascunde un motiv și o poveste aparte pe care aceasta ne-a dezvăluit-o.
Dinu Maxer (49 de ani) înflorește în brațele Magdalenei Chihaia după divorțul tacit de Deea Maxer (33 de ani), femeia cu care s-a iubit timp de 18 ani și cu care a fost căsătorit 14 ani.
Mihai Rait Dragomir (43 de ani), cunoscut pentru rolul Dorel din „Las Fierbinți”, a reușit să își câștige popularitatea și să fie iubit de o țară întreagă datorită rolului pe care îl are în serialul de la PRO-TV.
Roxana Ciuhulescu (44 de ani) este mai fericită ca niciodată în brațele celui de-al doilea soț, Silviu Bulugioiu, cu care este căsătorită de cinci ani!
„America Express” 2023 a venit cu noi provocări pentru nume mari din showbiz-ul autohton. Giulia și Vlad Huidu, Ionuț Rusu și George Tănase, Sonia Simionov și Iuliana Pepene sunt doar trei dintre cele nouă echipe care au acceptat să trăiască pe propria piele cele mai tari experiențe de pe „Drumul So
Astăzi, 21 octombrie, e ziua cea mare pentru fanii reality-show-ului „America Express”: începe al doilea sezon filmat în America Latină, pe „Drumul Soarelui”!
Raluca Moianu (54 de ani) are cu ce se mândri! Prezentatoarea celebrei emisiuni “Iartă-mă”, de la TVR 1, difuzată la începutul anilor 2 000, are o fiică ambițioasă care este studentă la Facultatea de Drept și mai nou și angajată cu acte în regulă la un birou notarial.
Problemele de sănătate și-am pus amprenta pe organismul Ancăi Pandrea (77 de ani), celebra actriță din serialul „Numai iubirea”. Contactată de Click!, artista ne-a dezvăluit pentru ce a fost astăzi la medicul de familie.
Cristina Cioran (46 de ani) a revenit din nou în lumina refrelctoarelor. Blondina are o emisiune online care se numește „Cu KiKi în Bucătărie” unde le arată telespectatorilor ce rețete pot să gătească acasă.
Cristina Belciu (25 de ani) a ajuns în centrul atenției în urmă cu mai bine de un an de zile după ce s-a afișat la brațul lui Cristian Boureanu. Cei doi s-au despărțit după o relație de cinci luni de iubire din cauza neînțelegerilor din cuplu.
Este o vorbă din popor care spune că așchia nu sare departe de trunchi! Zicală care li se potrivește de minune și celor doi puști, Milan și Zian pe care Roxana Vancea (33 de ani) și soțul său, Dragoș Paiu îi au.